Ziua Limbilor Europene 2024. Concurs online, lansat de Comisia Europeană, de cunoștințe lingvistice și cultură generală / Printre premii – o tabletă, anunță organizatorii

Foto: European Parliament Think Tank

Elevii, studenții, profesorii, dar și orice alte persoane se pot înscrie gratuit și participa la concursul LinguaTest al Comisiei Europene (CE), lansat de Ziua Limbilor Europene, marcată anual pe 26 septembrie, din 2001 încoace.

Ediția din acest an își propune să celebreze cei 20 de ani de la cel mai mare val de aderări la Uniunea Europeană (2004). România a intrat în comunitate acum 17 ani.

Participanții la concurs au de răspuns mai multor întrebări lingvistice și de cultură generală, despre traducerea unor cuvinte, saluturi sau expresii.

Potrivit organizatorilor, concursul este deschis până pe 30 septembrie, iar printre premiile pentru câștigători se află o tabletă și un creion pentru aceasta.

Alte premii sunt o baterie externă, un tote bag personalizat, o agendă sau un pix, se mai arată în regulamentul concursului inițiat de Comisia Europeană.

Exit mobile version