VIDEO Simulările pentru Bacalaureat 2021 și Evaluarea Națională 2021 nu se vor organiza online în localitățile carantinate – Sorin Ion, secretar de stat

12.049 de vizualizări
Foto: INQUAM Photos / Octav Ganea
Simulările pentru Evaluarea Națională 2021 și Bacalaureat 2021 nu se vor organiza online pentru localitățile aflate în carantină, unde rata de infectare este de peste 6 la mia de locuitori, însă inspectoratele pot organiza la nivel local aceste simulări, după ce scade incidența, a declarat astăzi secretarul de stat pe preuniversitar Sorin Ion, în cadrul conferinței online „Educaţie remedială pentru copiii vulnerabili – intervenţii directe ca răspuns la nevoile actuale”, organizată de Salvaţi Copiii România.

„Simulările se vor susține în toate localitățile cu rată de infectare de până în 6 la mie. Ulterior, dacă o localitate iese din această rata de incidență, se pot organiza simulări prin intermediul inspectoratelor școlare. Nu trebuie să fie o problemă pentru inspectorat să elaboreze subiecte și nu discutăm de simulări în sistem online. Subiectele vor ține seama de perioada prin care trecem. Părerea mea obținută după 30 de ani de experiență este că nu gradul de dificultate e relevant, pentru că nu nota în valoarea absolută este relevantă, ci poziția într-o ierarhie”, a spus Sorin Ion.

Calendar Simulare Evaluarea Națională 2021 (pentru clasa a VIII-a)

29 martie 2021 – Limba și literatura română – probă scrisă
30 martie 2021 – Matematică – probă scrisă
31 martie 2021 – Limba și literatura maternă – probă scrisă
16 aprilie 2021 – Afișarea rezultatelor

Calendar Simulare BAC 2021 (pentru clasele a XII-a și a XIII-a)

22 martie 2021 – Limba și literatura română
23 martie 2021 – Examenul obligatoriu al profilului: Matematică sau Istorie
24 martie 2021 – Proba la alegere a profilului și specializării
25 martie 2021 – Limba și literatura maternă
31 martie 2021 – Afișarea rezultatelor

Foto: INQUAM Photos / Octav Ganea

Citește și:
DOCUMENT Procedura și regulile pentru organizarea simulărilor de Bacalaureat 2021 și Evaluare Națională 2021

2 comments
  1. Deja devin caraghioși cu obsesia lor pentru simulări.
    Sunt scoli cu câte o clasa a opta în izolare acasă și de asemenea licee cu o clasa a 12-cea în izolare din cauza de 2-3 cazuri de covid pe clasa.
    Ce o sa facă ministrul?
    O sa ordone ca fiecare clasa care iese din carantina, sa fie așteptată cu simulare la întoarcerea la scoala?
    Daca ați testa toți elevii, v-ați ingozi câți bolnavi asimptomatici de covid sunt printre ei.
    Și care sunt bombe cu ceas… infectează la fiecare pas în familii, la scoala, în comunitate… Tic-tac-tic-tac.
    Și asa va ajunge rata de infectare peste 6, peste 7…pana nu vor trece școlile în online, nu va involua rata de infectare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Simona Negru, profesoară de fizică: Diferența o face modul în care predăm. Provocările noastre sunt să găsim metode de a-i face pe copii să fie interesați. Metodele clasice dau rezultate din ce în ce mai slabe

Simona Negru, profesoară de fizică și directoare a Şcolii Gimnaziale din Ghindeni (Dolj), a declarat pentru TVR Craiova că „metodele clasice dau rezultate din ce în ce mai slabe”. „Provocările…
Vezi articolul

Toate creșele de stat vor fi arondate grădinițelor, în termen de 3 ani de la intrarea în vigoare a noii legi a educației. Scade numărul maxim de copii care pot fi înscriși în grupa mijlocie și grupa mare, potrivit proiectului Deca

Creșele de stat vor fi arondate la solicitarea primarilor grădinițelor cu program prelungit sau care au în structură învățământ preșcolar, în termen de 3 ani de la intrarea în vigoare…
Vezi articolul