Doar unul din doi adolescenți dintre cei care au absolvit clasa a VIII-a în anul școlar 2017-2018 a ajuns să ia Bacalaureatul anul acesta, potrivit datelor oficiale analizate de World Vision România. În schimb, 83% dintre elevii de la sate din programul organizației Vreau în clasa a 9-a au promovat Bacalaureatul.
În comunicat apare că peste 170 de mii au absolvit clasa a VIII-a în anul școlar 2017-2018. Dintre aceștia, 84.880 au ajuns anul acesta să promoveze Bacalaureatul. „Asta înseamnă că mai puțin de unul din doi adolescenți a reușit în prezent să ajungă la examen și să-l ia”.
Conform sursei menționate, în continuare se menține un decalaj semnificativ între rezultatele elevilor cu domiciliul în mediul rural față de cei care locuiesc în mediul urban. Diferența dintre rural și urban s-a redus anul acesta cu doar 1.6% față de anul trecut.
- Rată de promovare promoția curentă: 69,2% – mediul rural, 82.7% – mediul urban;
- Rată de promovare promoția curentă plus promoția anterioară: 64,61% – mediul rural, 77,70% – mediul urban
”O diferență și mai mare se află între adolescenții care învață în licee de la sat versus elevii care învață în licee de la oraș. Mai puțin de unul din doi elevi dintre cei care au făcut liceul în mediul rural au luat Bacalaureatul. În schimb, la elevii care învață în licee din mediul urban promovabilitatea a fost de peste 74%”, conform sursei citate.
Cauzele abandonului școlar și ale rezultatelor scăzute din mediul rural, potrivit ultimului raport „Bunăstarea Copilului în mediul rural“ și alte cercetări realizate de World Vision România, arată că țin atât de situația financiară a familiilor, cât și de calitatea educației de la sate:
- ”pentru 38% dintre familii, banii abia le ajung de la o lună la alta sau nu le ajung deloc;
- 2 din 10 părinți nu-și susțin copiii să continue studiile la liceu după clasa a VIII-a;
- 24% dintre adolescenți nu vor să meargă la liceu, principala cauză fiind dorința de a lucra pentru „a fi pe banii lor“;
- mai mult de unu din trei adolescenţi lipsește de la şcoală uneori sau întotdeauna pentru că trebuie să lucreze în gospodărie;
- adolescenții au puține repere în comunitățile lor: doar 4 din 10 adulți din mediul rural au luat Bacalaureatul;
- 16% dintre adolescenți consideră că sunt defavorizați de către profesorii de la clasă;
- profesorii nu sunt suficient de pregătiți: 52% vor mai mult acces la cursuri de perfecționare
- Doar 41% dintre adolescenți declară că întotdeauna găsesc plăcere în studiu”.
„Când ne uităm la rezultatele unei generații de copii este important să vedem care a fost parcursul lor de-a lungul unui ciclu de învățământ sau de când au început școala. Dincolo de copiii care s-au mutat din țară și cei care sunt înscriși în școlile profesionale, deci nu sunt obligați să dea Bacalaureatul, aceste cifre ne arată că zeci de mii de adolescenți abandonează liceul. Riscul cel mai mare este în rândul celor din familiile vulnerabile de la sate, care cu greu își permit costurile pentru transportul către liceu, cămin sau cantina la oraș, rechizite școlare sau haine“, a declarat Mihaela Nabăr, director executiv World Vision România.
1 comment
…și l-au uitat imediat ce au ieșit din săli. Peste trei luni mai știe cineva ce este comicul de situații? Evident că nu. Așa se întâmplă când înveți cu cartea la piept, ca la actorie. Învățământul românesc e format dintr-o sumă de achiziții inutile, pe care le uiți imediat ce nu mai ai nevoie de ele. Tinerii habar n-au să încropească un CV, dar recită – cel puține 6 luni – comicul de limbaj, situație și comicul personajelor. O situație comică, nu-i așa? Forme fără fond…