Rata de promovare la examenul de Bacalaureat 2020 a elevilor din mediul rural din programul “Vreau în clasa a 9-a”, derulat de Fundația World Vision România, este de 85%, cu peste 20% mai mare decât cea națională (62,9% – care include atât copiii din mediul rural, cât și pe cei din mediul urban), potrivit unui comunicat al organizației. Aceasta prezintă ca referință și capitala: promovabilitatea copiilor din mediul rural, din proiect, o depăşeşte pe cea din București, care a fost de 67,46%.
Potrivit World Vision, în cadrul programului “Vreau în clasa a 9-a” au fost înscriși în acest an școlar peste 700 elevi de liceu, dintre care 140 au dat examenul de Bacalaureat. Aproape două treimi dintre cei care au dat examenul au obținut note peste 8.00, cea mai mare notă fiind de 10 pe linie.
Organizația, despre proiect:
- În pandemia de COVID-19, liceeni de clasa a XII-a din proiect au participat constant la meditaţii gratuite online, pentru a nu pierde contactul cu materiile de învăţământ la care urmau să susţină examenul de Bacalaureat. Meditaţiile au fost susţinute de profesorii din cadrul liceelor la care învaţă elevii, de profesori din partea unui centru privat de meditații sau de voluntari ai Fundaţiei World Vision România. În plus, elevii din proiect care nu au putut să-şi continue educaţia online pentru că nu au avut infrastructură digitală au primit tablete, laptopuri sau telefoane performante din parte donatorilor.