Tehnologia schimbă modul în care copiii învață, iar școlile din România au tot mai mult clase modernizate prin apelurile din PNRR. Cu table interactive la dispoziție, profesorii pot avea o misiune mai ușoară în a le face elevilor lecțiile mai atractive. Conceptul L.C.D. – Learn, Create, Display – propus recent de specialiștii în soluții digitale pentru Educație de la Samsung – pentru a transforma școala într-un mediu mai deschis și interactiv, capătă valoare și le dă idei comunităților educaționale.
La Școala Gimnazială „Gheorghe Vernescu” din Râmnicu Sărat, județul Buzău, cadrele didactice încearcă zi de zi să se adapteze elevilor și să folosească la ore instrumentele didactice moderne cu care instituția de învățământ este dotată.
Profesor pentru învățământul primar, Roxana Gabriela Ionescu, subliniază impactul pe care tehnologia îl are asupra elevilor încă din primii ani de școală. „Încă din clasa pregătitoare folosim aceste device-uri. La început, copiii au fost foarte uimiți să vadă un ecran mare care le amplifică experiențele de acasă, unde aveau un telefon sau o tabletă. Reacția lor a fost: Wow!”
Ea atrage atenția asupra unui echilibru între metodele tradiționale și cele moderne: „La clasa întâi, stiloul și caietul rămân baza, dar device-urile ne ajută enorm în recapitulări și în feedback-ul lecției. Sunt mult mai atractive decât o banală fișă. Părerea mea este că proporția actuală de 70% metode tradiționale și 30% tehnologii poate deveni, pe măsură ce elevii cresc, jumătate-jumătate.”
Avalanșa de tehnologii și obiecte care până acum nu existau în școală, înseamnă că avem nevoie de oameni specializați
Directoarele Școlii Gimnaziale „Gheorghe Vernescu” din Râmnicu Sărat confirmă că integrarea tehnologiei aduce beneficii, dar și provocări. „Faptul că s-au schimbat atât de multe în școli, că avem o avalanșă de tehnologii și obiecte care până acum nu existau, înseamnă că avem nevoie de oameni specializați. Fiecare școală ar trebui să aibă cel puțin un informatician care să sprijine profesorii în utilizarea acestor device-uri,” explică Angelina Rivera-Rocabado, director adjunct.
Geanina Lalu-Popescu, directorul școlii, completează: „Am reușit, împreună cu primăria, să aducem aceste echipamente prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Acum, trebuie să le folosim eficient pentru a reduce abandonul școlar și pentru a face școala mai atractivă.”
Deschiderea către comunitate – consolidarea relației dintre școală și familii
Cel mai provocator pilon al conceptului L.C.D. este acela de afișare (Display). La Școala Vernescu asta înseamnă deschiderea către comunitate. Geanina Lalu-Popescu povestește despre proiectul „Școala copiilor fericiți”, menit să consolideze relația dintre școală și familii: „Vom organiza 12 seri culturale comunitare, unde părinții să poată vedea fericirea copiilor lor de a veni la școală și implicarea cadrelor didactice. Vom amplasa un ecran LED pe peretele școlii, unde să afișăm activitățile elevilor. Este important să eliminăm tensiunile dintre școală și familie, cauzate adesea de lipsa de comunicare.”
L.C.D.=Transformarea școlilor în spații de învățare dinamice, în care tehnologia, comunitatea și creativitatea elevilor sunt valorificate
Conceptul LCD propune transformarea școlilor în spații de învățare dinamice, în care tehnologia, comunitatea și creativitatea elevilor sunt valorificate. Cu ajutorul ecranelor interactive, copiii își pot afișa lucrările, iar colegii lor, profesorii și părinții pot vedea progresul lor într-un mod direct și captivant.
Acest model pune accent pe colaborare: între profesori, părinți și comunitate, dar și între metodele tradiționale și cele digitale. „Educația modernă înseamnă să găsești echilibrul între stiloul și tableta digitală, între lecția clasică și aplicațiile interactive, între școală și comunitate. Numai așa putem să pregătim cu adevărat elevii pentru viitor,” concluzionează profesoara Roxana Gabriela Ionescu.
Exemple și soluții pentru școlile care vor să aplice L.C.D
Dinamismul lumii adolescenților, tinerilor și copiilor este unul aparte. Ei simt nevoia să creeze în mediul digital, iar acesta este deja un lucru bine cunoscut. Conținutul pe care-l produc este cel mai adesea postat pe rețelele de socializare pe care aceștia își expun creațiile. Nevoia lor de a arăta și altora ceea ce fac și de a fi recompensați instantaneu pentru asta, prin vizualizări sau alte tipuri de interacțiune cum sunt aprecierile (likes), partajările (share), evaluările (rate), poate fi folosită cu succes și în mediu educațional.
