Sunt 256 de elevi infectați în București, alți 3.212 considerați contacți direcți sau suspecți și 89 de profesori cu visurul Sars-CoV-2, potrivit datelor anunțate de Teodora Bentz, inspector general adjunct la Inspectoratul Școlar al Municipiului București (ISMB) în emisiunea “Viitor cu clasă” de la PROTV.
“Avem 256 de elevi cu buletine confirmate în acest moment, în statisticile noastre, avem 89 de profesor infectați, personal didactic auxiliar – 12, nedidactic – 21, iar dintre cei care sunt în izolare, contacți direcți sau suspecți, elevi 3212, profesori – 288, personal didactic auxiliar – 15 și personal nedidactic – 41. Ținem cont există 48 de profesori în concediu medical.
Noi avem peste 250 de școli în București și ne referim la un procent mic, spunem noi, dacă socotim că o medie a elevilor pe școală este de 1.000-1.500 și în situația asta procentul este mic, zicem noi”, a declarat oficialul.
Raportat la cei 249.790 de elevi pe care-i aveau școlile și liceele din Capitală în anul școlar anterior, numărul celor infectați, 256, reprezintă 0,1%.
Inspectorul general adjunct a ținut să precizeze că “situația aceasta era foarte sigură și foarte clară în momentul intrării în scenariul roșu. De atunci nu au mai ținut legătura la fel de bine părinții, elevii, respectiv profesorii diriginți și directorii cu noi. Asta și pentru că în situația în care au avut suspiciuni și nu am mai fost convinși că trebuie să facă testarea. Atunci când intervenea școală era și mai ușor de dialogat din acest punct de vedere cu familia“.
Întrebată dacă atât ministrul sănătății cât și ministrul Educației spuneau că nu există o rată a răspândirii în școli, că pericolul este în afara școlii, de ce continuăm învățământul la distanță, Bentz a spus că: “Suntem un spațiu al unei capitale europene în care standardele probabil nu sunt cele europene. Când spun asta mă refer la faptul că pericolul este în afara școlii, în mijloacele de transport în comun care sunt foarte aglomerate, în supermarketuri sau instituții publice unde mergem să plătim, de pildă, ceva pentru familie, chiar și aglomerarea din spațiul casei în care se întâlnesc foarte mulți membri constituie un factor de risc“.
Reamintim că cele peste 250 de școli din București sunt închise de două săptămâni, după ce rata de infectare la nivelul Capitalei a depășit 3 la mie. Cursurile se desfășoară integral online.
Foto: Captură PROTV