La an de la declanșarea campaniei de hărțuire împotriva jurnalistei Emilia Șercan, 10 organizații internaționale și locale, care apără libertatea presei, fac un nou apel public, în sprijinul jurnalistei, către autoritățile și politicienii din România, dar și către instituțiile europene, se arată într-un comunicat citat de G4Media.ro. Organizațiile semnatare fac un apel la conducerea și membrii PNL să condamne imediat campania de calomnie și să emită instrucțiuni clare pentru a nu o mai discredita Șercan. Jurnalista Emilia Șercan i-a acuzat de plagiat pe mai mulți lideri liberali, între care fostul ministru al educației, Sorin Câmpeanu, ministrul de interne, Lucian Bode și pe premierul Nicolae Ciucă.
Potrivit comunicatului, ”astăzi, 17 februarie 2023, se împlinește un an de când jurnalista Emilia Șercan a depus o plângere la poliție cu privire la comiterea unor infracțiuni cibernetice și încălcarea vieții sale private (…). Un an mai târziu și după mai multe plângeri penale, în niciuna dintre investigații nu au fost identificați fie făptuitorii, fie sursa presupusei scurgeri de informații din cadrul forțelor de poliție, în ciuda solicitărilor repetate din partea organizațiilor pentru libertatea presei și a organismelor europene ca persoanele responsabile să fie trase la răspundere. În consecință, organizațiile noastre reînnoiesc astăzi apelul către autoritățile române să dea prioritate anchetei și să-i dedice resurse suficiente. De asemenea, solicităm ca parchetele să comaseze dosarele pentru a crește eficiența și a accelera cercetările și îndemnăm procurorul general să o primească în audiență pe Emilia Șercan, așa cum a solicitat aceasta în mai multe rânduri.”
Citește articolul complet pe G4Media.ro