VIDEO Szekely, Ministerul Educației: Sunt 11 cereri de școli pilot / Scrisorile de intenție se pot depune oricând / Dacă așteptați să vă dau eu o rețetă, cum să faceți școala pilot, nu o să v-o dau, pentru că ne plângem de ani de zile de centralizarea excesivă a sistemului

856 de vizualizări
Radu Szekely / Sursă foto: Registrul Educațional Alternativ
Au solicitat să deruleze proiecte pilotate 11 unități de învățământ din toată țara, a spus secretarul de stat Radu Szekely la conferința SuperTeach din 11 mai 2021. Cererile se pot depune în orice moment al anului, nu există un termen limită, fie prin email pe adresa cabinet@edu.gov.ro, fie prin poștă, pe adresa Ministerului Educației, a spus acesta.

Szekely a anunțat ce înseamnă pilotarea, a dat exemple de ce se poate pilota în cadrul unei școli și a spus că în materie de salarizare profesorii vor fi în continuare plătiți conform legii salarizării. Secretarul de stat a precizat că școlile pot obține finanțare din surse alternative pentru a finanța pilotarea.

Proiectele vor fi făcute publice, în primul rând că vor fi desemnate școli pilot și apoi ce pilotează, a precizat Szekely. Unul din criteriile de selecție este un plan de diseminarea a informației într-un mod activ, să permită accesul la aceste informații astfel încât ele să fie preluate și exemplele de bună practică și lecțiile învățate, greșelile făcute și ce anume n-a mers, astfel încât modelul să poată fi replicat, a mai spus oficialul.

Redăm cele mai importante declarații despre școlile pilot care pot fi înființate pe baza Articolului nr. 26 din Legea Educației.

„Școlile pilot sunt unități de învățământ preuniversitar care pot independent de altcineva să își organizeze un program în care să piloteze, să încerce ceva nou. Aceste școli pilot pun în aplicare inovații educaționale, intervenții mai complexe. Atunci când spunem inovații educaționale nu ne referim la un singur curs sau o singură metodă de lucru care ar putea fi aplicată oricum, spre exemplu noi modele curriculare, de carieră didactică, de evaluare a performanței, de notare, de valorificare a potențialului elevului prin individualizarea învățării într-un mod mult mai profund decât se face în momentul de față.

Spre exemplu, să zicem 10 școli aleg să piloteze împreună un model de clase virtuale în care elevii se prezintă la clasă, dar ei se conectează la un laptop și urmăresc o oră de matematică făcută de un profesor dintr-o altă școală care predă la un nivel mai adecvat nevoilor individuale ale elevului respectiv.

Dacă vorbim de o singură școală, poate au o idee de a integra și alte discipline care au interes local. Prin proiectul de școală pilot, puteți demonstra că faceți mai bine decât ceea ce faceți în momentul de față și la sfârșitul ciclului de patru ani, elevul va avea competențele din profilul de absolvent dezvoltate și prin acest model inovativ la nivel curriculum, demonstrați comunității că puteți face o treabă mai bună.

O altă școală poate să gândească modalități de evaluare a rezultatelor școlare diferite. Spre exemplu printr-o evaluare combinată între profesori și ONG-uri care lucrează în anumite domenii și încurajează voluntariatul și prin voluntariat elevii pun în practică ceea ce învață la școală în diverse contexte și notarea se face combinat. Poate decideți că renunțați la calificative pentru ciclul primar pentru patru ani de zile și facem doar evaluare narativă pentru a reduce stresul dat de calificative și de ideea de competiție.

Sunt multe posibilități de pilotare inclusiv la nivel de management școlar. Un model discutat a fost cel al dublului management școlar, adică o persoană care să se ocupe de partea academică, educațională, pedagogică și o persoană care să se ocupe de dezvoltare, de atragerea de finanțare, de relația cu autoritățile și comunitatea, de achiziții, de tot ce înseamnă dezvoltare instituțională.

Aceste lucruri sunt bazate pe niște tendințe de dezvoltare a științelor educației și unitatea care propune proiectul de școală pilot demonstrează că este în beneficiul elevilor. Scopul acestor pilotări este să îmbunătățim calitatea actului educațional în așa fel încât elevul să învețe mai bine, mai eficient, să se simtă mai bine, să nu abandoneze școala, să fie mai pregătit pentru viață, să poată trece mai ușor în ciclurile superioare. Toate aceste aspecte trebuie să le avem în vedere atunci când planificăm un proiect de școală pilot.

