Organizarea orelor remediale va fi permisă și în perioada vacanțelor, acolo unde rata de infectare este mai mică de 6 la mia de locuitori, a anunțat astăzi ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu. De asemenea, grădinițele vor putea organiza activități educaționale cu avizul direcției de sănătate publică (DSP), iar zilele suplimentare în vacanța de primăvara se pot transforma în zile de școală cu prezență fizică în toate școlile, în luna iunie.
„Pentru reducerea decalajelor din sistemul de Educație, va fi permisă organizarea orelor remediale/de recuperare chiar și în perioada vacanțelor, acolo unde rata de infectare este mai mică de 6/1000. De asemenea, grădinițele vor putea organiza activități educaționale cu copiii, cu avizul DSP. Zilele suplimentare în vacanța de primăvara se pot transforma în zile de școală cu prezență fizică în toate școlile, în luna Iunie”, a declarat Cîmpeanu.
Declarațiile lui Sorin Cîmpeanu, astăzi, după ședința de la PNL:
„Numărul elevilor de clasa a VIII-a care sunt așteptați astăzi la simulare este de 144.000, 2,5% din numărul total de școli nu vor putea organiza simularea acum.
Conform Ordinului de ministru, vor putea organiza simularea de îndată ce ies din carantină localitățile în care funcționează aceste școli. Referitor la Ordinul de ministru cu structura anului școlar, el va fi semnat astăzi.
Aș vrea să fac o precizare importantă: școlile nu se închid. Școlile nu se închid pentru că elevii claselor terminale, respectiv a VIII-a, a XII-a, a XIII-a, nu vor avea programul modificat.
Deci avem 20 de zile de vacanță, 10 zile pentru sărbătorile pascale catolice, între 2 si 11 aprilie, și 10 zile de vacanță pentru sărbătorile pascale ortodoxe, între 30 aprilie și 9 mai. Cele două săptămâni de vacanță se pot transforma în zile de școală cu prezență fizică
Școlile nu se închid pentru că vor funcționa clasele terminale, chiar dacă predarea se face online.
Activitățile remediale vor putea fi organizate, la cerere, inclusiv pe perioada vacanței de primăvară. Acest lucru va avea ca obiectiv micșorarea decalajelor generate de școala online.
De asemenea, grădinițele vor putea organiza activități educaționale cu copiii, cu avizul DSP”.
Foto: © Pojoslaw – Dreamstime.com
Dreamstime.com sprijină educația din România și, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro își poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.