Viorel Jinga a câștigat alegerile pentru funcția de rector al UMF “Carol Davila” București

389 de vizualizări
Foto: Facebook.com/Jinga Viorel
Profesorul universitar Viorel Jinga este noul rector al Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) “Carol Davila” Bucureşti. Acesta a câștigat alegerile desfăşurate luni, 10 februarie, cu 834 de voturi, în timp ce contracandidatul său, Adrian Streinu-Cercel, a obținut 288 de voturi, relatează Agerpres.

Biroul Electoral al UMF “Carol Davila” a anunțat că pe listele de votare au fost înscrişi 1.612 de alegători, fiind prezenţi la vot 1.140. Numărul de voturi valabil exprimate a fost de 1.126, înregistrându-se 14 voturi nule şi patru voturi albe, precizează sursa citată.

Din 2012 și până acum, timp de 2 mandate, rectorul UMF Carol Davila a fost Ioanel Sinescu.

Noul rector, Viorel Jinga, este medic primar urolog, doctor în științe medicale la Clinica Urologie – Spitalul Clinic „Prof. Dr. Th. Burghele”, București. Descarcă de aici CV-ul lui Viorel Jinga (sursa: umfcd.ro)

Jinga a declarat că trebuie introduse la UMF metodele noi de învăţare pentru studenţi. “Deja avem o platformă pe care se vor introduce cursurile online. (…) Din punct de vedere al învăţării, vom organiza un Centru de granturi de cercetări al universităţii, astfel încât să fie un nucleu care să ajute membrii comunităţii universitare să pregătească proiectele, să le implementeze, să facă transferul tehnologic, ulterior pentru scrierea lucrărilor ştiinţifice care se află în zona roşie şi galbenă astfel încât vizibilitatea universităţii să crească“, scrie Agerpres.

Acesta a afirmat că a luat decizia de a candida la conducerea UMF “pentru că eu consider că sunt o persoană onestă, implicată, o persoană cu viziune asupra problemelor comunităţii academice din universitatea noastră, care poate să rezolve şi situaţiile divergente, să flexibilizeze soluţiile, astfel încât să ia finalmente concluzii cu asentimentul majorităţii membrilor comunităţii sau chiar unanime, pentru că sunt o persoană care munceşte din greu, care a trecut toate etapele carierei universitare. Îi datorez universităţii şi trebuie să întorc înapoi universităţii ceea ce a făcut pentru mine încă din anul 1982 când am intrat ca student pe porţile facultăţii”.

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

„Revenim la un scenariu optimist pentru admiterea 2022, după rezultatele din prima sesiune a examenului de bacalaureat din acest an” – Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest din Timișoara / Am deschis noul website al Admiterii 2022 la UVT (P)

Rezultatele care arată o rată mai bună de promovare a bacalaureatului sunt „un semnal bun pentru perspectivele sesiunilor de admitere la facultățile din mediul universitar românesc”, potrivit rectorului Universității de…
Vezi articolul

Daniel David, după ce a fost numit în conducerea CNATDCU: Noi nu gândim individual, ci instituțional. Dacă mâine Consiliul Rectorilor își asumă poziția pe care eu am susținut-o – că rectorii nu ar trebui să fie în aceste consilii – eu îmi dau demisia. Dar regula e regulă

Daniel David, rectorul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, este unul dintre cei doi rectori recent numiți în noul Consiliu general al CNATDCU, for care a generat discuții aprinse între rectorii care…
Vezi articolul

RANKING România își extinde prezența în clasamentul universităților după domenii de studiu Shanghai 2024, deși rămâne în afara clasamentului general Shanghai / Babeș-Bolyai – în top 100 la Matematică / Reviriment în domeniile Economie și Psihologie / Prezență minimă la Inginerie, nicio apariție la Educație, Științe politice sau Drept 

România își extinde prezența în clasamentul internațional Shanghai Ranking după domenii de studiu 2024, în condițiile în care, pentru al doilea an consecutiv, nu este reprezentată deloc în top 1000…
Vezi articolul

Universitățile pot depune proiecte pentru construcția și modernizarea căminelor, cantinelor și pentru spații de recreere pâna pe 26 iulie, în două apeluri de 70 de milioane de euro, lansate de Ministerul Educației

Universitățile de stat acreditate pot depune proiecte pentru construcția și modernizarea căminelor, cantinelor și pentru spații de recreere pâna pe 26 iulie, în runda II-a pentru două apeluri de 70…
Vezi articolul