O sală de clasă modernă și inedită a fost amenajată pentru elevii din satul Augustin din Brașov într-un autobuz scos din circulaţie, în cadrul unui proiect realizat de Asociația Zi de Bine împreună cu Natalia Ginghina și Adrian Secal, profesori în programul Teach for Romania, care au pornit campania de strângere de fonduri pentru proiectul EduBuzz, potrivit brasovmetropolitan.ro.
Începând de astăzi, „EduBuzz” pornește într-o călătorie educațională împreună cu peste 400 de copii din satul Augustin. Autobuzul educațional are o sală dotată cu toate elementele necesare unei clase de curs: măsuțe și scaune rabatabile, o canapea, și o mini bibliotecă plină de cărți și o bucătărie. Proiectul nu se încheie aici, curtea unde se află acum autobuzul va fi amenajată pentru ca cei mici să poată desfășura activități și în aer liber.
„Avem în față exemplul că visele chiar devin realitate. Iar acesta este mesajul pe care ne dorim să îl transmitem și celor mici. Am visat, am licitat, am muncit, am transformat, iar acum ne bucurăm de ceea ce vedem, iar satisfacția este maximă. Tot ce ne rămâne de făcut acum este să ne așteptăm elevii și suntem nerăbdători”, au declarat Natalia Ginghina și Adrian Secal.
Proiectul a fost realizat într-o lună și jumătate cu donații de la peste 1.000 de voluntari, de peste 40.000 euro. Printre voluntari este și Simona Halep. Cea mai mare parte a banilor, 30.000 de euro, a fost donată de compania Rehau.