L.C.D. vine de la Learn (Învățare), Create (Creare) și Display (Afișare)
De exemplu, un asemenea afișaj poate fi amplasat în dreptul sălilor de curs pentru a afla în orice moment ce clasă este acolo, ce oră e în derulare, care sunt următoarele ore din orar și ce activități interesante au avut loc în orele trecute, afișând creații ale elevilor sau chiar resurse educaționale de interes mai larg.
La avizierul electronic profesorii pot afișa la rândul lor clipuri realizate în diversele campanii pe care le coordonează și derulează. De asemenea pot fi puse clipuri din mobilitățile Erasmus+ în care școala este implicată sau din excursiile cu elevii.
Iată numai câteva idei pentru asemenea soluții digitale moderne, care ar face mediu școlar mai atractiv pentru elevi și profesori:
Pe un astfel de afișaj electronic dintr-o școală, atât elevii, cât și profesorii ar putea găsi interesante următoarele tipuri de informații:
Anunțuri zilnice și evenimente școlare:
- Programul zilei sau săptămânii, cu informații despre orele suplimentare, activități extracurriculare, competiții și excursii.
- Informații despre bursele școlare.
- Evenimente speciale, cum ar fi serbările, balurile pentru clasele terminale sau de boboci, spectacolele sau întâlnirile cu personalități din diverse domenii.
Rezultatele proiectelor elevilor:
- Proiecte create de elevi, cum ar fi prezentări video, desene, poezii sau lucrări practice, care pot fi afișate pentru recunoașterea muncii lor.
- Competiții școlare sau olimpiade, cu clasamente și rezultate actualizate.
Materiale educative interactive:
- Lecții video sau tutoriale create de profesori sau elevi.
- Quiz-uri interactive sau provocări educative, pentru a testa cunoștințele elevilor într-un mod atractiv.
- Infografice și prezentări vizuale care să simplifice subiecte complexe.
Calendarul școlar și orarul claselor:
- Orarul fiecărei clase, cu detalii despre discipline și profesori.
- Calendarul examenelor și termenele pentru proiecte sau teme importante.
- Informații despre vacanțe și zile libere.
Știri și realizări importante:
- Știri educaționale și realizări notabile ale școlii, cum ar fi premii câștigate, proiecte comunitare sau colaborări cu alte instituții.
- Interviuri cu profesori sau elevi despre diverse realizări sau inițiative școlare, interviuri care pot fi luate cu telefonul de către elevii pasionați de creare de conținut și/sau care sunt implicați în revista școlii.
Resurse pentru profesori:
- Idei de metode didactice inovatoare sau informații despre workshop-uri și traininguri pentru dezvoltare profesională.
- Informații despre platforme educaționale și tehnologii care pot fi folosite în cadrul lecțiilor.
- Statistici despre participarea elevilor, progresul acestora sau rapoarte despre activitățile curente din școală.
Concursuri și provocări creative:
- Anunțarea și promovarea de concursuri de creație, tehnologie sau literatură, în care elevii și profesorii pot participa.
- Rezultatele provocărilor de tip “best project” sau “elevul lunii”, cu afișarea celor mai bune lucrări sau inițiative.
Comunitatea școlară:
- Poze și clipuri video de la evenimentele școlare sau activitățile extracurriculare, promovând spiritul comunitar.
- Mesaje motivaționale pentru elevi, care să îi încurajeze să fie creativi și să colaboreze.
Resurse suplimentare și bibliografie:
- Recomandări de cărți, site-uri educaționale sau aplicații utile pentru studiu.
- Link-uri către platforme online de învățare sau resurse digitale puse la dispoziție de școală.
Campanii de educație financiară, educație rutieră sau educație pentru sănătate, procedurile pentru combaterea bullyingului, la fel și clipuri din partea partenerilor instituționali referitoare la pericolele pe care adolescenți le traversează în privința drogurilor, a rezolvării situațiilor conflictuale, presiunilor psihologice sau orice alte informații care, fiind afișate electronic, ar putea face mediul școlar mai dinamic, interactiv și ar stimula creativitatea și implicarea elevilor și profesorilor.
Samsung Electronics Romania susține Educația digitală, consideră că digitalizarea în Educație nu este o opțiune, ci o necesitate și și-a propus să contribuie activ la un viitor mai bun al educației din România. În cadrul celui mai recent proiect de acest fel, SEED – Samsung Ecosystem for Education Development, compania sprijină un program de formare dedicat profesorilor, astfel încât aceștia să își dezvolte competențe digitale adecvate unui sistem modern de educație, sprijinit de tehnologiile digitale, care are ca obiectiv creșterea implicării elevilor și studenților în actul de învățare.
„Educație digitală – instrumente, resurse, viitor“ este un program Edupedu.ro, în parteneriat cu Samsung Electronics Romania.