VIDEO Viorica Dăncilă i-a cerut oficial Ecaterinei Andronescu să înceapă anul școlar pe 16 septembrie

Premierul Viorica Dăncilă i-a cerut oficial, în ședința de Guvern, ministrului Educației, să amâne cu o săptămână începutul școlii pentru data de 16 septembrie. Potrivit surselor Edupedu, cererea ar veni din partea patronatelor din turism.

„Vă rog doamna ministru Ecaterina Andronescu să luați în calcul începerea anului școlar de la 16 septembrie, sunt convinsă că este încă o măsură așteptată de elevii din România”, au fost cuvintele premierului Viorica Dăncilă la finalul ședinței de Guvern de astăzi.

Conform informațiilor noastre, ministrul Educației ia în calcul ca săptămâna tăiată de la începutul lunii septembrie să fie adăugată la finalul școlar, ceea ce ar decala și datele la care se vor susține examenele naționale.

Decizia vine după ce Andronescu a stabilit oficial prin ordin de ministru că școala începe în data de 9 septembrie 2019.

Președintele Federației Asociațiilor de Părinți, Iulian Cristache, a declarat pentru Edupedu.ro că nu este de acord cu amânarea începerii școlii. “Eu știu că există presiuni de la nivelul Ministerului Turismului. În ultimii 3 ani, inclusiv eu am fost contactat în prezența fostului ministru Liviu Pop de o doamnă care era secretar de stat în Ministerul Turismului și mi s-a solicitat sprijinul pentru a începe anul școlar la 1 octombrie, acum 3 ani de zile”, a precizat Cristache, pentru Edupedu.ro.

Potrivit unor surse din Ministerul Educației, conducerea instituției nu ar fi de acord cu modificarea, spunând că ar exista efecte negative asupra eficienței actului didactic.

Amintim că dubii cu privire la data începerii anului școlar au existat încă din momentul aprobării structurii anului școlar 2019-2020. Hotelierii de pe litoral i-au spus ministrului Turismului, Bogdan Trif, că scurtarea vacanței școlare de vară le va afecta afacerile și i-au cerut să facă demersuri pentru a fi prelungită vacanța mare, scria la începutul lunii mai Agerpres.

Citește și:
Exit mobile version