Premierul desemnat Luca Niculescu anunță că vrea ca munca făcută în cei patru ani în care a coordonat procesul de aderare a României la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) să devină „una dintre bazele programului de guvernare”. El descrie procesul drept „o radiografie extraordinară a statului român”, în care enumeră explicit educația, și spune că „reformele bune se fac pe baza datelor, a realității din teren și a altor experiențe de succes”.
Pentru educație, una dintre cele mai importante astfel de radiografii este deja publică. Raportul „Education and Skills in Romania”, lansat de OCDE în mai 2025 în cadrul procesului de aderare, analizează întregul sistem de educație și competențe și formulează recomandări concrete privind profesorii, conducerea școlilor, finanțarea, echitatea, evaluarea și organizarea sistemului.
Luca Niculescu a scris marți, 6 octombrie, într-un mesaj publicat pe Facebook: „În ultimii patru ani am coordonat procesul de aderare a României la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE). A fost cea mai intensă experiență profesională pe care am avut-o vreodată și o radiografie extraordinară a statului român: a economiei, administrației, educației, sănătății, companiilor de stat, pieței muncii, fiscalității.
Am învățat în acești ani un lucru important: reformele bune se fac pe baza datelor, a realității din teren și a altor experiențe de succes. Și se fac pentru oameni.
Procesul de aderare la OCDE a însemnat deja peste 100 de reforme pentru România. Vreau ca această muncă să continue și să devină una dintre bazele programului de guvernare. Nu pentru că o recomandă OCDE, ci pentru că sunt idei bune pentru România, evaluate și testate în unele dintre cele mai performante economii ale lumii.”
Premierul desemnat invocă și consensul politic obținut în jurul aderării României la OCDE și spune că speră la o abordare similară pentru viitorul program de guvernare:
„Mai este ceva ce ne-a arătat procesul de aderare la OCDE. Partidele politice au reușit să susțină împreună un obiectiv important pentru România, dincolo de diferențele firești dintre ele. Acest consens a contat enorm.
Sper să găsim aceeași deschidere și acum, în jurul unui program realist, construit pornind de la ceea ce ne unește. Sunt deschis la discuții și respect ideile bune, indiferent de unde vin.”
Ce spune „radiografia” OCDE despre educația din România
În cazul educației există deja un document amplu rezultat din procesul pe care Luca Niculescu spune că vrea să îl folosească drept una dintre bazele viitorului program de guvernare.
„Education and Skills in Romania” a fost publicat pe 27 mai 2025 și are 238 de pagini. OCDE analizează politicile și practicile României prin comparație cu statele membre ale organizației și cu alte țări din Europa Centrală și de Est, de la educația timpurie până la învățământul superior, formarea adulților și legătura dintre competențe și piața muncii.
Documentul pornește inclusiv de la ideea folosirii dovezilor și datelor pentru politicile publice, exact principiul invocat acum de premierul desemnat.
În zona școlii, unele dintre cele mai importante recomandări privesc profesorii și modul în care aceștia sunt formați, evaluați și sprijiniți în carieră.
OCDE: Formarea profesorilor trebuie să se mute mai aproape de școală
OCDE constată că România a început să schimbe formarea inițială și dezvoltarea profesională a profesorilor, dar recomandă un accent mult mai puternic pe învățarea profesională care are loc chiar în școală.
Organizația arată că școlile ar trebui încurajate să trateze formarea profesională drept o parte permanentă a activității profesorilor și să creeze condițiile pentru ca aceștia să lucreze împreună, să învețe unii de la ceilalți și să își analizeze practicile de predare.
Raportul leagă această schimbare și de trecerea către predarea bazată pe competențe, pentru care profesorii au nevoie de sprijin pedagogic practic, nu numai de cursuri de formare urmate individual.
O atenție specială ar trebui acordată școlilor mici din mediul rural și grupurilor de școli, potrivit recomandărilor OCDE.
Gradația de merit și competiția dintre profesori, printre problemele semnalate de OCDE
Raportul pune sub semnul întrebării și compatibilitatea dintre colaborarea pe care sistemul încearcă să o dezvolte între profesori și unele dintre mecanismele prin care aceștia sunt evaluați și recompensați.
OCDE arată că plata individuală pe criterii de merit și evaluările cu miză ridicată creează un mediu competitiv între profesori, în timp ce programa încărcată lasă puțin timp pentru colaborare. Organizația recomandă abordarea acestor factori structurali pentru ca școlile să poată dezvolta o cultură în care profesorii își oferă inclusiv feedback profesional critic.
În România, mecanismul analizat de OCDE este gradația de merit. La momentul raportului, aceasta reprezenta un spor de 25% din salariul de bază, acordat timp de cinci ani unui procent de 16% dintre profesori, iar OCDE amintea că analizele sale anterioare ridicaseră probleme privind eficiența și integritatea mecanismului. Organizația indica drept alternativă o legătură mai strânsă între performanță, promovarea în carieră și salarizare.
OCDE constata, în același timp, că progresia salarială a profesorilor din România este lentă și se bazează în principal pe vechime și că legăturile dintre promovare, salarizare și performanța profesională sunt slabe.
Directorii ar trebui să aibă un rol mai puternic în îmbunătățirea predării
Schimbarea modului în care lucrează profesorii este legată, în raport, și de rolul directorilor.
