VIDEO România educată a ajuns în faza de implementare, deja se văd rezultate, spune Ligia Deca, consilier de stat la Administrația Prezidențială

2.288 de vizualizări
Sursa foto: Ligia Deca / Facebook
„România educată a ajuns în faza de implementare. Ministerul Educației este în etapa în care traduce în programe de finanțare, în cadrul legislativ, în planuri de implementare și alte instrumente din acestea de politică publică, viziunea strategică în România educată. Deja se văd rezultate”, a declarat Ligia Deca, consilier prezidențial, ieri, în cadrul Galei Profesorul Anului din mediul rural 2022. Evenimentul a fost organizat de Teach for Romania.

Acesta a dat ca exemplu Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar prin care școlile selectate de Ministerul Educației vor primi sume până la 200.000 de euro pentru reducerea acestui fenomen: „Programul Național de Reducere a Abandonului Școlar va permite pentru sute de școli, dacă nu chiar mii, până la finalul PNRR (Planul Național de Redresare și Reziliență – n.red), în 2026, să intervină direct și personalizat pentru a reduce abandonul școlar, adică pentru a nu mai pierde copii pe drum, în sistemul educațional. Fiecare școală are propriile nevoi, propria comunitate și, practic, cei 200 de mii de euro pe care școlile îi vor putea utiliza, în acest sens, vor face diferența. Și nu numai aceste sume”. 

Ea a subliniat importanța dotării laboratoarelor din școli: „Vorbim și despre dotarea laboratoarelor. Vă aduceți aminte când a fost ultima dată făcută o investiție națională pentru dotarea laboratoarelor de științe? Nici eu. Și asta spune multe, apropo de calitatea educației, separat de harul profesorilor. Avem nevoie și de infrastructură, avem nevoie și de școli verzi – un alt capitol important al programului România educată. Cei mai mulți dintre copiii și tinerii noștri sunt îngrijorați de fenomenul schimbărilor climatice și și-ar dori ca școala să fie mediul în care înțeleg cum să le combată și cum să facă viitorul societății, planetei mai sustenabil pentru ei înșiși și pentru cei ce vor veni”.

  • Ligia Deca a susținut că România Educată „a început deja să modeleze educația românească” și într-o recentă analiză realizată sub egida UEFISCDI, pe tema învățământului superior românesc – detalii aici.

De remarcat este că Ligia Deca a comparat starea de după războiul din Bosnia cu ceea ce a găsit în vizita la câteva școli din Iași, unde s-a întâlnit cu președintele Consiliului Județean, Costel Alexe, cercetat în mai multe dosare. Mai multe detalii aici

„Așa cum s-a mai spus, trăim într-o perioadă de criză. După doi ani de pandemie, a venit peste noi războiul și, probabil, că – ceea ce am văzut în ultimele două zile cât am fost la Iași și am încercat să ajung și în comunitățile școlare din județ – este acea efervescență a oamenilor care se reîntâlnesc după multă vreme. Rezilienta acestor perioade de criză influențează în mod automat modul în care copiii noștri învață, simt, experimentează și modul în care ei își văd viitorul. Îmi aduc aminte că, acum câțiva ani, am vizitat Sarajevo și ceea ce m-a impresionat la acel oraș era pofta de viață pe care o simțeai pe fiecare stradă, la fiecare adunare de oameni, acea poftă de viață pe care o au oamenii care au trecut peste o traumă și care au reconstruit și înțeleg cât de mult contează să fructifici șansele pe care ți le dă viața”, a mai spus consilierul prezidențial.

Ea a menționat importanța profesorilor care le dau transmit elevilor că sunt valoroși:„Cred că profesorii Teach for Romania asta fac: le explică copiilor ce șanse au, ce potențial au și, mai ales, le explică, fiecare dintre ei este văzut. Am observat cât de firesc și de natural conversează și relaționează cu adulții – copiii care au profesori „teach” la clasă sau profesorii care au dascăli cu har în clasă, care știu să le dea această senzație, că fiecare dintre ei este valoros”. 

„Se spune că 85% dintre noi nu reacționăm bine la critici. Cei mai mulți reacționăm pozitiv și învățăm sau dăm tot ceea ce este mai bun în noi atunci când ne simțim apreciați, văzuți și chiar și atunci când greșim, ni se explică că putem mai mult, putem mai bine. (…)”, a precizat Ligia Deca.

