VIDEO Sorin Cîmpeanu insistă să fie și în colegiile publice clase de excelență, pe modelul celor de la unele licee private

4.397 de vizualizări
Foto: © Syda Productions | Dreamstime.com
„Insist să fie inclusiv clase de excelență, să poată fi constituite pe modelul unor licee private, care strâng vârfurile din tot sistemul de educație din gimnaziu, le oferă condiții, iar performanța se face în acele licee private”, a declarat Sorin Cîmpeanu în cadrul unei conferințe organizate de Institutul Aspen.

Ministrul Cîmpeanu a spus că acest concurs ar putea fi organizat înainte de Evaluarea Națională, astfel încât elevii care n-au intrat la colegiile naționale să aibă posibilitatea unei repartizări „prin evaluarea națională”: „Un concurs de admitere propriu ar putea fi făcut pentru o parte din locuri, și oricum ar trebui să fie încheiat înainte de evaluarea națională, pentru că acei elevi care nu reușesc să intre la colegiile naționale să aibă șansa unei repartizării prin evaluarea națională”

Amintim că ministrul a anunțat că proiectul Legii Educației va fi publicat în câteva zile: „Sunt lucruri care, repet, conceptual sunt puse la punct și am mizat pe încrederea dumneavoastră în momentul în care voi face publice proiectele de lege așa cum le-am gândit și asta se va întâmpla într-o perioadă de peste câteva zile, cu siguranță, veți vedea traducerea juridică a concluziilor proiectului România educată. Dar finanțarea va rămâne un factor esențial”, a declarat Sorin Cîmpeanu.

Iată declarația ministrului Cîmpeanu despre clasele de excelență:

Sorin Cîmpeanu: „Tot ceea ce-a spus este luat în considerare la nivelul proiectului legii: de la autonomie în a selecta elevii în așa fel încât să nu afecteze echitatea, pentru că un concurs de admitere propriu ar putea fi făcut pentru o parte din locuri, și oricum ar trebui să fie încheiat înainte de evaluarea națională, pentru că acei elevi care nu reușesc să intre la colegiile naționale să aibă șansa unei repartizării prin evaluarea națională. Selecția profesorilor este esențială, știți, îmi place să cred că știți că sunt de acord cu dumneavoastră și am dat și exemple care sunt dincolo de limitele care pot fi făcute publice, dar care fac parte din realitate, din păcate, și cred că le știm cu toții.

Autonomia va fi puternic susținută, insist să fie inclusiv clase de excelență, să poată fi constituite pe modelul unor licee private, care strâng vârfurile din tot sistemul de educație din gimnaziu, le oferă condiții, iar performanța se face în acele licee private. Nu este fair ca un colegiu de nivelul acesta să nu aibă aceeași șansă: să aibă cadrul legal pentru a-și putea constitui clase de excelență, să existe și posibilitatea de înmatriculare a unor elevi în loturi olimpice, pe diverse discipline, în aceste colegii, care să fie pepiniere ale excelenței. Acest lucru – vă asigur și veți vedea zilele următoare că există (…).”

Amintim că Sorin Cîmpeanu a anunțat anul trecut că examenul de admitere în liceu organizat înainte de Evaluarea Națională s-ar putea întâmpla “din toamna anului în care va trece o nouă Lege a Educației”. Mai multe detalii aici.

“Cei care optează să susțină un examen de admitere la un anumit liceu pot fi declarați admiși la acel liceu, restul vor fi repartizați computerizat. Poate vom apela la soluția ca un liceu să nu ocupe toate locurile prin concurs propriu și va lăsa un 25% pentru ocupare prin repartizare computerizată”, a spunea Cîmpeanu în luna iulie a anului trecut.

