Ziua Culturii naționale, sărbătorită anual pe 15 ianuarie. Acces gratuit la zeci de muzee, teatre, expoziții, tururi ghidate, ateliere pentru elevi și concerte – programul activităților 2024 în București și în țară

5.506 vizualizări
Foto: © Paop | Dreamstime.com
Ziua Culturii naționale, sărbătorită an de an pe 15 ianuarie, va fi celebrată în 2024 prin mai multe evenimente la muzeele, teatrele și institutele culturale din țară: de la expoziții și vernisaje, la piese de teatru cu acces gratuit la Teatrul Național din București, intrări libere la peste 20 muzee din subordinea Ministerului Culturii, concerte și ateliere pentru elevi sau susținute de elevi, transmite Agerpres.

Începând din anul 2010, ziua de 15 ianuarie, care coincide cu data de naștere a poetului Mihai Eminescu (1850-1889) a fost declarată Ziua Culturii Naţionale prin Legea nr. 238/2010.

Edupedu.ro redă mai jos în articol activitățile care se vor desfășura atât în Capitală, cât și în țară, după anunțurile făcute de organizatori, pe categorii: teatre, muzee, biblioteci, case de cultură, cinematografe.

Teatrele din București: spectacole și tururi ghidate gratuite

În București, Teatrul Naţional “I.L. Caragiale” din Bucureşti prezintă, de la ora 19:00, un “Spectacol de Ziua Culturii Naţionale”. În prima parte va avea loc spectacolul-lectură “Emmi, amor pierdut, viaţă pierdută” de Mihai Eminescu, în regia lui Răzvan Popa. Din distribuţie fac parte Raluca Aprodu, Alexandru Potocean, Ciprian Nicula, Florin Călbăjos, Răzvan Popa, potrivit agenției naționale de presă.

În partea două va putea fi urmărit spectacolul “Amintiri din copilărie” după Ion Creangă, scenariul, regia şi interpretarea Vitalie Bichir. Tot pe 15 ianuarie la TNB sunt programate o serie de tururi ghidate de la orele 11:00, 13:00, 15:00 şi 17:00, şi spectacolele găzduite “The Romanian Dream” – Sala Media, ora 18:30, “O viaţă, o şosetă, un vis şi o maşină de scris” – Sala Studio, ora 19:00, “Gaiţele” – Sala Ion Caramitru, ora 20:00, şi “Artă” – Sala Media, ora 20:30.

Muzeul Teatrului Naţional Bucureşti, aflat la subsolul Sălii Mari a TNB, va fi deschis pe durata Zilei Culturii Naţionale, intrarea fiind liberă pentru toţi vizitatorii, între orele 12:00 – 18:00.

Cu ocazia Zilei Culturii Naţionale, pe 15 ianuarie, Teatrul Nottara va organiza două evenimente dedicate operei lui Mihai Eminescu.

Pe tot parcursul zilei de 15 ianuarie, pe site-ul www.nottara.ro va fi disponibilă, gratuit, înregistrarea spectacolului “Luceafărul”, după Mihai Eminescu, regia şi scenariul Dejan Jankovic. Din distribuţia spectacolului fac parte actorii Teodora-Daiana Păcurar, Tudor Cucu-Dumitrescu, Iulia-Alexandra Dinu, Karl Baker.

Tot luni, de la ora 12:00, va avea loc evenimentul “Numai poetul”, adresat exclusiv elevilor de la Colegiul Naţional “Dimitrie Cantemir” şi Colegiul Naţional “Ion Creangă”. 100 de elevi vor participa la un tur ghidat al Teatrului Nottara susţinut de Adriana Moca şi un happening de poezie eminesciană, împreună cu actorul Şerban Gomoi.

Teatrul “Ion Creangă” redeschide Sala Mare, din Piaţa Amzei, de Ziua Culturii Naţionale, pe 15 ianuarie, cu evenimentul “Teatrul Ion Creangă de poveste”.

