Ziua Culturii Naționale va fi marcată duminică, 15 ianuarie, prin concerte, spectacole de teatru, ateliere pentru copii și acces gratuit la mai multe muzee

1.443 de vizualizări
Muzeul Național ”George Enescu” din București / Foto: Facebook.com
Instituțiile din subordinea Ministerului Culturii organizează o serie de evenimente pentru a marca Ziua Culturii Naționale. Personalitatea centrală a evenimentelor organizate la nivel național va fi Mihai Eminescu, născut în 15 ianuarie 1850. Mai multe muzee din țară vor avea accesul gratuit duminică, 15 ianuarie, sau chiar program prelungit.

Conform unui program al Ministerului Culturii (document .pdf mai jos în articol), și compozitorii români sunt celebrați în cadrul evenimentelor culturale, programele concertelor sau recitalurilor, punând accent pe creația românească.

Muzeul Național al Satului “Dimitrie Gusti” din București organizează evenimentul „Dor de
Eminescu”, care va cuprinde un program de muzică și poezie dedicat poetului național. Evenimentul marchează cei 173 de ani de la nașterea Luceafărului poeziei românești și va avea loc în sala Victor Ion Popa din Sos. Kiseleff nr. 30, începând cu orele 11:00, 15 ianuarie 2023. Cei mici vor avea posibilitatea să participe la ateliere de creație, iar pentru cei mari sunt pregătite momente de muzică și poezie.

Filarmonica George Enescu celebrează Ziua Culturii Naționale printr-un concert susţinut de
Corul Filarmonicii pe scena mare a Ateneului Român, în 15 ianuarie 2023, ora 11:00. Programul conţine muzică românească din creaţia unora dintre cei mai importanţi compozitori autohtoni de ieri şi de azi: Paul Constantinescu (Patru madrigale pe versuri de Mihai Eminescu), Gheorghe Cucu (Haz de necaz), Alexandru Velehorschi (Omul zici c-a născocit), Gheorghe Dumitrescu (Cântecul oltencelor din oratoriul „Tudor Vladimirescu”), Constantin Râpă (Cântec de iarnă, Cântec satiric), Cornelia Tăutu (Suită românească), Dan Dediu (Cor din opera “O scrisoare pierdută), George Enescu (Cor de bărbaţi din opera “Oedipe”), Sabin Păutza (Te Deum).

Teatrul Național București invită publicul de toate vârstele la o sărbătoare a teatrului,
duminică, 15 ianuarie. În foaierul Sălii „Ion Caramitru”, are loc o micro-expoziție realizată de Muzeul TNB: De la Teatrul cel Mare la Teatrul Național „I.L. Caragiale” – 170 de ani de istorie.

Se organizează și un tur ghidat gratuit al TNB, cu ocazia Zilei Culturii Naționale – sunt locuri disponibile pentru orele 11:00 și 17:00.

Copiii sunt așteptați la întâlnirea cu actorul Marian Râlea, de la ora 11:00, la Sala Media a TNB. Tot pentru publicul tânăr, în cadrul Programului tnb.edu, vor avea loc în aceeași zi și două tururi ghidate gratuite la care s-au înscris deja grupuri de elevi, programate de la orele 12:30 și 15:00.

Teatrul Național București a pregătit pentru cei care nu se vor putea deplasa la sediul teatrului și un program de transmisii online care pot fi accesate pe computer sau alte dispozitive. Pe tot parcursul Zilei Culturii Naționale, spectatorii vor putea urmări pe TNB-TV (canalul de YouTube al TNB), înregistrarea Conferinței „Caragiale în teatru și pretutindeni”. Totodată, se pot viziona primele episoade din noua serie Podcasturile Teatrului Național București care prezintă interviuri cu actorii TNB, realizate de actorul Marius Bodochi, directorul artistic al teatrului.

Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi va oferi bilete gratuite de vizitare, în ziua de 15
ianuarie 2023
. Totodată, va organiza un program pentru familii cu copii, cu vârste cuprinse între 8 și 11 ani – „De la vechii cronicari, la povești pe harta României” – ora 10:30, preț 35 lei/ copil.

