Grindeanu, PSD: E aproape imposibil să mai avem la timp o Lege a salarizării

2.463 de vizualizări
Foto: Radu Tuta/Agerpres Foto
Președintele Camerei Deputaților și liderul PSD, Sorin Grindeanu, a declarat că încă nu există un punct de vedere comun între Ministerul Muncii, Ministerul Sănătății și Ministerul Educației pe proiectul legii salarizării unitare, și că devine aproape imposibil ca legea să mai poată fi adoptată în timpul rămas până la termenul limită de 31 august, ultima zi în care România poate îndeplini acest jalon din PNRR. De acest termen depinde o tranșă de 770 de milioane de euro din Planul Național de Redresare și Reziliență.

„Încă nu există un punct de vedere comun între Ministerul Muncii, Ministerul Sănătății și Ministerul Educației”, a declarat Grindeanu, după o ședință la care a participat și ministrul Sănătății, Florin Manole, ședință care nu s-a încheiat cu o concluzie finală privind forma legii. „Mi se pare foarte greu, foarte greu, dacă nu spre imposibil, ca acum să mai putem să venim… cu o formă a legii”, a mai spus președintele Camerei Deputaților, citat de Agerpres, referindu-se la faptul că, dincolo de un eventual acord politic, legea ar mai trebui să treacă prin Senat, să reziste unei eventuale contestații la Curtea Constituțională și să fie promulgată, toate acestea în doar câteva zile.

Miza financiară este una directă pentru toate domeniile bugetare, inclusiv educația: ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru, a spus că 31 august este ultima săptămână în care mai poate fi obținut un acord politic pentru ca legea să fie adoptată și promulgată la timp, altfel România riscă să piardă cei 770 de milioane de euro alocați prin acest jalon al PNRR pentru investiții.

Educația rămâne, alături de sănătate, unul dintre domeniile în care blocajele sunt cele mai mari. Potrivit informațiilor apărute în spațiul public, atât PSD, cât și UDMR resping în acest moment forma actuală a proiectului tocmai din cauza efectelor asupra veniturilor din educație: reducerea sporurilor și a cuantumului pentru indemnizația de dirigenție, elemente pe care Edupedu.ro le-a analizat deja în detaliu pe baza textului integral al proiectului din 20 august 2026. PSD ia în calcul, potrivit acelorași surse, varianta menținerii legii actuale în vigoare și eventuala modificare a proiectului direct în Parlament, chiar cu riscul unor noi nemulțumiri din partea sindicatelor. UDMR invocă atât reducerile din educație, cât și pe cele din sănătate, unde o parte din veniturile medicilor și asistenților ar urma să scadă. PNL și USR susțin, în schimb, varianta propusă de ministrul Pîslaru.

Sindicatele din educație resping, la rândul lor, categoric ultima variantă a documentului. Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație Spiru Haret, a declarat recent pentru Euronews că indemnizația de dirigenție calculată la valoarea de referință de 4.000 de lei înseamnă, pentru un debutant, mai puțin decât primește în prezent, și a acuzat proiectul că îi va obliga pe profesori să accepte clase cu mai mulți elevi dacă vor să câștige mai mult. Potrivit relatărilor din presă, sindicatele au cerut o variantă care ar costa, suplimentar față de cele 3 miliarde de lei alocate acum, încă miliarde de lei, plus alte 3 miliarde pentru 2028, iar reprezentanții lor au părăsit ultimele discuții nemulțumiți, fără un acord.

Proiectul de lege prezentat în urmă cu câteva zile aduce schimbări față de variantele anterioare nu doar în educație și sănătate, ci și în administrație, diplomație și cultură, unde au fost introduse funcții noi și grade profesionale suplimentare.


4 comments
  1. OK, e bine că un politician vine și spune ceva public despre legea salarizării, dar anunțul ăsta e de jurnalist, cel mult de ofițer de presă al unui partid. Altceva ne interesează: ce coeficienți propune PSD pentru bugetari? Și de unde crede că va asigura resursele financiare. În cazul în care PSD propune măriri, evident. Că dacă nu, PSD și Grindeanu rămân în rândul 2, fac joc de glezne la alibi și-l lasă pe nea Ilie la înaintare, că el deja conduce în meciul cu profesorii și educația publică.

  2. daca tot e vb de salarizare unitara n ar fi cazul s o vedem si pe dindarat?adicacsa vedem cum s a impartit cascavalul , ca unii sunt ” mult peste grila iar altii sunt muuult sub un venit decent.. si acestia din urma formeaza pe toate celelalte categorii sociale . sa vedem cat are un judecator debutant si cat are un profesor debutant , un medic debutant , aceeasi scoala si acelasi rol social.
    sa vedem cat e de unitara legea . de la cap la coada

  3. Știm. Și știm și cui datorăm asta!
    Ție, USL ului, sindicatelor și tuturor miniștrilor incapabili și incompetenți pe care ii tot numiți de 10 ani încoace!!!

    1. Decât o lege proastă, mai bine deloc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *