Virusologul Mihnea Boștină: Din ce în ce mai multe date sprijină ipoteza unei transmisii aeriene a SARS-CoV-2. După strănut, particule foarte fine vor rămîne în atmosferă pentru mai mult timp unde pot fi inhalate de o persoană sănătoasă – Savantgarde.ro

Mihnea Boștină / Foto: University of Otago

Specialist în virusologie la Universitatea Otago din Noua Zeelandă, Mihnea Boștină a deschis în publicația Savantgarde.ro un “Jurnal din anul coronavirusului“. În textul de astăzi, 3 aprilie, Boștină scrie că apar “tot mai multe cazuri în care simptomele de Covid-19 includ probleme stomacale. Ba chiar mai mult, în Olanda, virusul a fost detectat în stațiile de epurare a apei. Asta înseamnă că putem avea de-a face cu o transmisie numită, în limbajul de specialitate, fecal-orală. Ceea ce complică modele utilizate în prezent pentru evoluția epidemiei”.

Mihnea Boștină a lucrat la Institutul Max Planck din Germania, la Școala Medicală Harvard din Statele Unite, și la Universitatea McGill din Canada.

Din ce în ce mai multe date sprijină ipoteza unei transmisii aeriene. Cînd strănutăm sau cînd vorbim, viruși asociați cu particule fine de salivă sînt expulzați în atmosferă. Mare parte dintre ei se așează pe obiecte. Însă particule foarte fine vor rămîne în atmosferă pentru mai mult timp unde pot fi inhalate de o persoană sănătoasă, declanșînd o nouă infecție.

Chiar dacă modul acesta de transmisie nu joacă un rol major, este suficient să reseteze mare parte din scenariile optimiste despre răspîndirea Covid-19 cu care ne hrăneam pînă acum. Si să ne facă să purtăm mască!“, notează virusologul Mihnea Boștină.

Citește textul integral semnat de virusologul Mihnea Boștină pe Savantgarde.ro

Mihnea Boștină / Foto: University of Otago

Exit mobile version