Muzeul Naţional Bran marchează Ziua Culturii Naționale prin proiectul „MIHAI EMINESCU,
POETUL NEAMULUI ROMÂNESC”, care îşi propune accesul la cultură al elevilor și iniţierea lor în cunoaşterea personalităţilor culturii naţionale. Acesta se va desfăşura în cadrul Muzeului Naţional Bran, vineri 13 ianuarie, după orele de curs ale elevilor.

Pe data de 15 ianuarie 2023, accesul publicului vizitator la sediul Muzeului Național „George Enescu” de Sinaia va fi gratuit.

Opera Națională Română din Iași a pregătit pentru 15 ianuarie un recital special, dedicat
marelui poet român Mihai Eminescu, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” Iași. Soliștii Operei ieșene vor interpreta, de la ora 18:30, lieduri și romanțe pe versurile celui mai cunoscut poet român. De asemenea, artiștii instrumentiști Radu Cotoman (vioară), Ioana Costăchescu (violă), Emerich Ghercă (violoncel), Adrian Fântână (contrabas), Cătălin Simerea (flaut), Silviu Butnaru (clarinet) vor interpreta pagini muzicale de referință din creații românești precum „Rapsodia română nr. 1” de George Enescu, dar și cântece insiprate din folclor printre care „Ciocârlia”, „Mocirița” și „Ciuleandra”. La recital va participa și Corul de Copii al ONRI, dirijat de Raluca Zaharia și acompaniat la pian de Mădălina Pancu. Cei mici vor prezenta momente muzicale după versurile poeziilor „Revedere”, „Somnoroase păsărele” și „Floare albastră”.

Complexul Național Moldova „Iași” organizează duminică, 15 ianuarie 2023, ora 16:00, în Sala „Henri Coandă” de la Palatul Culturii, un recital vocal-instrumental dedicat zilei lui Mihai
Eminescu. Evenimentul organizat în colaborare cu Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă” Iași îi va avea ca protagoniști pe elevii claselor de Canto Clasic și Muzică de Cameră, sub coordonarea prof. dr. Daniela Ciocoiu. Intrarea la acest eveniment este liberă, în limita locurilor disponibile.

Precedând Ziua Culturii Naționale, în cadrul Atelierelor DICE (Distractiv – Interactiv – Creativ – Educativ) de la Palatul Culturii Iași, elevii cu vârsta peste 12 ani sunt invitați să se înscrie la Atelierele de scriere creativă „Eminescu peste generații”. Programările se fac la numărul de telefon 0232.275.979, interior 116, sau prin mesaj privat pe pagina de Facebook Atelierele DICE, cu cel puțin o zi înainte.

DOCUMENT Descarcă programul evenimentelor culturale din țară cu ocazia Zilei Culturii Naționale, organizat de instituțiile din subordinea Ministerului Culturii:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Horia Iovu, consilier al premierului Ciolacu și profesor la Politehnica București, printre câștigătorii Galei Cercetării Românești, în care au fost acordate premii în bani mai multor cercetători cu rezultate notabile / Premii speciale pentru rectorii Mihnea Costoiu și Daniel David

Horia Iovu, consilier al premierului Marcel Ciolacu și profesor la Politehnica București este printre câștigătorii Galei Cercetării Românești, ce a avut loc marți, 27 februarie. El a primit premiul pentru…
Vezi articolul

Sporul de doctorat pentru profesori să fie plătit în urma unei verificări anuale, nu lunare / Modificarea tuturor fișelor de post ar duce la o birocratizare excesivă – proiect al Ministerului Educației care vrea să modifice ordonanța Ciolacu

Pentru plata sporului de doctorat pentru profesorii din învățământul preuniversitar și superior verificarea se va face printr-o evaluarea anuală, nu lunară, așa cum este prevăzut în prezent, potrivit unui proiect de…
Vezi articolul

Moțiune simplă USR și Forța Dreptei împotriva ministrei Educației, după “rezultatele catastrofale” de la testele PISA. Ligia Deca este acuzată că a cenzurat raportările privind procentul de analfabetism funcţional înregistrat în România

USR și Forța Dreptei au depus luni, 11 decembrie, o moțiune simplă împotriva ministrului Educației, Ligia Deca, care “nu a reușit să implementeze nicio reformă în învățământul românesc și îl…
Vezi articolul