World Education Fair are loc în acest weekend în București, Iași și Timișoara. Olanda înlocuiește Marea Britanie ca cea mai populară destinație de studiu. Țările europene în care studiile universitare sunt gratuite

356 de vizualizări
Sursă foto: Pixabay
Tinerii interesați să studieze în străinătate pot să participe și anul acesta la târgul World Education Fair, organizat la Hotel Radisson Blu din București, în perioada 25-28 septembrie, cu respectarea tuturor normelor sanitare anti-COVID. Târgul are loc în aceeași perioadă și la Iași și Timișoara.

După ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, noua destinație de studiu populară printre tinerii români este Olanda, potrivit reprezentanților IntegraEdu, organizatorii târgului universitar Wrod Education Fair. Statul olandez a redus la jumătate taxele de studiu şi oferă burse de 400 de euro pentru studenţii care au un job part-time. În 2019, numărul studenților români înscriși la universitate în Olanda era de 3.658, din care 1.527 la ştiinţe aplicate şi 2.131 la universităţi cu profil teoretic şi de cercetare.

Învăţământul universitar olandez are o particularitate în sensul că este împărţit pe două mari categorii: ştiinţe aplicate şi zona de cercetare. „Observăm faţă de anii trecuţi, că din ce în ce mai mulţi tineri români aleg să meargă către această zona de cercetare, spre domeniul denumit generic STEM (science, technology, engineering, mathematics)”, a explicat Ana Maria Papp, manager business development la IntegralEdu.

De asemenea, Germania și Franța reprezintă destinații de studiu tot mai căutate de tinerii români, potrivit Anei Maria Papp. Spre exemplu, în Germania taxele semestriale sunt de aproximativ 200 euro, în Austria de 360-380 euro, iar în Spania, Italia, Danemarca sau Suedia, învăţământul este gratuit, însă trebuie îndeplinite o serie de condiţii mai stricte pentru admitere.

„Opţiunile se modifică în principal din cauza momentului BREXIT, care va avea avea un impact major asupra taxelor de şcolarizare în Marea Britanie, dar şi prin prisma mecanismului de obţinere a vizei. În acest context, alte ţări europene devin mai accesibile pentru tinerii români care sunt interesaţi de studii în afară. Spre exemplu, Olanda a redus la jumătate taxa pentru primul an, aceasta ajungând la aproximativ 1100 euro. Iar pentru a se finanţa din anul 2, studenţii au posibilitatea accesării unor burse, credite sau să îşi ia un job. Şi asta în condiţiile în care statul olandez susţine studenţii printr-o bursă de 400 de euro acordată celor care au un loc de muncă part-time în timpul facultăţii, dar şi în funcţie de venitul familiei realizat cu doi ani înainte de depunerea cererii. Deci cei care vor să iasă să îşi continue studiile în alte ţări, au în continuare multe posibilităţi şi situaţii ofertante din partea mediului academic internaţional”, a explicat Ana Maria Papp.

Studenții europeni pot studia în continuare în Marea Britanie, universitățile britanice urmând să anunțe programe de burse de studiu, care să compenseze pentru lipsa accesului la împrumutul guvernamental britanic.

„În noul context, introducerea taxelor internaţionale pentru studenţii europeni este certă, dar şi introducerea vizelor şi aplicarea pentru noul statut de imigrare (EU Settlement Scheme). Există şi aspecte pozitive. Dacă până acum bursele oferite de către instituţiile din UK nu reprezentau un procent mare din taxele de școlarizare, în momentul de faţă ne aşteptăm ca includerea studenţilor români în lista studenţilor internaţionali să ne ofere oportunitatea accesării unui fond de burse mult mai substanţial. Din informaţiile primite de la partenerii noştri din UK, universităţile britanice lucrează acum asupra bugetelor alocate burselor studenţilor europeni, care vor putea contribui la accesarea mai facilă, diminuarea noilor taxe internaţionale. Marea Britanie rămâne totuşi destinaţia cea mai ofertantă din punct de vedere al domeniilor de studiu care pot fi accesate în limba engleză. Îi sfătuim atât pe tineri cât şi pe părinţi să se informeze avizat în legătură cu studiile în străinătate şi în Marea Britanie şi să apeleze, mai ales în condiţiile actuale, la un consultant educaţional care este conectat cu mediul academic extern şi care cunoaşte toate condiţiile de acces”, a spus Ana Maria Papp.

