Vineri, 28 iunie, ultima zi pentru susținerea probelor practice și inspecțiilor speciale la clasă – Titularizare 2024 / Proba scrisă este programată pe 17 iulie

499 de vizualizări
Foto: © Liquoricelegs | Dreamstime.com
Vineri, 28 iunie, este ultima zi pentru susținerea probelor practice și inspecțiilor speciale la clasă, pentru concursul național de Titularizare 2024, potrivit calendarului oficial. Acestea sunt evaluate cu note de la 10 la 1 și sunt aduse la cunoștință candidaților în ziua susținerii probei.

Titularizarea este examenul de angajare pe o perioadă nedeterminată într-o școală. Pentru a se titulariza – deci pentru a se angaja pe o perioadă nedeterminată – profesorii trebuie să obțină minimum nota 7 atât la examenul scris, cât și la inspecția la clasă în profilul postului. Pentru a deveni suplinitor – deci pentru angajarea pe perioadă determinată – candidații trebuie să obțină minimum nota 5 atât la proba scrisă, cât și la inspecție.

Potrivit metodologiei-cadru de mobilitateconcursul național de titularizare constă în probă practică sau inspecție specială la clasă în profilul postului didactic solicitat și probă scrisă, potrivit programelor specifice pentru concurs, aprobate prin ordin al ministrului educației.

Art. 64 – „(4) Inspecția specială la clasă în profilul postului se desfășoară pe durata unei ore de curs și se evaluează prin note de la 10 la 1, conform anexei nr. 5. Rezultatele la această probă se aduc la cunoștință candidaților în ziua susținerii probei. Proba se înregistrează audio.

(5) Probele practice de profil, pentru posturile care sunt condiționate pentru ocupare de proba practică, se desfășoară conform anexelor nr. 4 și 6-12 și se evaluează prin note de la 10 la 1. Rezultatele la aceste probe se aduc la cunoștință candidaților în ziua susținerii probelor.

Nota obținută la proba practică în profilul postului sau la inspecția specială la clasă în profilul postului are o pondere de 25% în media de repartizare.”

Tot în metodologie se arată următoarele: „Candidații care nu obțin la inspecția specială la clasă sau la proba practică minimum nota 5 (cinci) nu pot participa la proba scrisă. Candidații care nu obțin la inspecția specială la clasă în profilul postului sau la proba practică în profilul postului minimum nota 7 (șapte) nu pot ocupa posturi didactice/catedre vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată.”

Calendarul pentru concursul național de Titularizare 2024

e) verificarea și avizarea dosarelor candidaților de către comisia judeţeană/a municipiului Bucureşti de organizare și desfășurare a concursului; Perioada: 9-21 mai 2024

f) validarea înscrierii, prin semnătură, de către candidați sau împuterniciții acestora prin procură notarială în original, conform graficului stabilit de comisia de organizare și desfășurare a concursului; neprezentarea la validare a absolvenţilor din promoțiile anterioare atrage după sine anularea înscrierii la concurs. Perioadele: 9-22 mai 2024; 8-11 iulie 2024 pentru absolvenții promoției 2024/absolvenţii 2024 ai programelor de pregătire psihopedagogică oferite de departamentele pentru pregătirea personalului didactic/departamentele de specialitate cu profil psihopedagogic/candidaţii cuprinşi în programe recunoscute de Ministerul Educației prin care se recrutează, se selectează, se pregătește și se sprijină personalul didactic de predare pentru a desfăşura activităţi didactice în unităţi de învăţământ preuniversitar situate în medii dezavantajate, în anul şcolar 2024-2025

Notă: (1) În perioada 8-17 mai 2024 pot depune dosare de înscriere şi cadrele didactice a căror reducere de activitate a apărut în perioada martie-mai 2024.

(2) În mod excepţional, absolvenţii promoţiei 2024 (studiilor medii/postliceale/universitare de licență/universitare de masterat/departamentelor pentru pregătirea personalului didactic/departamentelor de specialitate cu profil psihopedagogic) pot să prezinte adeverinţa de absolvire a studiilor/programului de pregătire psihopedagogică şi să valideze fişa de înscriere în data de 17 iulie 2024, până la ora 8.00. Absolvenţii promoţiei 2024 pot participa la proba scrisă în cadrul concursului naţional pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor declarate vacante/rezervate, numai după prezentarea adeverinţei de absolvire a studiilor/programului de pregătire psihopedagogică.

g) afișarea, pe pagina web a inspectoratelor şcolare, a:

  • (i) listei candidaților înscriși și a graficului privind susținerea probelor practice/orale și a inspecțiilor speciale la clasă;
  • (ii) listei cadrelor didactice angajate pe durata de viabilitate a postului/catedrei înscrise la concursul naţional care solicită repartizarea pe perioadă nedeterminată pe postul didactic/catedra pe care sunt angajate şi a listei posturilor didactice/catedrelor pe care sunt angajate aceste cadre didactice;
  • (iii) listei unităţilor de învăţământ în care se organizează probele scrise (centrelor de concurs pentru proba scrisă);
  • (iv) comunicarea centrelor de concurs direcţiei de resort din cadrul Ministerul Educaţiei; Termen: 24 mai 2024

h) stabilirea centrelor de concurs şi comunicarea acestora direcţiei de resort din cadrul Ministerul Educaţiei;

i) organizarea și desfășurarea probelor practice/orale și a inspecțiilor speciale la clasă şi soluţionarea contestaţiilor la aceste probePerioada: 29 mai-28 iunie 2024

Notă: (1) În perioada 27 mai-30 iunie 2024 pot participa la probele practice/orale şi inspecţiile la clasă şi cadrele didactice titulare rămase cu reducerea de activitate nesoluţionată sau a căror reducere de activitate a apărut în perioada martie-mai 2024.

(2) Cadrele didactice titulare solicitate pentru detaşare în interesul învăţământului pot participa la probele practice/orale în perioada 27 mai – 14 iunie 2024.

j) afişarea rezultatelor la probele practice/orale și a inspecțiilor speciale la clasă; Termen: 5 iulie 2024

k) desfășurarea probei scrise; Termen: 17 iulie 2024

l) comunicarea rezultatelor iniţiale; Termen: 23 iulie 2024

m) înregistrarea contestațiilor la inspectoratele școlare și transmiterea acestora comisiilor de soluţionare a contestaţiilor; Perioada: 23-24 iulie 2024

n) soluţionarea contestațiilor; Perioada: 25-30 iulie 2024 

o) comunicarea rezultatelor finale; Termen: 31 iulie 2024

p) repartizarea candidaţilor conform prevederilor art. 74 alin. (3), lit. a) din Metodologie; Perioada: 1-2 august 2024

Informații de context

Edupedu.ro a scris despre regulile noi în privința angajării profesorilor în școli, anunțate de Ministerul Educației. Instituția a anunțat pe 27 decembrie 2023 că, potrivit ordinului de ministru care prevede condițiile mobilitate a personalului, școlile nu mai pot stabili pe ce perioadă scot posturile la concurs.

  • Metodologia a fost aprobată cu cea mai mare întârziere din istoria recentă, de regulă aceasta fiind publicată până acum în luna noiembrie a fiecărui an. Cea mai mare schimbare este faptul că viabilitatea posturilor nu se mai stabilește la școală, așa cum s-a întâmplat în ultimul deceniu, cel puțin – detalii aici.

Profesorii sancționați cu desfacerea contractului de muncă nu mai pot preda pentru 7 ani școlari, conform metodologiei de mobilitate pentru anul școlar 2024-2025, document publicat în Monitorul Oficial.

La Titularizare 2024, profesorii suplinitori pierd postul dacă sunt eliminați din concurs pentru fraudă sau tentativă de fraudă, potrivit metodologiei de mobilitate pentru anul școlar 2024-2025.