15 ianuarie 2024 la Muzeul literaturii române, muzeele de artă și cele de științe

Muzeul Naţional al Literaturii Române organizează luni, de Ziua Culturii Naţionale, o serie de evenimente în sediile sale din Capitală. Printre acestea se află:

  • Ziua Porţilor Deschise pentru copii şi familii organizată între orele 10:00 – 16:00, la sediul din Calea Griviţei. Conservatorii şi restauratorii MNLR au pregătit pentru copii şi familii un tur fascinant în arhiva bogată a Muzeului Naţional al Literaturii Române. Vizitele au loc din oră în oră, iar programările se fac la adresa programe@mnlr.ro.
  • La Biblioteca Academiei Române, va avea loc, de la ora 13:00, vernisajul expoziţiei “Anton Pann – 170” şi un concert dedicat memoriei acestui “psalt învăţător de copii în arta muzichiei”.
  • La Ceainăria MNLR din strada Nicolae Creţulescu, între orele 16:00 – 17:00, este programat evenimentul “Lecturi în Braille ale copiilor cu deficienţe de vedere”.
  • De la ora 17:00, sediul MNLR din Calea Griviţei, găzduieşte, în Sala “Petru Creţia”, vernisajul expoziţiei “Pipl” a artistului Romeo Ioan.
  • Tot la sediul MNLR din strada Nicolae Creţulescu, de la ora 18:00, va avea loc un moment poetic şi concert susţinut de Ansamblul de băieţi al Corului de Copii Radio, dirijor Magdalena Faur. Programul evenimentului cuprinde “Revedere”, muzica de D. G. Kiriac; “Limba noastră”, de G. Sion, muzica de Gavriil Musicescu, aranjament de Ioan Dobrinescu; “Somnoroase păsărele”, muzica de Tudor Flondor; “O, rămâi!”, muzica de Ion Aldea Teodorovici, cu acompaniament de chitară, conform sursei citate.

Muzeul Naţional de Artă al României (MNAR) inaugurează, cu prilejul Zilei Culturii Naţionale, pe 15 ianuarie, Galeria de Artă Decorativă Europeană. De Ziua Culturii Naţionale, sediul central al MNAR din Calea Victoriei va fi deschis între orele 10:00 – 18:00, publicul având ocazia să viziteze în mod gratuit Galeria de Artă Decorativă Europeană, Spaţiile Istorice, Galeria de Artă Europeană şi Galeria Naţională.

Muzeul Naţional de Istorie a României deschide, de Ziua Culturii Naţionale, expoziţia tematică “Monumente ale culturii vechi şi limbii literare româneşti din patrimoniul MNIR. Epigrafie, paleografie, caligrafie, artă tipografică şi creaţie literară”.

La Muzeul Naţional al Ţăranului Român de Ziua Culturii Naţionale, între orele 10:00 şi 18:00, va fi deschisă, cu acces liber, expoziţia “Alexandru Tzigara-Samurcaş – Întemeietorul Muzeului Naţional”.

La Muzeul Naţional de Istorie Naturală “Grigore Antipa” va avea loc, de Ziua Culturii Naţionale, de la ora 10:00, deschiderea expoziţiei interactive “Români de poveste”, eveniment organizat în parteneriat cu Asociaţia pentru Educaţie Digitală Bigger Picture.

La Muzeul Naţional al Satului “Dimitrie Gusti” vor avea loc, luni, în cadrul evenimentului “Dor de Eminescu”, vernisajul expoziţiilor “Patria mea, limba română” realizată de Fundaţia Culturală Română DLN din Ploieşti, cu 80 de fotografii ale poetului Nichita Stănescu, şi “Sub semnul marelui Eminescu” care cuprinde lucrări ale artiştilor plastici, membri ai Asociaţiei Filiala Artă Plastică Religioasă şi Restaurare.

Muzeul Ororilor Comunismului în România organizează luni, de la ora 14:00, la Casa Memorială Pictor Alexandru Ţipoia, evenimentul “NEUITARE. Memorie, identitate şi celebrare a culturii naţionale. Rolul memoriei în familiile Ţipoia şi Pillat”.

La Muzeul Hărţilor este organizată, luni, de la ora 18:00, conferinţa “Miopie Istorică. Cum explicăm istoria prin arta contemporană”.

