VIDEO Trebuie să schimbăm un pic metodele prin care ajungem la elevi, spune Anca Mile, directorul Colegiului Național „Emanuil Gojdu” din Oradea: Dacă nu formăm resursa umană și dacă profesorul nu se simte confortabil folosind tehnologia, ora de curs nu va câștiga / Primul centru SEED din zona de Nord-Vest a țării găzduiește, la „Gojdu”, cursuri de formare pentru toți profesorii

Foto: Edupedu.ro

Colegiul Național „Emanuil Gojdu”, Oradea, județul Bihor a fost primul din țară care găzduiește, din anul școlar 2022-2023, un centru educațional realizat prin programul Samsung Ecosystem for Education Development (SEED). Prima lecție susținută în acest laborator dotat cu tehnologia viitorului a fost una de fizică, iar profesoara Daniela Berchez, cea care a susținut acea oră, este acum Ambasador Samsung pentru Educație Digitală și formator în programul SEED. Un rol esențial în dezvoltarea tehnologiei în prestigiosul colegiu orădean îl are directoarea liceului, profesoara Anca Mile.

Într-un scurt interviu pentru Edupedu.ro, aceasta a declarat că „elevii abia așteaptă să lucreze folosind instrumente digitale, este foarte clar. Am observat acest aspect tot mai acut după ce am revenit la școală după pandemie, că trebuie să ne reinventăm, un pic, mijloacele didactice, mijloacele prin care ajungem la ei. Atenția lor a scăzut, poate și a noastră – nu ne-am măsurat-o noi, dar cu siguranță și a noastră – și trebuie să schimbăm un pic metodele prin care ajungem la ei. Asta nu înseamnă că tehnologia trebuie să înlocuiască absolut tot. Scrisul de mână trebuie să rămână, de exemplu. Tehnologia trebuie să ne ajute, trebuie folosită în așa fel încât actul didactic să aibă performanță mai mare decât în era creionului și hârtiei. Oricum scriem și pe tablete”, spune managerul Colegiului.

A susținut crearea centrului SEED pentru că știe cât de importantă este formarea cadrelor didactice pentru a lucra cu tehnologie la fiecare oră și pentru ca metodele folosite în acest proces să fie cele mai potrivite elevilor și profesorilor.

„Am realizat că indiferent câtă tehnologie aducem în școală, dacă nu formăm resursa umană și dacă profesorul nu se simte confortabil folosind acele gadgeturi, ora de curs nu va câștiga, nu va avea plusvaloare, ci dimpotrivă. Și atunci, faptul că acest proiect SEED se întâmplă în școala noastră este, pentru noi, o binecuvântare“, spune Anca Mile.

Drept dovadă, 75% din sala profesorală de la „Gojdu” trecuse deja prin aceste cursuri de formare la momentul interviului.

Aici puteți vedea un tutorial pentru profesori, cu cele mai importante funcții ale tablelor interactive școlare, susținut de Daniela Berchez și Ioana Pantor, formatori SEED.

Pentru a afla mai multe informații despre ce înseamnă să deveniți formator SEED, cursant SEED sau cum puteți să implementați un centru educațional SEED într-o instituție de învățământ puteți să vă înregistrați completând formularul aici.

Avantajele tablelor interactive, a tabletelor de pe pupitrele moderne cu care este dotat centrul sau a iluminatului special din aceste săli, toate sunt în legătură cu augmentarea procesului de învățare, cu menținerea atenției pentru cât mai mult timp în perioada actului didactic, spun profesorii.

Iar elevii remarcă și ei că medierea de către tehnologie a relației cu ora de curs ajută din mai multe puncte de vedere. Amalia Pup, elevă în clasa a IX-a la Colegiul Național „Emanuil Gojdu”, Oradea, spune că este mult mai simplu să ai aplicații pentru toate disciplinele și să știi cum să lucrezi cu ele – totul este mult mai practic și mai vizual, mai ales la Matematică și la Științe. „Iar greșelile nu sunt atât de „fatale”, dacă pot spune așa. Nu trebuie să ștergi nimic, totul se înțelege, poți să salvezi fișierele, poți să scrii colorat, poți să ștergi mult mai ușor. Am văzut că toți am înțeles, nu doar câțiva din față, care mai mergeau și la tablă”, spune Amalia.

Profesoară de Geografie la „Gojdu”, Dora Anderson este acum din nou „elevă”, în calitate de cursant la cursul de formare pentru cadrele didactice din Programul SEED. „Nu văd predarea unei discipline, implicit cea pe care o predau eu, geografia, dar și altele, fără device-uri, nu cred că se poate în secolul 21. Mi-aș dori ca în fiecare sală de clasă, indiferent unde este aceasta, să existe o asemenea tablă interactivă și bineînțeles, tablete”, spune cadrul didactic.

Profesorilor le sar în ajutor și elevii, dacă este cazul. Casian Iova, de exemplu, elev în clasa a IX-a la Colegiul Național „Emanuil Gojdu”, spune că poate „unii profesori, chiar dacă nu ar înțelege la început, s-ar putea să se updateze și să ne ceară și nouă ajutorul. Poate nu știm, dar fiind mai obișnuiți cu tehnologia, am putea să reușim mai multe împreună”.

Samsung Electronics Romania susține Educația digitală, consideră că digitalizarea în Educație nu este o opțiune, ci o necesitate și și-a propus să contribuie activ la un viitor mai bun al educației din România. În cadrul celui mai recent proiect de acest fel, SEED – Samsung Ecosystem for Education Development, compania sprijină un program de formare dedicat profesorilor, astfel încât aceștia să își dezvolte competențe digitale adecvate unui sistem modern de educație, sprijinit de tehnologiile digitale, care are ca obiectiv creșterea implicării elevilor și studenților în actul de învățare.

Citește și:

VIDEO Tutorial pentru profesori – funcțiile principale ale tablei interactive, de care avem nevoie la clasă, prezentate în cursul SEED, cel mai nou curs pentru cadrele didactice / Înregistrările sunt deschise

VIDEO Directorul Colegiului Național „Mihai Eminescu” din Oradea: Profesorii au nevoie să învețe, pentru că știm, tehnologia nu creează învățare, metoda creează învățare/ Tehnologia interactivă în școli de tradiție, prin programul SEED

VIDEO Cel mai nou curs pentru profesori. Programul SEED este singurul de acest fel, din România, care aplică metode de pedagogie bazate pe modul de învățare al adulților și care integrează soluțiile digitale în toate acestea, crescând autonomia cadrelor didactice

Exit mobile version