Dacă un model funcționează foarte bine timp de 4 ani de zile, putem vedea dacă se poate transfera și la alte unități sau dacă poate fi adoptat și de alte școli. Cred că mergem spre un model în care autonomia școlilor va căpăta importanță și este foarte posibil ca școlile să fie încurajate să aplice un model decât să fie impus același model prin politici publice peste tot. Este un deziderat al proiectului România Educată pe care sperăm să-l vedem translatat cât mai curând posibil. Școlile pilot reprezintă un moment crucial pentru a demonstra că există modele care pot fi aplicate diferențiat la nivel local, autonom, sau că există școli dornice ce doresc să aplice un model al Ministerului Educației. Nu am pornit însă acum cu un model de sus în jos, fiindcă am vrut să vedem ce se poate pilota.

De fapt, cel mai important lucru care se poate întâmpla este descentralizarea curriculară prin adoptarea de către școli a unor curricule diferențiate, adaptate nevoilor locale și în felul acesta să vedem dacă într-adevăr funcționează mai bine decât modelul actual, centralizat, curriculum unic la nivelul țării.

În momentul de față s-au depus 11 cereri, 11 scrisori de intenție prin care 11 unități de învățământ își declară intenția de a deveni școli pilot și au informat ministerul cam ce ar vrea să piloteze. Unele dintre ele se califică, de fapt cele mai multe ar urma să piloteze modele curriculare noi, ceea ce înseamnă că în faza următoare trebuie să depună o analiză a acestor modele curriculare noi, în ce măsură corespunde profilurilor de absolvire, în ce măsură garantează dezvoltarea acelor competențe necesare pentru examenele naționale, fie de clasa a VIII-a, fie de clasa a XII-a și modul în care vor finanța și aceste proiecte, dacă este cazul, sau cum vor organiza resursa umană pe care o au la dispoziție.

După care, dacă toate aceste lucruri pot să-i fac puse în practică nu există bariere legale, urmează un proces de negociere între comisie, unitatea de cercetare în educație și aplicant pentru a vedea cum va fi monitorizat și evaluat acest proiect, după care se emite ordinul de ministru pentru a deveni școală pilot. Vă atrag însă atenția că este nevoie și de niște documente suplimentare obținute de la părinți, elevi și tot corpul profesoral, astfel încât să nu ajungem în situația în care se pilotează fără acordul părinților sau fără acordul colegilor, pentru că este foarte important să înțelegem că este o pilotare la nivel de unitate de învățământ. E adevărat, dacă sunt mai multe clase a cincea de exemplu, 4, 5, 6 clase pe nivel, putem să începem pilotarea și cu o singură clasă, nu trebuie să pilotăm în toată școala.

Având în vedere că ar trebui să existe un ordin de ministru deja la 15 august pentru ca dumneavoastră să puteți să începeți, cred că este târziu să vă gândiți acum la pilotare pentru anul următor. Se poate să faceți minuni unii dintre dumneavoastră, nu există un termen limită tocmai din această cauză, nu există un calendar restrictiv.

În momentul în care vreți să deveniți unitate pilot, trimiteți o scrisoare de intenție la minister, așa cum scrie în metodologie, la cabinetul ministrului, care mi-o redirecționează. În săptămânile viitoare se va înființa în cadrul Direcției România Educată și un birou de pilotare unde vor fi oameni dedicați acestui proces, acestui mod nou de a gândi școala, de a moderniza învățământul. Noi vă solicităm ulterior documentația, luăm legătura cu dumneavoastră așa încât să vedem dacă este fezabil să începeți din toamnă, sau dacă este mai indicat să începeți din toamna anului viitor, dacă este fezabil sau mai indicat să realizăm niște parteneriate între școli care vor să pilotezi același lucru.

De exemplu un anumit model curricular sau un anumit model de evaluare, eu chiar încurajez aceste parteneriate dintre școli din medii diferite pentru că ar fi mai ușor de pilotat în medii diferite același lucru și de a vedea în ce măsură se pot adapta anumite oferte curriculare aceste medii diferite. Dacă nu, puteți și singuri să inițiați acest proces de a deveni școală pilot. Deci o dată limită nu există este un proces care va decurge pe perioada mai multor ani.