Studii liceale în Marea Britanie

În ceea ce priveşte studiile liceale, românii îşi păstrează interesul ridicat pentru Marea Britanie. Reprezentanţi ai unor licee internaţionale de prestigiu vor fi prezenţi şi la târgul educaţional din această toamnă.

„Multe din licee, inclusiv din Marea Britanie, continuă să ofere burse de studiu, care, în unele cazuri, pot ajunge şi la jumătate din taxa de şcolarizare. Creşte tot mai mult interesul şi pentru destinaţii de studiu precum: Portugalia, Spania, Austria, Germania sau Elveţia. Aceasta din urmă este considerată cea mai sigură ţară din punctul de vedere al răspândirii COVID. De altfel, în toate liceele de tip boarding activitatea se desfăşoară în condiţii depline de siguranţă. Suprafaţa ocupată de aceste şcoli este extrem de generoasă astfel încât este facilă implementarea regulilor de distanţare socială iar accesul persoanelor din exterior este limitat, la fel şi părăsirea campusului de către elevi. De asemenea, dincolo de toate provocările acestei perioade, tineri din România au participat în această vară la Edutabere organizate în ţări care nu au impus restricţii de circulaţie. Programele s-au desfăşurat respectând normele internaţionale de siguranţă sanitară”, a declarat Raluca Niculae, Manager Departament Studii Liceale IntegralEdu.

Procedura de participare la World Education Fair

Universităţile care vor fi prezente la World Education Fair vor expune viitorilor studenţi programe de studiu din zona axată pe ştiinţele exacte, dar şi din domenii precum turism, logistică, gaming, ospitalitate, business administration, comunicare şi PR, automotive şi inginerie, electronică sau ştiinţe politice.

Cei interesaţi să participe la ediţia din această toamnă a World Education Fair trebuie să se înregistreze în prealabil pe site-ul www.worldeducation.ro. După înregistrare, vor primi online un ticket de participare, în baza căruia se va face accesul în sală. Participarea este gratuită şi se va face conform regulilor de distanţare socială, de minim 2 m între persoane, cu purtarea obligatorie a măştii de protecţie. În sală nu vor avea acces mai mult de 50 de persoane în acelaşi timp.

După ediţia din septembrie a World Education Fair, organizată fizic, se va desfăşura şi o ediţie virtuală a târgului, pe 8 octombrie, la care vor participa instituţiile de învăţământ care nu au putut fi prezente la World Education Fair în acest week-end.

Sursă foto: Pixabay


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Doi elevi medaliați cu aur la Olimpiada Națională de Matematică: Când nu fac matematică, am o pasiune pentru fizică și aș vrea să o folosesc pentru a descoperi ce se va întâmpla cu lumea / Matematica și fizica definesc universul și tot ce trăiește în el

Dintre cei 94 de concurenți de la clasa a VIII-a, la etapa națională a Olimpiadei de Matematică de la Huși, Robert Isepciuc de la Colegiul Național din Iași și Gabriel…
Vezi articolul

Decizia conducerii Universității din București de a condiționa participarea la examene cu prezență fizică de certificatul Covid sau test negativ, suspendată de Tribunalul București / UPDATE Universitatea va face recurs, soluția vizează doar anumiți studenți

Tribunalul București a admis, marți, cererea unui grup de studenți de a suspenda o decizie a conducerii Universității din București, adoptată la sfârșitul lunii trecute, prin care se stabilea că…
Vezi articolul