„Ziua libertății” – Liceenii și profesorii sunt invitați să afle care sunt pericolele traficului de persoane, ce înseamnă metoda „loverboy” și faptul că România este țara UE cu cel mai ridicat risc de traficare a minorilor – pe 28 și 29 martie, la Universitatea Româno-Americană / Ambasada Canadei și Ambasada Olandei, parteneri ai evenimentului

283 de vizualizări
Sursa foto: Pexels.com
Pe 28 și 29 martie 2024, pentru celebrarea Zilei internaționale a libertății, Centrul European pentru Educație și Cercetare Juridică (ECLER), Ambasada Canadei și Ambasada Țărilor de Jos în România organizează două evenimente largi de informare a liceenilor și personalului din instituțiile școlare din Municipiul București despre riscurile traficului de persoane.
  • Coordonatorii grupurilor de elevi, profesori și părinți sunt rugați să completeze în numele întregului grup formularul online disponibil la https://forms.gle/o824wzCmmy4YAL1J9
  • Formularul de înscriere va fi blocat atunci când se atinge numărul maxim de participanți (500/eveniment).
  • Cadrele didactice și consilierii școlari participanți, precum și elevii care vor realiza proiecte, indiferent dacă le prezintă sau nu în cadrul evenimentelor, vor primi certificate.

Elevii de liceu și personalul didactic și administrativ din toate instituțiile școlare din Municipiul București sunt invitați la unul dintre cele două evenimente organizate în datele de 28 și 29 martie pentru o scurtă informare despre pericolele traficului de persoane (loverboy, video-chat, recrutare online), în Aula Magna a Universității Româno-Americana din bd. Expoziției nr. 1B, transmite ECLER printr-un comunicat de presă.

De la orele 18:30 la 19:30, participanții pot rămâne să vizioneze un film ce prezintă aspecte de recrutare și manipulare prin promisiuni false. Informațiile sunt foarte atent selectate pentru a nu afecta în mod negativ participanții la eveniment, anunță organizatorii.

Agenda pentru ziua de 28 martie:
Agenda pentru ziua de 29 martie:

Fiecare eveniment se desfășoară în intervalul orar 16:00 – 18:30, în Aula Magna a Universității Româno-Americana din bd. Expoziției nr. 1B (vis-a-vis de Romexpo) și va pune împreună aproximativ 500 de participanți, într-un cadru de informare prietenos și util.

Deschiderea evenimentului va fi realizată de reprezentanți ai organizațiilor partenere (16:00-16:30), urmată de o scurtă prezentare referitoare la consimțământ liber și informat, pornografie infantilă, video-chat, escorte, recrutare în mediul online sau în baza unor promisiune false de dragoste (loverboy) sau de muncă (16:30-17:30). Va urma o sesiune de conștientizare a consecințelor traficului de persoane (17:30-18:00).

Liceenii care vor realiza materiale de prevenire a traficului de minori au posibilitatea să își prezinte proiectele (afișe, mini-scenete, mini-clipuri video) (18:00-18:30).

Exemple de materiale realizate de elevi pentru activități ECLER pot fi consultate online:

– scenetă filmată de elevi:

Asociația Centrul European pentru Educație și Cercetare Juridică (ECLER) este ONG-ul din România care organizează campanii largi de informare și prevenire a traficului de minori. Activitățile sunt organizate, în special, în lunile martie (pentru celebrarea Freedom Day – Ziua internațională a libertății: 14 martie), octombrie (celebrarea European Anti-Trafficking Day – Ziua europeană anti-trafic: 18 octombrie), decembrie (celebrarea Human Rights Day – Ziua internațională a drepturilor omului: 10 decembrie) și sunt susținute de instituții publice naționale și internaționale.

Având în vedere că, de peste 30 de ani, România este țara europeană care are cel mai mare număr de victime ale traficului de persoane și statul UE cu cel mai ridicat risc de traficare a minorilor, ECLER, împreună cu parteneri săi, contribuie la prevenirea acestui fenomen. Raportul UE, publicat în 2020, menționează că numărul de copii români, victime ale traficului de persoane, identificați în UE a crescut de 10 ori în numai 2 ani de raportare. Lipsa de conștientizare și prevenire a acestui fenomen poate crește și mai mult numărul copiilor români traficați în străinătate în momentul integrării României în spațiul Schengen, atunci când orice control la frontieră va fi eliminat. Traficul de persoane reprezintă una dintre cele mai grave forme de criminalitate împotriva ființei umane, considerată ca reprezentând a 5-a infracțiune gravă după crimele de genocid, crimele împotriva umanității, crimele de război și cele de terorism, ducând la încălcarea masivă a drepturilor individuale, culminând adesea cu forme de tortură sau tratamente inumane.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Victor Ponta a depus o moțiune simplă împotriva ministrului Educației: Nu au fost comunicate la timp scenariile pentru sfârșitul anului școlar, calendarele pentru examene, pentru definitivat și titularizare, nicio procedură de lucru la domiciliu pentru profesori

PRO România și PSD anunță că au depus miercuri, 20 mai, o moțiune simplă îndreptată împotriva ministrului Educației, Monica Anisie. Titlul documentului este ”Pas cu pas am ajuns în colaps…
Vezi articolul

UPDATE Ligia Deca a dat exemple de creșteri salariale din calculele pe grile trimise inspectoratelor: Pentru un profesor cu studii superioare de lungă durată, grad didactic II, între 15 și 20 de ani vechime, salariul de bază crește de la 5.368 lei la 6.947 lei brut. În Ordonanța publicată în Monitorul Oficial același profesor are 5.717 lei / Diferența este dată de gradația angajatului – precizări

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a oferit exemple de creșteri salariale, la finalul şedinţei de guvern de astăzi. Astfel, „pentru un profesor cu studii superioare de lungă durată, grad didactic II,…
Vezi articolul

EXCLUSIV Școala în campanie electorală. Peste 100 de liceeni au fost aduși la restaurant, la Câmpulung, pentru o întâlnire cu politicieni-candidați ai PNL în prezența ministrelor Educației și Justiției / Ligia Deca spune că evenimentul din aprilie ar fi fost organizat de Prefectura Argeș și că pe ea a invitat-o Alina Gorghiu / Inspectorul general adjunct, candidat și el, susține că „ministra Educației i-a invitat pe elevi”

Un număr mare de elevi de liceu din Câmpulung – peste 100, potrivit unor estimări – au fost aduși, în aprilie, la un restaurant din localitate pentru o întâlnire la…
Vezi articolul