Nu există un formular tipizat pentru declararea intenției. Declararea intenției se face printr-un document semnat de către directorul școlii, adresat domnului ministru. Acolo trebuie menționat într-adevăr și ce anume vrea să piloteze școala, un proiect nou de curriculum, un model de evaluare, un model de management educațional.

Școala va primi bugetul alocat per cap de elev, de fapt se va face plata încadrarea și plata profesorilor în continuare așa cum s-a făcut și până acum. Discutăm încă acest model financiar, pentru că vrem să vedem care sunt solicitările. Ideea domnului Marian Staș așa a fost, idee susținută de minister anul trecut, în mandatul trecut și susținută în continuare, este aceea de a porni de jos în sus. Adică pe măsură ce noi primim aceste cereri și vedem că este nevoie, de exemplu, de reglare din punct de vedere financiar o să lucrăm în acest sens să vedem cum găsim soluțiile pentru a sprijini școala. Nu o să facem directive. Ar fi absurd din partea noastră să spunem că orice școală pilot, care vrea să piloteze ceva, are un coeficient de 1,5 din financiară per elev, pentru a-și putea acoperi aceste costuri. Nu, nu este fezabil și nu este indicat, pentru că atunci se ajunge la o goană după finanțare, mai degrabă decât la o goană după inovare și îmbunătățirea condițiilor de lucru pentru elevi.

Ne dorim să fie un proces de jos în sus, unde dumneavoastră veniți cu o propunere care să fie într-adevăr solidă, să fie fundamentată, și pe urmă găsim resursele cumva să punem în aplicare. Este interesul Ministerului Educației să promoveze performanța și calitatea în școli, deci nu cred că se pune problema că nu am putea găsi soluții alternative. Vă mărturisesc că am discutat inclusiv cu reprezentanții Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene și cu reprezentanții organismul intermediar de la Ministerul Educației pentru fondurile europene, să vedem dacă se pot identifica fonduri în acest sens, există încă o marjă șomaj destul de semnificativă pentru a putea finanța proiecte care sunt de calitate. Însă nu aș vrea să le facem competitive, în sensul că noi spunem vrem să pilotăm acest model curricular, cine vrea să-l implementeze, ce vrem să vină de jos în sus. Și mai permite o observație: ideea școlilor pilot nu este aceea de a sau n-ar trebui să fie aceea de a cheltui mai mulți bani, ci de a folosi mai eficient resursele pe care le avem.

De multe ori în discuțiile mele cu directori și cu colegi profesori mi s-a spus că noi am putea face mult mai bine treabă dacă mi s-ar da voie. Nimeni nu a spus că dacă am avea mai mulți bani. Dacă ni s-ar da voie să facem lucrurile în modul în care știm că ele merg. Acum există posibilitatea asta, cu resursele pe care le avem care pot fi în condiții date crescute prin resurse alternative de finanțare, haide să vedem dacă se poate face treabă mai bine. Dacă într-adevăr nu se poate și singura condiție pentru care sistemul de învățământ nu merge așa cum am vrea noi să meargă este finanțarea, atunci măcar știu asta. E finanțarea și ține de finanțare. Dar nu cred că e așa, cred că există multe resurse în sistemul educațional din învățământ care pot fi folosite mai eficient, dumneavoastră sunteți acele resurse, haideți să vedem cum le folosim.

Dacă așteptați să vă dau eu o rețetă cum să faceți școala pilot nu o să v-o dau. Pentru că ne plângem de ani de zile de centralizarea excesivă a sistemului de învățământ și este un moment în care școlile care pot și vor să își iau frâiele în propriile mâini. Nu schimbăm nimic? Noi putem decide că pilot, așa cum există pilot pe școală media, pe masa caldă în anumite școli, dar atunci ministerul decide și rămânem în aceeași paradigmă a centralizării.

Aș sugera acum, în mod onest, să ne concentrăm pe acele școli care au capacitatea de a pilota. Prin acest pilot nu vrem în acest moment să creăm capacitate de pilotare, ci să folosim capacitatea de pilotare care există în sistem. 

