Viitorul salariu brut al directorilor de școli dat exemplu de Ligia Deca, de peste 11.000 de lei pe lună, fără sporuri – mult sub cele ale directorilor din Europa de Vest, dar considerabil mai mare decât salariile celor din Est

4.532 de vizualizări
Foto: © Andrii Zastrozhnov | Dreamstime.com
Un director de școală cu gradul I va avea, în iunie 2024, „un salariu brut de 11.484 lei pe lună, fără a lua în calcul alte sporuri”, după creșterile salariale actuale, după cum a declarat, luni, ministrul Ligia Deca. Salariul brut al unui director cu gradul II, indicat de aceasta, va fi de circa 11.800 de lei pe lună. La nivel european, aceste cifre plasează salariile directorilor de școli din România considerabil peste salariile minime ale directorilor din țările central- și est-europene, dar mult în urma salariilor întâlnite în cazul directorilor de școli din sistemele de educație din Europa de Vest, după cum relevă cele mai recente date Eurydice, ale Comisiei Europene.

Un salariu brut lunar de 11.484 de lei, pentru gradul I, fără sporuri, înseamnă, pentru a putea face comparația cu datele existente la nivel european, un salariu brut anual de circa 28.124 euro (calculat la un curs de schimb de 4,9 lei/euro). În cazul salariului brut lunar de 11.800 de lei pentru gradul II, acesta ar însemna, calculat la același curs de schimb, un salariu brut anual de 28.927 euro.

La nivel UE există diferențe foarte mari în ceea ce privește salarizarea directorilor de școli. Veniturile acestora cresc, în funcție de sistem, în funcție de parametri aplicați diferit de la o țară la alta, inclusiv vechimea de muncă, numărul de elevi din școală, decizii ale autorităților centrale/locale, alte sporuri și stimulente. De asemenea, dacă în unele țări diferențele între salariul minim și cel mediu sau cel maxim pot să fie nesemnificative, în altele valoarea acestora din urmă poate să fie de 2-3 ori mai mare decât cea a salariului minim.

  • Toate acestea impun o serie de limitări pentru o comparație cu salariile europene, limitări la care se adaugă faptul că ultimele date agregate de Eurydice sunt de acum 2 ani, iar cursul valutar folosit este cel de acum. Dincolo de toate acestea, un calcul sumar poate indica, la nivel macro, unde se vor situa salariile directorilor de școli din România pe harta salarizării europene.

Calculat în baza valorii indicate de ministrul Deca, salariul brut anual, fără sporuri, al unui director de școală gimnazială din România, care în 2021-2022 depășea ușor salariile din majoritatea țărilor central și est-europene, urmează să se distanțeze de acestea, presupunând că în cazul directorilor din state precum Bulgaria, Republica Cehă, Ungaria sau Polonia nu ar fi existat schimbări semnificative în ultimii doi ani școlari și nici nu vor exista în perioada următoare.

Ținând cont de aceeași limitare impusă de datele existente, salariile directorilor de școală din România ar urma să se situeze în continuare mult în urma celor din țările occidentale. Acolo, salariile minime brute anuale ale directorilor de școli depășesc curent pragul de 40.000 de euro și ajung să depășească și 70.000 de euro în unele sisteme, potrivit datelor Eurydice pentru anul școlar 2021-2022.

ȚaraSalariu brut anual minim 2021-2022Salariu brut anual (din iun.’24) anunțat în România
Ungaria9.861 euro
Bulgaria13.228 euro
Polonia14.953 euro
România15.462 euro28.124 euro -gr. I / 28.927 euro – gr. II
Republica Cehă16.022 euro
Olanda41.993 euro
Austria44.002 euro
Spania44.422 euro
Franța47.320 euro
Danemarca70.230 euro
Italia71.633 euro
Sursa Date prezentate în: Raport Eurydice 2023 – Salariile profesorilor și directorilor de școli din Europa în anul școlar 2021-2022

Creșterea estimată salariilor ar fi, față de momentul 2021-2022, în România, în anul școlar 2024-2025, pe baza datelor din tabelul de mai sus, de peste 11 mii de euro, adică de peste 74%.

Conform grilelor de salarizare aflate în vigoare la acest moment, la 1 ianuarie 2024 directorii de școală au un salariu de bază (brut) de 10.895 de lei pe lună cu gradul I și 11.242 de lei pe lună pentru gradul II.

De la 1 iunie 2024, directorul de unitae de învățământ ar urma să aibă un salariul de bază de 11.484 de lei pe lună pentru gradul I și 11.812 lei pe lună pentru gradul II, conform datelor Ministerului Educației.

Sursa: Ministerul Educației
Citește șI:
Un director de școală cu gradul didactic I va avea, în luna iunie 2024, un salariu brut de peste 11.400 de lei, potrivit Ligiei Deca
PROIECT Grilele cu salariile din ianuarie 2024 pentru directori, directori adjuncți, contabili-șefi și secretari-șefi, în funcție de grad și de categoria școlilor și grădinițelor, puse în dezbatere de Ministerul Educației

Foto: © Andrii Zastrozhnov | Dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


3 comments
  1. 11800 pe luna brut inseamna 6900 net. Profesor cu 6 ore peste norma grad 1 peste 25 ani vechime plus dirigentie si gradatie inseamna 10.000 net pe luna. Directorul sta 40 de ore pe saptamana profesorul sta 24 de ore. Vacanta si toate celelalte.

    1. asta nu e o atitudine corectă,stimate COLEG….cu cât stă directorul și cât stă profesorul …dar,mă rog…vorba aia: “e egalitate,dar nu pentru căței “…

  2. Eu zic să văd plângeți în continuare! Încă o grevă!
    Apropo, salariul de bază brut cel mai mare din Armată (Șeful Marelui Stat Major) va fi de 10.880 lei. Acum poate înțeleg și spălații pe creier de ce unora li se dau sporuri la pensie. Deși mai îndoiesc! Prostia a prins rădăcini și din cauza incapacității dascălilor de a educa!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Dezbatere publică pentru Strategia națională privind educația de mediu 2023-2030, anunțată de Ministerul Educației pentru vineri, 13 ianuarie / Înscrierile sunt deschise până miercuri

Dezbatere publică pe tema proiectului de Hotărâre de Guvern pentru aprobarea Strategiei naționale privind educația pentru mediu și schimbări climatice 2023 – 2030, anunțată de Ministerul Educației (ME) pentru data de 13…
Vezi articolul

Proiectele de legi ale Educației vor fi dezbătute în proces legislativ normal, nu în comisie comună, spune Natalia Intotero (PSD), președinta comisiei de Învățământ a Camerei Deputaților, după ce Ligia Deca anunțase o procedură accelerată

Proiectele legilor Educației vor fi dezbătute în Parlament într-un proces legislativ normal, a declarat pentru Edupedu.ro, președinta comisiei pentru Învățământ a Camerei Deputaților, Natalia Intotero. Deputată PSD, Intotero a mai…
Vezi articolul