“Am prioritizat deja grădinițele și învățământul primar. Ne dorim acest lucru” (n.red. redeschiderea școlilor și grădinițelor), a spus ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, potrivit adevărul.ro. “Știm, ele ar trebui deschise după calendar pe 11 ianuarie, semestrul al II-lea începe pe 8 februarie, asta este o urgență zero”, a mai spus Cîmpeanu. Acesta a menționat faptul că trebuie să se consule cu specialiștii în epidemiologie “trebuie să ținem seama de evoluția mai ales a acestei noi forme pe care a căpătat-o virusul, care din păcate are în centrul atenției tocmai copiii. Trebuie să vedem cum procedează și alte state”.
Sorin Cîmpeanu: “În Educație pot spune că avem o serie de urgențe. Urgențe care țin în primul rând de modul în care vom reuși să deschidem școlile cât mai repede posibil din perspectiva epidemiologică, începând fie și gradual cu grădinițele și învățământul primar, continuând cu învățământul gimnazial, liceal și universitar. Am prioritizat deja grădinițele și învățământul primar. Ne dorim acest lucru.
Trebuie să ținem seama de evoluția mai ales a acestei noi forme pe care a căpătat-o virusul, care din păcate are în centrul atenției tocmai copiii. Trebuie să vedem cum procedează și alte state, trebuie să ne consultăm cu cei care au competență să se pronunțe asupra perspectivei epidemiologice și toate acestea din dorința de a redeschide cât mai curând școlile. Știm, ele ar trebui deschise după calendar pe 11 ianuarie, semestrul al II-lea începe pe 8 februarie, asta este o urgență zero”.
Câmpeanu a mai spus că “Sistemul de educație cuprinde peste 3 milioane de elevi, peste 500 de mii de studenți, sute de mii de cadre didactice și personal didactic auxiliar, fiecare dintre noi avem copii care sunt elevi sau studenți, fiecare dintre noi avem legătură cu sistemul de educație. Este cel mai mare sistem public din orice țară. Este sistemul, care alături de sistemul de sănătate, a plătit cele mai mari costuri în această perioadă, cu totul specifică, a pandemiei”.
Noul ministru a mai declarat în intervenția sa că acum se discută viitorul buget al Educației și că este “cu mandatul pe masă”, lăsând de înțeles că va demisiona dacă nu primește fonduri suficiente pentru a pune în aplicare promisiunile din programul de guvernare.
“O altă urgență este construcția bugetului, pentru că așa cum am declarat ieri, declar și astăzi și voi declara în fiecare zi, perioada mea ca ministru al Educației va fi cu mandatul pe masă. În fiecare zi. Pentru educație și trebuie resurse. Îți trebuie resurse financiare cu care să poți să atragi și să motivezi resursa umană. Educație fără profesori nu se poate face, trebuie să înțelegem asta.
Îți trebuie resurse pentru infrastructură și pentru acces la internet, pentru a diminua gradul de inechitate existent în sistemul de educație romanesc. Pentru toate aceste lucruri îți trebuie resurse financiare.
Vedeți că despre resurse financiare se discută încă de pe acum, construim bugetul. Chiar dacă este mai târziu, din cauza alegerilor parlamentare nu s-a putut începe mai devreme, dar acum alegerile parlamentare au fost, guvern avem, e cazul să ne concentrăm ca prioritate pe când se deschid școlile și ce buget va avea Educația. Astea sunt urgențele.
Peste urgențe trebuie să răspundem unor probleme precum concursuri naționale, precum noul curriculum la liceu, constat că nu avem planurile cadru pentru liceu aprobate în momentul în care vorbim. Nu este vina cuiva, trebuie să înțelegem lucrurile așa cum au fost”, a mai spus Cîmpeanu.
Vacanța de iarnă se încheie oficial pe 10 ianuarie 2021, pe 11 ianuarie urmând să înceapă cursurile pentru încă trei săptămâni de școală din Semestrul I.
Calendarul anului școlar 2020-2021 prevede încă o vacanță de o săptămână din 30 ianuarie 2021, până pe 7 februarie.
Vacanța de iarnă: Miercuri, 23 decembrie 2020 – Duminică, 10 ianuarie 2020
Cursuri: Luni, 11 ianuarie 2021 – Vineri, 29 ianuarie 2021
Vacanţa intersemestrială: Sâmbătă, 30 ianuarie 2021 – Duminică, 7 februarie 2021
Semestrul al II-lea (17 săptămâni)
Cursuri: Luni, 8 februarie 2021 – Joi, 1 aprilie 2021
Vacanţa de primăvară: Vineri, 2 aprilie 2021 – Duminică, 11 aprilie 2021
- Paștele Catolic va fi în 2021 pe data 4 aprilie
Cursuri: Luni, 12 aprilie 2021 – Joi, 29 aprilie 2021
Vacanță de primăvară: Vineri, 30 aprilie 2021 – Duminică, 9 mai 2021
- Paștele Ortodox va fi în 2021 pe data 2 mai
Cursuri: Luni, 10 mai 2021 – Vineri, 18 iunie 2021
Vacanţa de vară: Sâmbătă, 19 iunie 2021 – data din septembrie 2021 la care încep cursurile anului şcolar 2021 – 2022.
Elevii de clasa a XII-a vor avea doar 32 de săptămâni de școală, pentru ei cursurile urmând a se încheia pe 4 iunie 2021. La clasa a VIII-a, numărul de zile de școală este 165 din cauza Evaluării Naționale: vor face 33 de săptămâni de școală, care se încheie pe 11 iunie 2021.
Foto: Radu Badoiu/gov.ro