Vouchere de 300 de lei pentru copiii care se legitimează la un club sportiv pentru practicarea sportului de performanță, prevăzute în planul Guvernului de relansare economică

8.282 de vizualizări
Foto: Pixabay.com
Vouchere de 300 de lei pentru 100.000 de copiii care se legitimează la un club sportiv pentru practicarea sportului de performanță sunt prevăzute în planul Guvernului de relansare economică, document lansat în această seară de premierul Ludovic Orban și președintele Klaus Iohannis. Măsura face parte din setul de măsuri sociale.

„Vouchere pentru copiii care se legitimează la un club sportiv pentru practicarea sportului de performanță – buget: 30 mil. lei

Obiectiv: acordarea de vouchere pentru copiii care se legitimează la un club sportiv pentru
practicarea sportului de performanță și pentru achiziționarea de echipament sportiv.

Valoare estimată: 30 milioane lei

Sursa de finanțare: buget de stat

Beneficiari estimați: 100.000 copii”, prevede documentul citat.

Nu se știe când și cum vor fi acordate aceste vouchere.

Tot în programul prezentat apare și „construirea/modernizarea unui număr de 100 de terenuri multifuncționale și anexe pentru handbal, baschet, volei și tenis cu dimensiuni standardizate”. De asemenea, sunt prevăzute „lucrări de modernizare și dotarea cu echipamente specifice pentru palatele și cluburile elevilor și copiilor, cluburile sportive școlare, în valoare de 97 milioane de lei”

Investițiile în dezvoltarea infrastructurii sportive însumează 13,5 miliarde de lei pentru perioada 2021-2027, mai arată documentul citat. Acestea vizează atât realizarea de obiective pentru susținerea sportului de performanță, cât și revitalizarea sportului de masă, în special pentru copii și tineri. Astfel, în orizontul de timp 2021-2027 sunt programate următoarele obiective de investiții:

Sport de performanță:

  • construirea a 12 complexuri sportive cu o capacitate cuprinsă între 3.000-30.000 de locuri, cu o valoare totală a investițiilor de 3,5 miliarde de lei;
  • construirea a 8 bazine olimpice, cu o valoare de 1 miliard de lei;
  • construirea a 5 săli polivalente, cu o capacitate cuprinsă între 5.000-16.000 de locuri, cu o valoare totală de 1,2 miliarde de lei;
  • realizarea a 5 patinoare artificiale pentru competiții, în valoare totală de 300 milioane de lei.

Sport de masă:

  • construirea a 250 săli de sport școlare, cu o valoare estimată de 3 miliarde de lei;
  • construirea a 45 bazine didactice, cu o valoare estimată de 700 milioane de lei;
  • construirea a 400 baze sportive, cu o valoare estimată de 1,8 miliarde de lei;
  • construirea a 10 centre sportive de performanță pentru sporturi olimpice, care să cuprindă săli de antrenament, școală, internat, cantină, școală de antrenori, centru
    medical, cu o valoare estimată de 2 miliarde de lei.”

Planul executivului mai menționează și „reabilitarea a 40 de tabere școlare, cu o valoare totală de aproximativ 1 miliard de lei; construirea a 40 de centre de excelență, informare și documentare pentru copii, cu o valoare totală de aproximativ 400 de milioane de lei.”

În același document sunt prevăzute și vouchere de 360 de lei pentru 400 de mii de elevi, elevii care provin din familiile cu venituri mici.

Tot în planul lansat, peste 2.400 de școli ar urma să fie modernizate și reabilitate în următorii 6 ani, 180 de grădinițe cu program prelungit vor fi construite, plus 40 de campusuri școlare.

Foto: pixabay.com


1 comment
  1. Salut! In primul rand trebuie verificat titlul acestui articol,e o greșală de exprimare acolo ,ce caută acel ESTE acolo?! In al doilea rând,și o spun foarte sincer,îi mai crede cineva pe acești mincinoși și circari din actualul guvern în frunte cu ” un…” așa zis președinte ,doar al unora,nu al tuturor românilor!!!! Ei nu au fost în stare să mărească alocațiile copiilor,și vine sa dreagă busuiocul cu această manipulare mizerabilă? Serios! Chiar oamenii cât mai pot fi mințiți? Ar trebui sa plece să lase persoane competente să facă treaba care ei nu au fost în stare să o facă ! Mai mult și au umplut buzunarele in momente grele, când românii sufereau in casa in aceasta pandemie și își pierdeau locurile de munca!!! Pe noi ne izola in casă și ne dădea amenda iar ei la guvern,fumau ,beau ,petreceau! Frumos,nu??? Tu chiar îi mai crezi Mihai Peticila,sincer??? Sigur NU!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Profesorul Călin Băluțoiu: Recunoașterea elevilor ne ține în învățământ. Tu, ca profesor, trebuie, în primul rând, să te interesezi prin ce trec copiii aceia acasă. Există copii care au probleme reale

Călin Băluțoiu, profesor de Istorie la Liceul Tehnologic „Petrache Poenaru” din Bălcești, a declarat, la emisiunea Educație 9 de la TVR Craiova, că „recunoașterea elevilor ne ține în învățământ”. Acesta a mai…
Vezi articolul

Ministerul Educației: Proiectul de ordonanță de urgență cu măsuri fiscale afectează funcționarea sistemului de învățământ, asigurarea dreptului la educație și drepturile personalului didactic

Ministerul Educației reacționează la propunerile din proiectul de ordonanță pe care Ministerul Finanțelor îl pregătește pentru a reduce deficitul bugetar. Într-un răspuns pentru Digi24, instituția arată că a trimis luni,…
Vezi articolul

Explicația conducerii Colegiului Național Pedagogic din Bacău după ce nu a lăsat să intre la prima oră mai mulți elevi care întârziaseră: În noul regulament al școlii s-a decis ca din 22 ianuarie poarta să fie închisă pe durata orelor de curs, din motive de siguranță și pentru a preveni absenteismul la prima oră, iar părinții au fost informați

Conducerea Colegiului Pedagogic din Bacău a transmis motivul pentru care mai mulți elevi care au întârziat la ore marți dimineață nu au fost lăsați să intre în liceu la prima…
Vezi articolul