OCDE recomandă dezvoltarea capacității directorilor de a conduce procesul de învățare profesională din școală și de a crea condiții pentru colaborarea dintre profesori. Printre instrumentele indicate se numără organizarea timpului profesorilor pentru activități comune și folosirea unor resurse care să îi ajute să aplice curriculumul bazat pe competențe și evaluarea formativă.
În acest model, directorul nu are doar un rol administrativ, ci și unul de leadership pedagogic, legat direct de calitatea predării și de dezvoltarea profesională a profesorilor.
Finanțarea și inegalitățile dintre școli, alte teme centrale ale raportului
O altă direcție majoră a raportului este reducerea diferențelor foarte mari dintre elevi și dintre școli.
OCDE constată că, deși România a înregistrat o dezvoltare economică importantă, diferențele dintre mediul urban și rural s-au accentuat și că îmbunătățirea rezultatelor educaționale este esențială pentru o dezvoltare economică mai sustenabilă și incluzivă.
Raportul recomandă folosirea finanțării într-o măsură mai mare pentru susținerea elevilor și școlilor cu cele mai mari nevoi, dezvoltarea educației timpurii și îmbunătățirea accesului și calității educației în comunitățile dezavantajate.
OCDE atrage atenția și asupra nivelului redus al investiției României în educație în comparație cu statele organizației, problemă identificată atât în învățământul preuniversitar, cât și în cel superior.
Raportul OCDE, reper pentru viitorul program de guvernare
Declarația lui Luca Niculescu nu înseamnă că toate recomandările din „Education and Skills in Romania” vor fi introduse automat în programul viitorului Guvern. Premierul desemnat vorbește despre întreaga muncă realizată în procesul de aderare și despre cele peste 100 de reforme deja făcute, nu despre preluarea integrală a fiecărei recomandări OCDE.
Reamintim, Luca Niculescu a fost desemnat marți, 6 octombrie 2026, candidat la funcția de prim-ministru de președintele Nicușor Dan. Diplomat și fost jurnalist, Niculescu a fost, în ultimii patru ani, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe și coordonator național pentru procesul de aderare a României la OCDE. După desemnare, acesta are la dispoziție 10 zile pentru a cere votul de încredere al Parlamentului asupra programului de guvernare și a listei de miniștri.
4 comments
Exista universități in care rectorul se comporta ca pe propria moșie. Sunt un fost doctorand ale cărui rezultate unice în plan internațional, obținute la o prestigioasa institutie de cercetare din Germania, stau încuiate în dulapul unei facultăți din România, ca urmare a îndepărtării mele din universitate. Cam așa știu unii să abuzeze de funcție!
Ce mi se pare mie interesant, nu este faptul ca daca doresti, ca rector, poti îndepărta pe oricine din universitate, daca te deranjeaza, ci faptul că ministerul nu intreaba nimic despre oamenii lipsa din sistem, nu ia urma banilor dati pentru cercetare versus rezultat, si continua sa-l plateasca pe nemernic și astăzi. Ciudat stat avem! Si ne plângem că nu existăm în statisticile lumii în ceea ce privește rezultatele universităților românești! De ce l-ar interesa pe un astfel de personaj sa bifeze la capitolul rezultate internaționale daca leafa merge oricum, amanta „produce rezultate” din cabinetul doi, iar oamenii pe care îi manageriază sunt preș în fata lui și execută ordinele pentru că, altfel zboară afară indiferent de rezultatele muncii lor, ca și mine, de exemplu.
Marele meu noroc este ca știința din cap nu mi-a putut-o lua nimeni și, cu, sau, fără diploma de doctor, am putut face reconversie profesională, dar tristețea celor întâmplate o voi lua cu mine și o voi povesti copiilor și nepotilor mei. Cât despre institutul unde am obținut aceste rezultate, pentru ei este de neimaginat că așa ceva este posibil să se întâmple într-o țară membră UE și nimeni sa nu pățească nimic. Oamenii sunt siderați și nu își mai doresc nicio colaborare cu această universitate unde abuzul nu este mimat ci este predat mai departe ca o materie de bază.
Imi pare rau pt tine..
La Max?
1) Reformele bune se fac pe baza oamenilor (în democrație), nu pe baza datelor. În feudalismul modern, da, e-adevărat, se fac pe baza datelor.
2) Radiografiile sunt bune, dar lumea întreagă a intrat într-o perioadă de turbulențe foarte perturbatoare, așa că radiografiile sunt bune mai mult pentru ce-a fost. Pentru ce va fi, trebuie planuri de salvare. Sau de continuare a depopulării și decerebrării, dacă se alege această cale.
3) Sistemele educaționale s-au schimbat în bine atunci când s-au injectat masiv resurse.
4) Una dintre cele mai ieftine măsuri de reformă este depolitizarea și eliminarea imposturii (asta va crea un mare deficit de personal la catedră, mai ales în universitar).
5) Una dintre cele mai puternice arme ale naționalism-suveranismului este ultraliberalismul. Doar Bolojan a trimis, prin măsurile lui înțelepte de reducere a deficitului, 5000 de profesori afară din sistem și vreo 50.000 de români în emigrație permanentă. Dacă reușea să gonească de la catedră vreo 40.000 de profesori și din țară vreo 2-3 milioane de români, eram acum pe excedent bugetar! Dup-aia ne mirăm că diaspora votează „aiurea”.
În unele universități din România, ai șansa de a primi gradație de merit doar dacă deții o funcție de conducere. Regulamentele sunt elaborate de senatele universitare, în baza principiului autonomiei universitare.