VIDEO și FOTO „Vive la Roumanie, vive la France!” – uimirea unei eleve olimpice când vede condițiile deplorabile de cazare și masă pentru cel puțin jumătate din loturile de la Olimpiada Națională de Limba Franceză, organizată la Craiova. Băi și toalete cu probleme, apă caldă cu porția „doar după mai multe telefoane la inspectorat”, camere murdare

Foto: colaj EduPedu.ro

Între 18 și 22 aprilie, orașul Craiova a fost gazda Olimpiadei Naționale de Limba Franceză, reunind elevi olimpici din toate județele cu excepția Covasnei și Harghitei, potrivit informațiilor de pe site-ul oficial. EduPedu.ro a publicat sâmbătă, pe 23 aprilie, un material în care lotul județului Prahova a relatat atmosfera de concurs, emoțiile și desfășurarea programului de olimpiadă. După publicare, mai mulți elevi și părinți ne-au sesizat nereguli și plângeri pentru celelalte licee, unde participanții au fost cazați în condiții neprielnice.

Cele mai multe loturi județene, 19 la număr, însumând aproximativ 114 elevi, alături de 19 profesori însoțitori, au fost cazate la internatul Colegiului Național Economic “Gheorghe Chițu” din Craiova. Este vorba de județele Alba, Arad, Argeș, Bihor, Bistrița, Brăila, Brașov, Buzău, Caraș, Călărași, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Giurgiu, Gorj, Hunedoara, Iași, Maramureș, Timiș, iar de aici au venit cele mai multe nemulțumiri.

Am intrat cu legătură cu elevi prezenți la olimpiadă din aceste zone și le vom reda constatările, alături de fotografii. Pentru protecția acestora, vom păstra anonime declarațiile, însă vom specifica județul din care vin.

În fotografiile primite de la o elevă din județul Arad, se observă că dulapurile de la Colegiul Național Economic “Gheorghe Chițu”, în care copiii ar fi trebuit să își depoziteze hainele, sunt rupte, mâzgălite și mucegăite. În altă fotografie din cameră, scaunele sunt vechi și murdare, potrivit acesteia. Noaptea a dormit învelită cu două pături, mai spune aceasta, deoarece în camera ei nu a fost căldură.

Foto: elevă cazată la Economic, Craiova
Foto: elevă cazată la Economic, Craiova
Foto: elevă cazată la Economic, Craiova

În fotografiile de la aceeași elevă, este surprinsă baia comună de la etajul ei. Într-una din poze se observă un scaun mâncat de rugină, în duș, și, astfel, cu șezutul deteriorat parțial. Într-un video trimis de aceasta sunt surprinse chiuvetele din ale căror racorduri curgea apă pe jos și toaletele de la care lipseau hârtiile igienice, conform declarațiilor acesteia.

Foto: elevă cazată la Economic, Craiova
https://cdn.edupedu.ro/wp-content/uploads/2022/04/video-economic-chitu-craiova-baie-toaleta-internat-onlrfr-2022.mp4

“Toate clasele au avut probleme întrucât am fost cazați toți în același loc”, afirmă o elevă din județul Brăila despre condițiile din același internat. “Apa la toaletă nu se trăgea, din cele aproximativ 10-12 chiuvete doar 3 erau funcționale. (…) Noi am fost la etajul 3, la care a funcționat apa caldă doar câteva ore pe noapte, și această funcționare a fost datorată numeroaselor telefoane pe care unii profesori însoțitori au fost nevoiți să le dea administrației și inspectoratului“, potrivit acesteia.

“Eu am fost, din fericire, repartizată într-una dintre camerele “privilegiate”, în care căldura funcționa. În schimb, vorbeam inclusiv cu unii dintre profesorii însoțitori ai altor loturi, care au trebuit să doarmă cu gecile pe ei. Vremea la Craiova în perioada desfășurării olimpiadei nu a fost prielnică, deci căldura era necesară”, mai spune aceasta.

Cu o altă elevă din județul Gorj am discutat și ne-a transmis următorul mesaj:

Vin din județul Gorj și am fost cazată la Colegiul Economic “Gheorghe Chițu”. O să încep prin a îmi exprima nemulțumirea în legătură cu repartizarea elevilor la diferite cămine, unele cu condiții mai bune, altele cu condiții groaznice. S-a pornit din start cu o diferență între elevi/județe. Când am ajuns în Craiova, respectiv la căminul unde eram cazați, am crezut ca joc într-un film horror. Mă gândeam că este o glumă. Căminul arăta oribil, dar totuși am zis să nu-mi pierd toate speranțele până nu văd interiorul. Când am intrat în camera în care eram cazată am simțit un miros puternic de aer închis. Am deschis geamul cu speranța că va dispărea mirosul. Am plecat la festivitatea de deschidere, care părea compromițătoare.