Expoziţia colectivă “Pictură obiect” va fi vernisată de Biblioteca Metropolitană Bucureşti de Ziua Culturii Naţionale, la Artoteca BMB din Şoseaua Mihai Bravu, de la ora 17:00. Artiştii participanţi în cadrul proiectului expoziţional sunt şase pictori şi un sculptor: Maria Balea, Dana Constantin, Mihai Chioaru, Gheorghe Dican, Liviu Nedelcu, Ion Pantilie, Gheorghe Zărnescu. La sediul Central “Mihail Sadoveanu” vor avea loc evenimentele festive cu tema “Călătorie prin Cultura Românească”.

La Academia Română va avea loc, de la ora 11:00, simultan în Aula Academiei Române şi în Sala Azurie a Academiei de Ştiinţe a Moldovei, sesiunea festivă comună, în format hibrid, organizată în colaborare cu Academia de Ştiinţe a Moldovei.

Ziua Culturii naționale la Filarmonică, Ateneu și Operă. Acces gratuit pentru elevi

Filarmonica “George Enescu” va celebra 15 ianuarie, Ziua Culturii Naţionale, prin activităţi şi evenimente dedicate publicului de toate vârstele.

Pe data de 15 ianuarie, la orele 14:00 şi 14:30, la Ateneul Român sunt programate două tururi ghidate gratuite cu înscriere prealabilă a grupurilor la adresa cleopatra.david@fge.org.ro, potrivit Agerpres.

Tot pe 15 ianuarie, de la ora 18:00, în cadrul proiectului educativ “Muzica pe Înţelesul Tuturor”, va avea loc un concert extraordinar, la care solişti vor fi membri ai Orchestrei şi Corului Filarmonicii “George Enescu”. La acest concert intrarea este gratuită, cu prioritate pentru elevii care vin prin Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB).

Opera Naţională Bucureşti celebrează Ziua Culturii Naţionale, cu premiera, de la ora 18:00, a spectacolului Oedipe de George Enescu, în regia lui Stefano Poda şi sub bagheta dirijorală a lui Tiberiu Soare. Totodată, evenimentul va fi dedicat şi împlinirii a 70 de ani de la inaugurarea celei mai importante scene lirice din România.

Ateneul Român va putea fi vizitat gratuit în limita programului disponibil în data de 15 ianuarie.

Primăria Capitalei anunţă că Ziua Culturii Naţionale va fi celebrată printr-un concert inspirat din folclorul românesc, susţinut de Corina Sîrghi, dar şi prin extinderea programului de vizitare pentru expoziţia “Universul lui Salvador Dali”. Concertul va avea loc luni, începând cu ora 19:00, la Sala Mare a ARCUB. Expoziţia “Universul lui Salvador Dali” va fi deschisă pentru vizitatori până la miezul nopţii.

Corul Madrigal, la Senat, cu o expoziție de fotografii care „surprind un exercițiu de arhitectură sonoră”

Corul Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” şi Institutul Naţional al Patrimoniului prezintă sâmbătă, la Senat, o expoziţie de fotografii inedite ale Madrigalului în situl dacic Sarmizegetusa Regia.

Potrivit unui comunicat al Corului Madrigal, transmis vineri Agerpres, expoziţia este o avanpremieră a proiectului “Muzică contemporană românească în spaţii antice universale”. Prin acest proiect, spaţii antice universale sunt puse în valoare prin creaţii muzicale contemporane româneşti, în interpretarea Madrigal.

Fotografiile semnate de Teodora Ungureanu surprind un exerciţiu de arhitectură sonoră, prin care un loc ancestral, aflat în conştiinţa culturală de mii de ani, transmite o vibraţie nouă şi se lasă redescoperit prin sunet şi imagini, precizează comunicatul. Primul episod al proiectului – videoclipul “Sarmisegetusa Regia – Flăcări şi roţi” – va fi dat publicităţii luni, 15 ianuarie, Ziua Culturii Naţionale.

