Sorin Cîmpeanu: Ați văzut pe undeva o definiție a plagiatului validă juridic? Eu n-am văzut

2.746 de vizualizări
Sorin Cîmpeanu / Foto: Adrian Cuba – Agerpres Foto
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat că nu există o definiție a plagiatului „validată juridic”, la dcnews.ro: „Ați văzut pe undeva o definiție a plagiatului validă juridic? Eu n-am văzut. (…) Nu ne-am obosit să-l clarificăm la nivel juridic, legislativ”. Declarația vine în contextul în care Sorin Cîmpeanu a cerut în luna august a anului trecut să-i fie analizată teza de doctorat de către Universitatea de Științe Agronomice. Până acum, instituția de învățământ nu a emis niciun fel de decizie.
  • Amintim că premierul Nicolae Ciucă a fost acuzat de plagiat de către jurnalista Emilia Șercan și teza sa de doctorat a fost admisă de CNATDCU – Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare – pentru a fi analizată.

Invitat să prezinte o poziție în legătură cu rezultatele studiului despre integritatea academică la liceu, studiu realizat de profesorul Dumitru Sandu, ministrul Educației a răspuns că nu este o „definiție a plagiatului validă juridic”.

Sorin Cîmpeanu a mai spus că atât tinerii, cât și unii adulți nu știu când plagiază: „Mulți dintre acești tineri nici măcar nu-și dau seama că greșesc atunci când fac aceste lucruri. Nu realizează că e ceva ce nu este în regulă. Dacă nu li se spune, nu li se explică, și am avut nu numai copii, știți foarte bine că am avut și adulți care n-au știut”.

„Bine, la vremea respectivă e drept că nici nu erau reguli, pentru că regulile au apărut prima oară în 2006, după aceea în 2011. Nici acum nu sunt clare”, a completat ministrul Educației.

  • Într-un comunicat trimis de Guvernul României, prim-ministrul Nicolae Ciucă a reacționat, spunând că a respectat prevederile legale în vigoare la momentul susținerii tezei.

Ministrul Educației este de părere că terminologia n-a fost clarificată: „N-am avut priceperea să clarificăm terminologia, pentru că dacă vrei să rezolvi lucrurile, trebuie să prezinți lucruri clare. Tot timpul am speculat mai bine sau mai puțin bine, cu mai multă sau mai puțină determinare, dar am uitat că lucrurile trebuie să aibă un început, iar începutul se face cu o clarificare a termenilor. Multora le este jenă, adică ‘cum să spunem că nu știm ce înseamnă plagiat?’. Nu, din punct de vedere juridic nu știm, că nu este definit undeva expresiv. Sigur că știm, dar nu ne-am obosit să-l clarificăm la nivel juridic, legislativ”.

Precizăm că legea 206 din 27 mai 2004 definește plagiatul la art. 4 alin (1) punctul (d) astfel: „expunerea într-o operă scrisă sau o comunicare orală, inclusiv în format electronic, a unor texte, expresii, idei, demonstraţii, date, ipoteze, teorii, rezultate ori metode ştiinţifice extrase din opere scrise, inclusiv în format electronic, ale altor autori, fără a menţiona acest lucru şi fără a face trimitere la sursele originale”.

Moderator: Și atunci se duc în instanță și contestă?

Sorin Cîmpeanu: E un ping-pong. Avem reglementări neclare, și nu numai la nivel de legi: și la nivel de hotărâri de Guvern și la nivel de ordin de ministru. Este o tocmeală.”

Informații de context

Pe 16 decembrie 2014, la două zile după ce la ministerul Educației ajunsese Sorin Cîmpeanu, Victor Ponta a trimis o scrisoare rectorului Universității București, Mircea Dumitru, prin care „îl notifica” pe acesta că a decis să renunțe la titlul de doctor în drept.

Două zile mai târziu, Sorin Cîmpeanu anunța că a primit de la Universitatea București solicitarea de retragere a titlului de doctor pentru șeful său de Cabinet și că are de gând să respecte legea.

Pe 29 decembrie 2014 Guvernul aproba în ședință o Ordonanță de Urgență prin care modifică Legea Educației introducând în actul normativ posibilitatea de retragere a titlului de doctor.

Video, la 43:40:
Citește și:
Cercetătorul Mircea Iliescu, în contextul acuzației de plagiat a premierului Nicolae Ciucă: Impostura academică îi afectează pe cei tineri. Important este modelul pe care îl au cei tineri care termină un liceu și ar vrea să facă educație și cercetare, și dacă ei consideră că în România doctoratul lor nu valorează, atunci vor pleca și îi vom pierde


7 comments
  1. Nu-i adevarat, Mr. John Doe.
    Extras din varianta originala a Legii 206, publicata in M. O. nr. 505/04.06.2004. Deci INAINTE de modificari:
    “ART. 2, (3) Buna conduita in cercetare-dezvoltare exclude: […]
    e) plagierea rezultatelor sau a publicatiilor altor autori; […]
    ART. 4
    In sensul prezentei legi, urmatorii termeni sunt definiti astfel: […]
    d) plagiat – insusirea ideilor, metodelor, procedurilor, tehnologiilor, rezultatelor sau textelor unei persoane, indiferent de calea prin care acestea au fost obtinute, prezentandu-le drept creatie personala;”

  2. Nu stiu ce urmareste ministrul Educatiei.
    In plus, problema plagiatelor poate fi rezolvata mult mai simplu: prin analiza lucrarilor de licenta. Daca acestea contin fragmente plagiate, atunci se vor anula. Implicit se vor anula si diplomele de master, doctorat etc care s-au bazat pe frauda de la licenta!
    E muuult mai simplu sa analizezi o lucrare de licenta de cateva zeci de pagini in loc sa analizezi o lucrare de doctorat de sute de pagini! Si muuuult mai ieftin! De ce nu se aplica aceasta strategie?

  3. Da.
    În dicționar. Inclusiv cel juridic.

    PLAGIÁT s.n. Faptul de a plagia; furt literar; plagiere. [Pron. -gi-at, pl. -te, -turi. / < fr. plagiat].

    Îl folosesc si judecătorii.
    Dă-le șansa sa judece speța!

    Pe vremuri declarația asta ar fi afectat justiția (recte ai considera apriori tâmpi pe judecători) dar nimic nu mai e ce a fost.

  4. Definitia plagiatului este din 2004 in lege. Si inainte de 2004 erau acte normative in care se vorbea despre plagiat. Este caraghios ca un profesor universitar sa pretinda ca nu exista prevederi legale. Dar na, ce nu face omul pentru functie.

  5. Ministrul are dreptate de data aceasta, iar definiția plagiatului din art 4 lit d din Legea 206/2004 la care face referire autorul articolului este ca urmare a unei modificări a legii din anul 2011, deci este corecta afirmația ca nu exista la acea data.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like