Când ne-am întors, pe lângă mirosul care nu dispăruse, se instalase și frigul în cameră. Geamul nu se închidea bine deloc. M-am îmbrăcat foarte gros (2 bluze, hanorac, geacă), dar nu era suficient. M-am acoperit cu 2 pături și totuși m-am trezit răcită dimineața, cu o durere groaznică de cap. Să nu uit de mâncarea care era aruncată în farfurii de tablă, ca la pușcărie. Am plecat la proba A fără să mănânc mare lucru, cu durerea de cap pe care am cărat-o după mine și pe parcursul probei. Când am ieșit din sală, am început să tremur, resimțind frisoanele pe care le avusesem noaptea, povestește aceasta.

Foto: elevă cazată la Economic, Craiova

Cu mâncarea ne-am obișnuit, comandam, nu mai mâncam la cantină. Seara am avut și apă caldă, în urma scandalului făcut de unii profesori. Dușurile erau sub orice critică, la fel ca toaletele. Geamul a fost reparat, din fericire nu mai era la fel de frig. Am încercat să dorm, dar se auzea orice zgomot de afară, iar lumina intra ușor în cameră în lipsa perdelelor. La proba B, am plecat neodihnită, bineînțeles. Ziua a trecut foarte repede, ținând cont că aveam 2 probe de dat. Seara au fost afișate rezultatele de la proba B. Următoarea zi am fost chemați la liceu pentru a vizualiza rezultatele de la proba A și pentru a depune contestații, în funcție de caz. La contestații cred că au fost prezenți jumătate din elevii participanți, se făcuse o coadă destul de lungă. Când am intrat în sală, mi s-a arătat lucrarea și s-a făcut tot posibilul pentru a mă convinge să nu depun contestație.

(…) În timp ce îmi așteptam restul colegilor din lot, vedeam copii care ies din sălile de contestații plângând, susținând că lucrările lor nu au fost corectate bine. După contestații au fost lucrări care au primit 6,5 puncte, chiar și 10. Eu am pierdut diploma la 2,5 puncte. Am observat modificări de punctaj la primele 2 subiecte unde baremul era destul de explicit și unde, după regulament, era imposibil să apară puncte în plus/ în minus. Am așteptat ziua plecării ca un copil care așteaptă o jucărie. Pe drum m-am gândit la tot drumul dificil, plin de obstacole, pe care l-am parcurs pentru a ajunge acolo, eforturi care nu au fost apreciate. (…) Am fost dezamăgită complet și sunt convinsă că nu am fost singura, mai spune eleva din județul Gorj.

“Așa tratează Ministerul și inspectoratele elevii olimpici?”, întrebarea mai multor părinți

“Am convingerea că trebuie spus adevărul și luate măsuri, pentru ca, în anii ce vor veni, copiii noștri să nu mai fie tratați ca niște animale! Nu mai putem permite o astfel de atitudine iresponsabilă și lipsă de respect față de cei mai buni elevi! Este inadmisibil ce s-a întâmplat la Craiova! Ceva îmi spune că organizatorii nu au participat niciodată la o olimpiadă națională, altfel ar fi știut sa ii aprecieze pe acești tineri minunați și eforturile pe care ei le-au depus pentru a ajunge la excelență”, scrie o mamă de elevă participantă, aducând aminte de cazările “altfel” de la ultimele două ediții ale Olimpiadei Naționale de Limba Franceză, de la Bistrița (2019) și Buzău (2018). “Așa tratează Ministerul și inspectoratele elevii olimpici?”, întreabă aceasta. Într-un comentariu pe Facebook, la postarea EduPedu.ro, un tată reclamă și condițiile de la Târgoviște de la Olimpiada Națională de Limba română la care fiica lui a participat.

Cât despre celelalte licee, am mai discutat cu elevi de la fostul liceu de Chimie (C. D. Nenițescu) și cu cei cazați la “Elena Cuza”.

Din spusele acestora, după ce au observat cum s-a întâmplat la celălalt liceu, elevii de la aceste două licee s-au declarat mulțumiți de condițiile de cazare, cu toate că mâncarea a fost aceeași peste tot, în ceea ce privește meniul, spun olimpicii consultați, ceea ce nu le-a poftit mult.

Iată o fotografie cu o cameră de la “Nenițescu”:

Câțiva elevi cazați la Colegiul Național “Elena Cuza” au spus că locurile de cazare și toaletele au fost decente, iar că ceea ce le-a displăcut a fost mâncarea, deseori fiind nevoiți să își comande alte feluri de mâncare.

Cum arată hotelul în care au fost cazate loturile județelor Ialomița, Ilfov, Mehedinți, Mureș, Neamț, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Teleorman.

Foto: captură de ecran
Cazarea la Olimpiadă:

Exit mobile version