World Vision România: Elevul fără Internet a pierdut peste 300 de ore de școală; educația remedială este soluția

Sursă foto: World Vision Romania

După o perioadă extrem de dificilă, în care un elev fără internet din România a pierdut aproximativ o treime dintre orele din anul şcolar, educaţia remedială trebuie să fie o prioritate pentru toţi cei implicaţi în sistemul de învăţământ, aceasta este una dintre principalele concluzii ale dezbaterii “Ziua Educaţiei: Lecţiile pandemiei”, organizată astăzi, luni, 5 octombrie de World Vision România.

World Vision România atrage atenția asupra faptului că elevii din diverse cicluri au pierdut în anul școlar 2019-2020, din cauza pandemiei de COVID-19, între 209 și 374 de ore de școală, dacă au avut acces zero la școala online. Acest lucru înseamnă aproape o treime din cele 35 de săptămâni de școală.

În acest moment, una dintre soluţiile la această problemă este educaţia remedială, care a devenit principala preocupare a unor societăți cu sisteme de educație dezvoltate, unde redeschiderea școlilor a adus în prim-plan golurile pe care absența școlii și a cursurilor online le-a lăsat în educația elevilor. Pentru a asigura un sprijin profesorilor care fac educație remedială la clasă, în aceste prime săptămâni din noul an școlar, o opțiune viabilă ar fi un sistem de after-school susținut de stat.

La dezbatere au participat actori-cheie din local, pentru a vedea cum funcționează descentralizarea deciziei în educației și care sunt concluziile după primele trei săptămâni de școală: Gheorghe Damian, primar, comuna Ciugud, județul Alba; Sergiu Arsene, primar, comuna Bod, județul Brașov; Marinela Marc, inspector școlar general, Inspectoratul Școlar Județean Cluj; Gabriela Conea, inspector școlar pentru proiecte educaționale, Inspectoratul Școlar Județean Iași; Mihaela Nabăr, director executiv World Vision România; Iulian Cristache, președintele Federaţiei Naţionale a Asociaţiilor de Părinţi; Sorin Cîrstea, directorul Școlii Gimnaziale Scundu, Vâlcea; Dragoș Sdrobiș, profesor Liceul Teoretic Gelu Voievod, Gilău, Cluj, expert proiect “Școala pentru Toți”, profesor Școala din Valiză; Teodora Grîu și Georgiana Asavei, eleve, Consiliul Consultativ al Copiilor din World Vision România, Daniela Trubiansky, psihoterapeut de familie, membru în Boardul World Vision România.

VIDEO Înregistrarea întregii dezbateri – aici:

World Vision România continuă din luna octombrie programul „Școală după şcoală” în mediul rural pentru peste 5.000 de copii. Priin acest program, fundația oferă masă caldă și ore de educație remedială în regim after-school. Acolo unde acestea nu se pot derula din cauza cazurilor de îmbolnăvire sau nu se pot asigura condițiile de siguranță – aproximativ 10% dintre școlile din programe –  se vor acorda tichete de masă sau masa la pachet pentru acasă, concomitent cu ore de educație remedială online, urmate de vizite de monitorizare. Fundaţia World Vision România desfăşoară proiecte în peste 300 de şcoli din mediul rural. 

Concluziile dezbaterii:

La aniversarea a 30 de ani de existență, World Vision România face un apel la sprijinirea învățământului rural. Fundaţia a demarat o campanie de strângere de fonduri pentru şcolile, elevii şi profesorii din mediul rural. Donațiile se pot face fie prin SMS la numărul 8864, cu mesajul SPERANŢĂ (cost 4 euro), fie direct pe site-ul campaniei, https://worldvision.ro/implica-te/proiecte-fundraising/daruieste-educatie/, unde se poate dona orice sumă.

Citește și:
În județul Cluj nu am avut profesori care să refuze predarea online, anunță Marinela Marc, inspector școlar general. “Personal nu-i înțeleg pe colegii care refuză să facă aceasta activitate”
Sergiu Arsene, primarul comunei Bod, Brașov: Angajarea profesorilor trebuie să se facă la nivelul comunității, descentralizat / Trebuie să-i cuplăm cumva la comunitate / Copilul vine la școală dacă are condiții, nu dacă îi dăm tichete sociale
Primarul din Ciugud, Alba: Când intru în curtea școlii și 50 de copii îmi spun că vin fericiți la școală, când văd că școala a devenit neîncăpătoare pentru copiii noștri, în condițiile în care eram pe desființate, e clar că e o investiție bună / Descentralizarea în pandemie există
VIDEO Dezbaterea online de Ziua Educației: Cum funcționează descentralizarea deschiderii școlilor în rural

Exit mobile version