Foto: © Liquoricelegs | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Cum se calculează media de repartizare la Titularizare 2024 pentru profesorii titulari și pentru suplinitori
Titularizare 2024. Probele practice și inspecțiile speciale la clasă încep miercuri, 29 mai, și țin până pe 28 iunie. Acestea sunt evaluate cu note de la 10 la 1 și sunt aduse la cunoștință candidaților în ziua susținerii probei
Listele candidaților înscriși la Titularizare 2024, pe județe, publicate de Ministerul Educației / Pe 29 mai încep probele practice/orale și inspecțiile speciale la clasă
Profesoara Nina Vasile: Paradoxul în sistemul românesc este acest profesor suplinitor. Când un om aude cuvântul suplinitor, se gândește la cineva care are doar liceul, care este subcalificat, care nu știe să predea
Vineri, 17 mai, ultima zi de înscriere la Titularizare 2024 / Validarea înscrierii, prin semnătură, de către candidați se poate face până pe 22 mai
Înscrierea la Titularizare 2024 începe miercuri, 8 mai, și durează până pe 17 mai. Cele 18 documente pe care le au de pregătit profesorii sau viitoarele cadre didactice
Centralizatorul disciplinelor pentru Titularizare și Definitivat 2024
DOCUMENT Inspectoratele școlare au posibilitatea să configureze o adresă de e-mail pentru înscrierea la Titularizare 2024, potrivit Ministerului Educației / Inspectorii școlari au obligația de a consilia candidații cu privire la disciplinele de concurs la care se pot înscrie în funcție de studii
Site-ul Titularizare 2024 a fost actualizat. Lista finală a posturilor, publicată de Ministerul Educației
Fișa de înscriere la Titularizare 2024 – descarcă modelul editabil / Actele necesare pentru candidații care se înscriu la concursul național
În perioada 24-26 aprilie, inspectoratele școlare aprobă lista posturilor pentru Titularizare 2024. Calendarul concursului
Titularizarea în învățământ fără susținerea concursului la nesfârșit, cerută de peste 1.200 de profesori care deja au luat peste 7 la examenul de intrare în profesie și cu toate acestea sunt obligați să-l susțină iar și iar, ca să prindă post, conform sistemului actual / Titularizarea „pe viabilitatea postului” nu este temeinic reglementată, susțin aceștia
Actele necesare pentru înscrierea la Titularizare 2024. Cele 18 documente pe care le au de pregătit profesorii. Descarcă fișa de înscriere
Cel mai mare număr de profesori suplinitori, din ultimii 5 ani, care predau în școlile din România. Sunt aproape 44.600 de cadre didactice angajate pe perioadă determinată, în anul școlar 2023-2024
Titularizarea ar trebui regândită, spune secretarul de stat Florian Lixandru: Să punem accent mai mult pe partea practică, să vedem competențele pe care le are acea persoană de a lucra cu copiii
Site-ul Titularizare 2024 a fost actualizat. Lista posturilor pentru fiecare județ
OFICIAL Cele 3 situații în care profesorii nu au dreptul să participe la Titularizare 2024
OFICIAL Profesorii sancționați cu desfacerea contractului de muncă nu mai pot preda pentru 7 ani școlari, potrivit metodologiei de mobilitate
Titularizare 2024. Profesorii suplinitori pierd postul dacă sunt eliminați din concurs pentru fraudă sau tentativa de fraudă, potrivit metodologiei de mobilitate
OFICIAL Inspectoratele școlare vor stabili viabilitatea posturilor didactice, pentru anul școlar 2024-2025, nu școala, așa cum era până acum
OFICIAL Proba scrisă de la Titularizare 2024 este programată pe 17 iulie. Calendarului complet al concursului
DOCUMENT Ordinea etapelor de mobilitate în învățământ 2024. Noutăți: Profesorii care se titularizează în 2024 vor preda obligatoriu un an în școala în care sunt repartizați, inspectoratele școlare decid viabilitatea posturilor

1 comment
  1. Ce consecințe ar putea avea întârzierea publicării metodologiei pentru Titularizare 2024 în contextul educațional? Este important să avem claritate și stabilitate în regulile concursului pentru a asigura un proces corect și transparent pentru profesori. Cum ar putea această întârziere afecta profesorii și unitățile de învățământ? Sunt schimbările propuse în metodologie suficient de clare și bine fundamentate pentru a răspunde nevoilor actuale din sistemul educațional românesc?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Înscrieri în programul gratuit CODE Kids pentru copiii între 10-14 ani. Cursuri de programare care se adresează elevilor cu note medii sau chiar sub medie / Directorul programului: Sunt județe în care părinții spun că nu își lasă copiii pentru că aceștia oricum ar sta prea mult să se joace la calculator și că ar avea foarte multe teme

Copiii cu vârste cuprinse între 10 și 14 ani se pot înscrie până pe 31 martie la cursuri gratuite de programare în cadrul proiectului CODE Kids, care se desfășoară în…
Vezi articolul

Cum încearcă Ligia Deca să justifice public încă un eșec – Guvernul nu va aloca 15% din Bugetul general consolidat, finanțare pentru Educație, nici în 2024, deși legile Deca-Iohannis prevăd asta: „Nu toate măsurile din lege intră în vigoare în anul viitor, deci probabil că nu de anul viitor” vom avea 15% din BGC

În două interviuri succesive, la Euronews pe 4 octombrie și la TVR Info pe 5 octombrie, ministrul Educației Ligia Deca a spus, direct sau mai pe ocolite, că noua prevedere…
Vezi articolul

Este nevoie de noi măsuri restrictive pentru a tempera dinamica răspândirii Omicron, care afectează și copiii, iar în câteva zile se va intensifica activitatea școlară, atrag atenția reprezentanții MedLife

Este nevoie de noi măsuri restrictive pentru a tempera dinamica răspândirii Omicron, care afectează și copiii, iar în câteva zile se va intensifica activitatea școlară, atrag atenția reprezentanții MedLife, potrivit…
Vezi articolul