Marţi, 16 ianuarie, de la ora 19:00, va rula documentarul “Eminescu şi Cernăuţii”, iar de la ora 20:30, comedia “Tati part-time”, producţie 2024. Maratonul cinematografic se va încheia miercuri, 17 ianuarie, cu filmul “Warboy”, coproducţie România-Moldova, care va începe la ora 18:00 şi va fi urmat de o întâlnire a publicului cu regizorul Marian Crişan şi actorul Daniel Bâliş. Drama “Castelul Crăiţei” va fi prezentată pe 17 ianuarie de la ora 20:30. Pentru acest maraton, intrarea nu este gratuită, ci costă până în 20 de lei, spun reprezentanții cinematografului pentru Edupedu.ro.

Timișoara. Expoziție dedicată lui Brâncuși

Muzeul Naţional de Artă din Timişoara (MNArT) organizează luni, de Ziua Culturii Naţionale, cel de-al doilea maraton cultural cu acces gratuit la expoziţia “Brâncuşi: surse româneşti şi perspective universale”, deschisă în perioada 30 septembrie 2023 – 28 ianuarie 2024, care a înregistrat un număr record de public, cu peste 120.000 de vizitatori, scrie Agerpres.

“Am iniţiat acest eveniment special pentru aniversarea Zilei Culturii Naţionale. Alături de parteneri, am creat la Timişoara un fenomen cultural din care vrem să facă parte cât mai mulţi iubitori de artă. Avem pregătite 1.500 de bilete gratuite, pentru luni, zi în care, de obicei, muzeul este închis”, a declarat, joi, preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Alin Nica.

Publicul va avea acces luni, între orele 10,00 – 18,00, iar accesul va fi gratuit, pe baza unor bilete care pot fi rezervate online de pe această pagină. O persoană nu poate achiziţiona mai mult de două bilete.

Muzeul Naţional de Artă Timişoara a organizat primul maraton cultural cu expoziţia “Brâncuşi: resurse româneşti şi perspective universale” în 20 decembrie, marcând ziua în care, în Decembrie 1989, Timişoara s-a autodeclarat primul oraş liber de comunism din România, conform aceleiași surse.

Întâlnire cu scriitorul Octavian Soviany și recital în Sfântul Gheorghe, pe seară

Centrul de Cultură Arcuş din Sfântu Gheorghe prezintă, luni, o expoziţie de artă plastică şi un recital de pian, prilejuite de sărbătorirea Zilei Culturii Naţionale, iar Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni din municipiu va oferi tuturor vizitatorilor acces gratuit la expoziţiile sale, potrivit Agerpres. Vernisajul expoziţiei de artă plastică “Blow-up” va avea loc de la ora 19, iar recitalul va începe la ora 19:30.

Muzeul Carpaţilor Răsăriteni din Sfântu Gheorghe a anunţat că luni, de Ziua Culturii Naţionale, toate expoziţiile sale vor fi deschise publicului, iar accesul va fi gratuit pentru toate categoriile de vizitatori. Pe bază de programare, aceştia vor putea participa la diverse ateliere creative şi jocuri.

Tot în contextul sărbătoririi Zilei Culturii Naţionale, Biblioteca Judeţeană “Bod Peter” din Sfântu Gheorghe va organiza miercuri, 17 ianuarie, de la ora 18, o întâlnire a publicului cu poetul şi prozatorul Octavian Soviany.

Tot la Sfântu Gheorghe, Ziua Culturii Naţionale va fi marcată la Cinematograful Arta din printr-un maraton de filme româneşti, ce vor fi prezentate în perioada 12-18 ianuarie, informează organizatorii. În program sunt cuprinse şase filme de lung metraj şi un film documentar intitulat “Eminescu şi Cernăuţii”.

Oradea. Evenimente și expoziții la Casa Darvas, filarmonică, Muzeul „Iosif Vulcan”

Ziua Culturii Naţionale va fi celebrată luni la Oradea printr-o serie de manifestări artistice ce vor avea loc pe parcursul întregii zilei în şase locaţii: Primăria (sala festivă), Statuia Mihai Eminescu, Pasajul Bazar de pe strada Madach Imre, Casa Darvas – La Roche, Muzeul Memorial “Iosif Vulcan” şi Filarmonica de Stat, informează Agerpres.

