Viorica Dăncilă trece de la tăieri, la majorări în educație: Vor fi suplimentate peste 1.300 de posturi

Premierul Dăncilă a anunțat în deschiderea ședinței de astăzi a Executivului că, în educație, “vor fi suplimentate posturi în 11 județe și în București, un număr total de 1.336 de posturi”. Edupedu.ro a scris în cursul dimineții că reducerea celor 4.000 de posturi în învățământ, prevăzută într-un ordin semnat de fostul ministru Valentin Popa, a fost anulată de Rovana Plumb, acum interimar la Educație.

“Nu vor exista disponibilizări în învățământ și ne respectăm în continuare angajamentele”, a declarat Viorica Dăncilă, care a precizat că “educația rămâne o prioritate”. Premierul a afirmat că cele peste 1.300 de posturi au fost suplimentate “în urma solicitărilor venite din partea inspectoratelor școlare, având în vedere necesitățile punctuale”.

Amintim că ambele sindicate din preuniversitar au cerut guvernului să anuleze un ordin semnat de fostul ministru Valentin Popa, care prevedea reducerea a 4.000 de posturi în învățământ. Potrivit sindicaliștilor, inspectoratele școlare le-au cerut deja școlilor să reducă peste 4.000 de posturi didactice de predare, didactic-auxiliare și nedidactice.

Citește și:

Exit mobile version