Citește și:
Nu am avut suficientă autonomie pentru a ne selecta profesorii, spune George Cazacu, președintele Alianței Colegiilor Centenare / Cîmpeanu: „Autonomia va fi puternic susținută” în proiectul viitoarei legi a Educației
VIDEO Se schimbă modul în care devii profesor. Ministrul Educației anunță că, prin viitoarea lege, cei care vor să predea în școli „nu mai intră direct la clasă”, ci vor face, după licență, un an de stagiatură cu jumătate de normă și examen de licențiere în profesie, la final

Foto: © Syda Productions | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


2 comments
  1. Ideea nu este rea dar cred ca nu este aplicabila. Problema este alta: fără profesori bine pregătiți și dedicați nimic nu se poate face iar asta costa. Studenții buni nu sunt atrași de aceasta profesie. Cariera de profesor devine atrăgătoare dacă este bine plătită. Altfel va fi tot ca acum sau mai rău.

  2. Am citit multe comentarii din “Putul gandirii acestui ministru”
    De fiecare data am crezut ca, gata, asta le intrece pe toate!
    Ei bine, nu!
    Este un izvor nesecat de paranoia! Omul debiteaza in fiecare zi cate una si mai tare.
    Sa facem in tara o retea de ICHB-uri. In fiecare oras sa fie cate un ICHB
    Cam asta vrea sa spuna omul asta. Daca ar spune-o la o bere nea Costica nu as zice nimic. Dar el e cel care reprezinta statul roman in materie de educatie
    Ce treaba avem noi, poporul, cu excelenta?
    Exista excelenta din belsug in Romania. Este peste tot. E mai multa decat isi imagineaza cineva si chiar decat trebuie.
    Cu ea alimentam marile universitati din lumea mare si o facem pe gratis!
    Pe el si pe noi toti trebuie sa ne intereseze scolarul de rand. El trebuie sa fie prioritatea absoluta a oricarui stat, nu excelenta
    Aceasta are grija singura de ea sau au altii, contracost.
    E o ideea stupida sa aduni toate creierele intr-o clasa si sa castigi premii cu ele
    Si marea masa de copii ce face?
    Noua cine ne mai proiecteaza poduri si sosele sau cine conduce procese de fabricatie?
    Nu sunt o complexata, mama a unui copil banal ci din contra. Baiatul meu este unul deosebit. Este un elev “excelent”. Dar nu trebuie sa ii duca lui grija ministrul Educatiei ci sa aiba in vedere educatia in masa. Este singura care conteaza pentru o societate in ansamblul ei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ministerul Educației publică luni la ora 21:00 situația din școli pe care ar fi trebuit să o prezinte vinerea trecută. Din 6,4 milioane de teste de salivă date elevilor, s-au întors puțin peste 2.000 de rezultate / Numărul cazurilor s-a redus cu două treimi față de acum două săptămâni

În ultima săptămână s-a înregistrat o scădere a numărului de infectări cu SARS-CoV-2 în mediul școlar și, implicit, a numărului de clase și unități cu activitate organizată în sistem online,…
Vezi articolul

Profesoara Florina Rogalski: Pensiile oamenilor din învățământ sunt mici. Eu am colegi care au ieșit de câțiva ani la pensie și au ieșit cu niște pensii modeste, care nu le permit să trăiască

Florina Rogalski, profesoară de Limba română la Școala Centrală din București, a declarat, la emisiunea InfoEdu de la TVR Info, că „pensiile oamenilor din învățământ sunt mici”: „Eu am colegi care au…
Vezi articolul

Ministrul educației anunță o nouă rundă de negocieri cu sindicatele, după greva de avertisment din învățământ și leagă posibilitatea ca salariile profesorilor să crească de încasările la buget până la rectificare

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, recunoaște că revendicările profesorilor sunt justificate, și spune că la rectificarea bugetară s-ar putea găsi soluții pentru plata salariilor cadrelor didactice, la nivelul stabilit prin lege,…
Vezi articolul

VIDEO Avantaje pentru profesorii și elevii vaccinați, anunțate de ministrul Educației: Beneficiind de o protecție sanitară crescută, vom vedea ce avantaje au în definirea scenariilor de funcționare a școlilor

Profesorii și elevii vaccinați, „beneficiind de o protecție sanitară crescută, vom vedea ce avantaje au în definirea acestor scenarii” de funcționare a școlilor care vor fi stabilite vineri, a declarat…
Vezi articolul