Consiliul Național al Elevilor (CNE) a primit sesizări potrivit cărora, în unele școli, elevii care au venit îmbrăcați în negru, luni, 28 septembrie, în cadrul protestului față de introducerea uniformelor obligatorii, ar fi fost ascultați la ore din acest motiv, iar în alte unități elevilor li s-ar fi transmis să nu participe la acțiune. Informațiile au fost comunicate de președintele CNE, Mihnea Haiduc, pe grupul de presă al organizației, ca răspuns la întrebările jurnaliștilor. CNE precizează că urmează să analizeze sesizările primite.
Întrebat de jurnaliști dacă organizația a primit „vreo sesizare legată de faptul că unii elevi au primit avertisment din cauza protestului de astăzi”, Mihnea Haiduc a răspuns:
„Da, am primit inclusiv sesizări cu privire la ascultarea de la ore în cazul în care elevii purtau negru, sau școli unde direct li s-a transmis elevilor să nu participe la protest.
Vom analiza sesizările făcute.”
CNE nu a precizat deocamdată dacă va sesiza conducerile școlilor, inspectoratele școlare sau Ministerul Educației și Cercetării în cazurile în care reclamațiile se confirmă.
Protestul de luni a fost anunțat de CNE ca o acțiune voluntară, pașnică, fără întreruperea cursurilor. Elevii care contestă proiectul de lege privind uniformele obligatorii au fost îndemnați să vină la școală îmbrăcați în negru.
Edupedu.ro a solicitat Ministerului Educației și Cercetării o reacție privind sesizările primite de CNE. Vom publica răspunsul instituției imediat ce îl vom primi.
Fotografii primite de Edupedu.ro din mai multe unități de învățământ din țară arată grupuri de zeci și, în unele cazuri, de peste o sută de elevi îmbrăcați în negru. Într-una dintre școli, elevii au afișat mesajul „Educația nu se repară la croitorie”.
CNE explicase înaintea protestului că purtarea aceleiași culori este o alegere voluntară și o formă de exprimare, spre deosebire de obligativitatea prevăzută de proiectul legislativ:
„Una este alegerea voluntară a unei ținute ca formă de exprimare, alta este impunerea acesteia prin lege. Exercitarea libertății de alegere nu poate fi confundată cu renunțarea la aceasta.”
În aceeași zi, senatorul PSD Daniel Zamfir, unul dintre inițiatorii proiectului, a declarat la Radio România Actualități că este dispus să discute cu reprezentanții CNE „ca să facem legea mai bună” și că s-ar putea întâlni cu aceștia inclusiv în weekend. Declarația a venit după ce, cu două zile înainte, senatorul descrisese CNE drept „un grup de elevi care s-au adunat în numitul Consiliul Național al Elevilor”.
14 comments
Ce se mai înghesuie unii să presupună că toți erau îmbrăcați în negru…
Și uite-așa se etalează azi rezultatele testelor PISA de acum zece-douăzeci de ani. Voi nu vedeți substratul: partidul șobolanilor de debara a „mirosit” cașcaval gros, fiindcă (exact ca la uniformele CFR sau de la alte instituții uniformizate) nu „e” bune decât cele de la firme „autorizate”. Toți acești bani vin doar din buzunarele amărăștenilor care și așa fac eforturi mari ca să-și țină copiii în școală. Așa că mergem toți în Suedia să ne înmatriculări acolo mașinile…
Dacă erau în negru erau scutiți de la evaluare, sau cum?
Pai daca toti erau in negru, trebuia sa-i dezbrace pe cei pe care sa-i asculte? Nici eu nu cred ca trebuie facute uniforme de catre stat. Cred ca da, fiecare scoala ar trebui sa-si aleaga culorile care sa o reprezinte, iar uniforma sa fie o chestiune de apartenenta si mandrie legata de scoala respectiva. Insa ca i-a ascultat pe cei in negru, cand toti erau in negru, mi se pare o exagerare adolescentina.
Super ,,inteligenti”! S-au imbracat toti la fel ca sa ,,protesteze” pentru ca cineva vrea sa-i imbrace pe toti la fel. ,,Nai” cu cine! ar gandi ,,profund” analfabetii functional nedetectati pe persoana fizica de cei de la PISA. Ca daca ar fi pe pers fizica ,,mandria” apartenentei de devenita majoritate a analfabetilor functional abia atunci ar simti ,,protestantii” cum este sa faci parte din majoritate.
Nu știam. Mâine îmi îmbrac copilul în negru!Nu sunt de acord cu uniforma, ca nu îmi dau ei bani pentru uniforme,nu le spală sau calcă ei de 2-3 ori pe săptămână. Îl imbrac in haine normale pe care le poate purta și in alte împrejurări (pe care le poți lua de la sh sau moștenite de la frați)Să nu mă enervez sa il imbrac in culori neon😁NOROC ca mi-e milă de doamna învățătoare.
poate daca iti faci ambitia cu neonul ii luminezi si mintea,dar nu cu a ta ca i limitata si sumbra dupa cum te exprimi.
🤣🤣🤣👍
hai sa fim serioși! vezi , doamne i au ascultat că s in negru!
Nu înțeleg ce este așa o tragedie introducerea uniformelor . După părerea mea este o formă de disciplină !
dacă vii cu un format și trebuie executat la comandă, atunci costul este foarte mare și va deveni o afacere de miliarde de lei anual.
Nu vad normală această situație.
Cel mai bine este să ia hotărârea fiecare școală, și în funcție de aceasta să se facă o alegere conștientă a părinților și elevilor.
Simplu este bluză albă/tricou și pantalon/fustă închis și ecusonul scolii.
Asta ESTE în proiectul de lege. Nu se impune aceeași uniformă, doar ca fiecare școală să stabilească ce uniformă să aibă (poate fi un simplu ecuson, sau un tricou cu insigna școlii, etc)!
Dar evident, unii au luat mingea și acum joacă alt meci.
E, hai…Las-o jos, flacau, ca macane!
Da, da, sigur i-a ascultat că erau îmbrăcați în negru, nu că le venise rândul și n-aveau note. Și probabil toți din clasă erau îmbrăcați în negru, așa că n-a putut cel de la catedră să-i asculte pe alții îmbrăcați diferit, ca să nu se streseze elevul ce protesta.
Bine atunci, veniți mereu în negru (uniformă) ca să nu vă mai asculte nimeni, niciodată. Toate notele din teste.
da, n aveau note asa de inceput de an