Casa Darvas – La Roche a anunţat în intervalul 15.00 – 15.30 vernisajul Expoziţiei “Partituri Muzicale Regale” în parteneriat cu Muzeul Naţional Cotroceni şi Filarmonica de Stat Oradea. Muzeul Memorial “Iosif Vulcan” este cuprins în acest program, între orele 16-17, cu o Expoziţie de documente şi cărţi rare despre Mihai Eminescu, din colecţia generalului (r) prof. univ. Dr. Lazăr Cârjan.

Filarmonica de Stat Oradea invită publicul meloman, de la ora 17, să vizioneze filmul documentar “Eminescu şi Cernăuţii”, iar de la ora 19 să se bucure de Spectacolul de Gală “Eminescu”, cu tenorul Daniel Magdal şi pianistul Alexandru Burcă, având în program un repertoriu de romanţe şi alte piese consacrate. Spectacolul este realizat în parteneriat cu Universitatea Oradea – Departamentul Muzică – Facultatea de Arte, Liceul de Arte Oradea. Tot la filarmonică se va putea viziona o expoziţie numită “Eminescu în culori de copii”, organizată de profesorii de la Catedra de Arte vizuale.

Celebrarea Culturii naționale, și la postul de radio public

Radio România Cultural transmite în direct, pe 15 ianuarie, de la ora 16:00, Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de Poezie a anului 2023, eveniment care marchează cea de-a paisprezecea ediţie a Zilei Culturii Naţionale. Evenimentul are loc în Sala Perpessicius a Muzeului Naţional al Literaturii Române din Bucureşti, transmite Agenția națională de presă, Agerpres.

Radio România Muzical dedică întreaga zi de 15 ianuarie Culturii Naţionale. Interpretul zilei este celebrul dirijor Sergiu Celibidache. Baritonul Nicolae Herlea, dirijorul George Georgescu, pianistul Daniel Ciobanu, violonistul Florin Iliescu, violistul Răzvan Popovici, pianista Aurelia Vişovan, violoncelistul Andrei Ioniţă şi pianistul Cătălin Şerban sunt doar câţiva dintre artiştii care vor putea fi ascultaţi pe parcursul zilei. pe care îi puteţi asculta luni 15 ianuarie, la Radio România Muzical.

Radio România Actualităţi îl are ca invitat special al emisiunii “Prietenii de la Radio” pe Radu Vancu, câştigătorul celei de-a 14-a ediţii a Cărţii de poezie a anului (2023).

Agenţia de presă Rador Radio România lansează, pe 15 ianuarie, un documentar extins despre importanţa Zilei Culturii Naţionale.

UTIL LISTĂ Instituțiile subordonate Ministerului Culturii cu acces gratuit de 15 ianuarie

Toate muzeele din subordinea Ministerului Culturii vor sărbători Ziua Culturii Naţionale prin acces gratuit pentru toţi vizitatorii. Publicul este invitat în număr cât mai mare să descopere expoziţiile şi programele dedicate şi să celebreze Ziua Culturii prin cultură, conform Agerpres.

Instituţiile culturale din subordinea Ministerului Culturii care vor desfăşura activităţi de Ziua Culturii Naţionale în Bucureşti sunt următoarele:

  • Artexim
  • Biblioteca Naţională a României
  • Centrul Naţional al Dansului
  • Centrul Naţional de Artă “Tinerimea Română”
  • Corul Naţional de Cameră “Madrigal – Marin Constantin”
  • Filarmonica “George Enescu”
  • Institutul Naţional al Patrimoniului
  • Institutul Naţional pentru Cercetare şi Formare Culturală
  • Muzeul Naţional “George Enescu”
  • Muzeul Naţional al Hărţilor şi Cărţii Vechi
  • Muzeul Naţional al Satului “Dimitrie Gusti”
  • Muzeul Naţional al Ţăranului Roman
  • Muzeul Naţional de Artă al României
  • Muzeul Naţional de Artă Contemporană al României
  • Muzeul Naţional de Istorie a României
  • Muzeul Naţional de Istorie Naturală “Grigore Antipa”
  • Muzeul Ororilor Comunismului în România
  • Opera Naţională Bucureşti
  • Teatrul Muzical Ambasadorii
  • Teatrul Naţional Bucureşti
  • Teatrul Naţional de Operetă şi Musical “Ion Dacian”.