Aceste proiecte pilot pot fi stopate oricând, dacă se dovedesc a fi ineficiente sau pun în pericol atingerea obiectivelor de învățare. Deci asta este foarte clar și monitorizarea va fi foarte importantă și din partea mea și auto monitorizarea la locul pilotului, dar și monitorizarea de către Comisia de la minister și de către colegii de la unitatea de cercetare în educație pentru că nu vreau să periclităm viitorul copiilor punându-i într-o situație în care ei nu vor putea la finalul celor patru ani se susține examenele pe care le au de susținut sau nu au nici măcar competențele minime dezvoltate.

Nu cred că se va ajunge într-o asemenea situație, însă dacă nu poate fi susținut din alte motive cum ar fi motivele de resurse umane sau motive financiare, de aceea procesul de selecție va fi un pic mai greu pentru că vrem să facem această evaluare ex ante. Adică momentul în care pornim la drum vrem să știm că aterizăm cum trebuie, să nu ne trezim mai cum sărim gardul și ce și cum aterizează în partea cealaltă. Dacă planificăm acum bine resursele astea nu cred că va fi o problemă, însă accidente se pot întâmpla oricând.”

Foto: Registrul Educațional Alternativ


1 comment
  1. Sigur ca unii-s pusi sa de cu barosul in ce a mai ramas din ,,invatamantul de stat”. Si ,,cine poate fi mai potrivit decat un maghiar?” vorba lui Marian, mai ,,sovin” de felul lui (sau conspirationist, dupa noile ,,standarde”). Haideti poporeni sa ,,pilotam” ca doar tocmai ce ne-am luat din maruntisul ramas dupa ,,pandemie” cateva ,,rachete”. Care-o fi treaba ca nu se inghesuie nimeni la ,,experiment”? Sigur ca, mai ales in ultimii 10 ani, ,,colonia-i” pe ,,pilot automat”, totul reglandu-se din mers, pas cu pas, astfel ca treaba asta cu ,,pilotatul” prin invatamantul de stat, asa de capul tau, ca apoi daca se va prinde cineva ca a fost ,,senzationala” cursa sa fie ,,replicat” traseul si invatat intr-o scoala ,,de soferi” e doar o alta tema de tinut ocupata poporimea, mai ales partea aia cu diplome multe.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Liceenii se pot înscrie până pe 18 octombrie la concursul despre leadership, vorbit în public și lucru în echipă pentru comunitate – Lider European 2024. Cele 8 echipe câștigătoare vor primi între 100 și 700 de euro

Elevii de liceu se pot înscrie până pe 18 octombrie la ce-a de-a 14-a ediție a concursului despre leadership, vorbit în public și lucru în echipă pentru comunitate – Lider…
Vezi articolul

VIDEO Ligia Deca, la deschiderea anul universitar de la Universitatea de Muzică din București: Mulți artiști au pornit de la condiții precare, dar au avut șansa să fie descoperiți și sprijiniți. Trebuie să găsim mecanisme în acest sens

Ministra Educației, Ligia Deca, deschide anul universitar la Universitatea Națională de Muzică din București (UNMB), marți, la ora 12. Edupedu.ro transmite LIVE TEXT declarațiile acesteia. La deschiderea de la Universitatea…
Vezi articolul
Inspecția specială

Ministerul Educaţiei reia, după o întrerupere de doi ani, cauzată de pandemia de COVID-19, competiţia pentru obţinerea certificatului “Şcoală Europeană” în anul şcolar 2021 – 2022. Ce trebuie să conțină dosarul

Școlile care au fost sau sunt implicate în programele europene din domeniul educației și formării profesionale se pot înscrie la Competiţia Națională „Școală Europeană” 2022, până la data de 20…
Vezi articolul

Scrisoare deschisă către Ministerul Educației privind abuzurile sexuale din școlile noastre, lansată de „Părinții cer schimbare”, Federația Părinților FePAL și alte trei organizații: Media e de peste 1 caz de abuz pe lună, revoltător! Solicităm Ministerului un plan de acţiune cu sancţiuni dure pentru abuzatori şi măsuri eficiente de prevenţie a apariţiei unor cazuri noi

Grupul civic „Părinții cer schimbare”, Federația Părinților FePAL, alături de alte trei organizații îi cer public Ministerului Educației – după reținerea făcută de Poliția Română a unui fondator de after…
Vezi articolul