Evenimente în cadrul Zilei Culturii prin Cultură vor fi organizate în ţară în următoarele centre:

  • Centrul Cultural Topliţa
  • Centrul de Cultură Arcuş
  • Centrului de Cultură “George Apostu” din Bacău
  • Complexul Muzeal Iaşi
  • Muzeul Naţional “Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu
  • Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni
  • Muzeul Naţional Bran
  • Muzeul Naţional Brukenthal
  • Muzeul Naţional “Brătianu”
  • Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei
  • Muzeul Naţional Peleş
  • Opera Maghiară din Cluj Napoca
  • Opera Naţională Română Cluj-Napoca
  • Opera Naţională Română din Timişoara
  • Opera Naţională Română Iaşi
  • Teatrul Maghiar de Stat Cluj
  • Teatrul Naţional “Marin Sorescu” din Craiova
  • Teatrul Naţional “Mihai Eminescu” din Timişoara
  • Teatrul Naţional “Vasile Alecsandri” din Iaşi
  • Teatrul Naţional de Operă şi Balet “Oleg Danovski” din Constanţa
  • Teatrul Naţional Târgu-Mureş.

Programul complet al evenimentelor organizate de instituţiile subordonate Ministerului Culturii poate fi consultat pe paginile web şi pe conturile de social media ale fiecărei instituţii implicate în program, conform aceleiași surse.

Foto: © Paop | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


1 comment
  1. Daca ,,dezbaterile” pe marginea ,,exceptionalelor” rezultate nu de mult anuntate la recenta testare PiSa inca n-au inceput n-ar trebui sa mai mire pe nimeni de ce ,,ziua culturii nationale” n-are ,,priza la public”. Imi zicea un amic ca-n mai multe scoli ,,profii de romana” si-au luat liber astazi (motivat, se intelege) tocmai pentru a arata ,,loazelor” cu cata responsabilitate trateaza statul (angajatorul profilor scutiti) culturalizarea. Mi-a mai spus si cum de Ziua Nationala ,,unii profi tot de romana” (aceeasi?) au transmis elevilor ca ,,daca nu am fi avur-o pe Regina Maria astazi n-am mai fi vorbit romaneste”. Corectie: cei care au decis ca Ziua Culturii Nationale sa fie pe 15 ianuarie n-au ales la nimereala o zi ca apoi sa se prinda ca-i si data de nastere a lui Eminescu. Adica, mai pe romaneste, nu-i o coincidenta, asa cum incearca unii sa duca-n derizoriu Ziua Culturii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ministrul Deca prezintă datele referitoare la educația românească, prezentate în raportul OCDE “Education at a Glance”, drept punct de plecare pentru schimbări viitoare, unele planificate peste 6-7 ani: “O imagine de moment” utilă pentru a “cadra legislația secundară și politicile publice pe care urmează să le implementăm”

Ministrul Educației, Ligia Deca, a prezentat datele despre educația din România, care se află mult în urma mediei OCDE la numeroși indicatori-cheie, potrivit unui raport al organizației internaționale, drept o…
Vezi articolul

EXCLUSIV Alertă de fraudă transmisă de Autoritatea de Audit a Curții de Conturi cu privire la modul în care Ministerul Educației gestionează proiectele PNRR cu bani europeni. Consecința ar putea fi suspendarea plăților din PNRR

Ministerul Educației este în pericol de a-i fi suspendate plățile pe proiectele derulate prin PNRR, pe baza suspiciunilor de fraudă constatate de Autoritatea de Audit a Curții de Conturi, potrivit…
Vezi articolul

SURSE Întâlnire tensionată la Ministerul Educației, marți, pe proiectul de lege a învățământului preuniversitar. Ligia Deca a cerut amendamente de la experții partidelor, iar aceștia i-au cerut studii și justificări pentru măsurile cuprinse în legi. Deciziile „sensibile” legate de Admiterea la liceu, Bacalaureat și Admiterea în clasa a V-a vor fi luate politic, în Coaliție

Nicio concluzie clară legată de modificarea Admiterii la liceu, a Bacalaureatului sau a Admiterii la clasa a V-a, la întâlnirea experților desemnați de partidele PNL, PSD și UDMR cu ministra…
Vezi articolul