Aceasta a spus următoarele despre educația incluzivă: „Cred, de asemenea, că focusul pe care Teach for Romania l-a demostrat în ultimii ani – și anume, acela pe educație incluzivă de calitate – devine o valoare asumată de întregul sistem educațional. Am participat la întâlniri cu directori de școală, cu primari din județul Iași, cu profesori, învățători, educatori care realizau atât nevoia de a vedea fiecare copil, dar și nevoia de a individualiza educația pentru fiecare dintre ei. (…)”.

Informații de context

Pe 14 iulie 2021 Proiectul România Educată este aprobat prin Memorandum de Guvern, în prezența președintelui Klaus Iohannis. Acesta declarase cu o săptămână înainte că „în cel mai scurt timp, se va constitui un grup de lucru transpartinic pentru a construi cadrul legislativ care să permită implementarea proiectului”. 

Memorandumul elaborat de ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, prevedea prezentarea în guvern a noului proiect de lege a Educației până pe 1 octombrie 2021.

Pe 10 septembrie 2021, în ziua în care ar fi trebuit să aibă loc, potrivit Memorandumului asumat, prezentarea în Guvern a unei hotărâri pentru stabilirea „planului de acțiune cu termene și responsabilități”, de aplicare a Proiectului România Educată, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat că noua lege a Educației, bazată pe proiectul prezidențial „România Educată”, a fost amânată pentru 2022.

Atunci noul termen până la care Ministerul trebuia să prezinte în Guvern proiectul de lege a fost mutat pentru 31 decembrie 2021, iar noul termen al unor noi consultări pe un eventual proiect legislativ care ar fi trebuit pus în dezbatere publică a fost mutat din noiembrie 2021, în 31 mai 2022.

Pe 7 octombrie, tot la Guvern, ministrul Cîmpeanu spunea că își asumă întârzierile, fără să precizeze în ce fel face asta și ce înseamnă această asumare.

De ce aceste întârzieri? Consilierul prezidențial, Ligia Deca, explica faptul că „valul pandemic, coroborat cu evenimentele de pe scena politică, au însemnat o întârziere a acestor etape”, iar consilierul ministrului Educației, Radu Szekely, spunea că nu este realist termenul de 1 decembrie 2021 pentru un nou proiect de lege, termen invocat anul trecut de către oficialii din Educație, și trimitea la „condițiile meteo”.

„Sincer nu cred că este realist acest termen. Ar însemna să fim în minutul 85 și noi suntem mult mai devreme. Nu vreau să absolv pe nimeni, mai ales instituția pe care o reprezint, de vreo vină. Nu acesta este scopul. Ci pur și simplu condițiile meteo au încetinit meciul. Ne-au forțat să facem o pauză. ’S-a și plouat, s-a și nins’, au căzut guverne. Este greu de dus proiectul mai departe într-o situație de instabilitate politică, la nivelul la care ne-am dorit noi și la nivelul la care ministerul s-a angajat în vară”, a spus Szekely în noiembrie 2021.

Despre Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar

Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar inițiat de Ministerul Educației face parte din cadrul Proiectului Național de Reformă „România Educată”, cu finanțare PNRR, în valoare de 543 milioane euro – componenta PNRR nerambursabilă.

Ministerul Educației a anunțat săptămâna trecută că peste 1.400 de școli au depus cereri care au fost validate pentru finanțare prin Programul pentru Reducerea Abandonului Școlar.

În prima rundă de finanțare sunt prioritizate peste 1.700 de unități de învățământ. Lista acestor școli care vor primi finanțare pentru reducerea fenomenului de abandon școlar trebuie să fie publicată până la data de 30 martie de către Ministerul Educației.

PNRAS urmărește atingerea următoarelor obiective generale, potrivit Ghidului solicitantului:

a) diminuarea riscului de abandon școlar în cel puțin 25% din unitățile de învățământ participante la Program în perioada 2021—2026, cu încadrarea unității de învățământ într-o categorie de risc mai mic;

b) îmbunătățirea rezultatelor obținute de elevi în cadrul evaluărilor naționale și creșterea procentului de elevi care finalizează învățământul gimnazial;

c) creșterea participării absolvenților învățământului gimnazial la Evaluarea Națională pentru absolvenții clasei a VIII-a și a ratei de tranziție de la învățământul secundar inferior la învățământul secundar superior.

Conform documentului, Mecanismul de Avertizare Timpurie în Educație (MATE) oferă un cadru coerent și unitar pentru detectarea, identificarea și înregistrarea timpurie și monitorizarea progresului elevilor cu risc de abandon și PTȘ. Acest cadru se bazează pe colectarea în timp real a datelor cu privire la semnalele timpurii – rezultate școlare scăzute, istoric de repetenție, absențe, comportament școlar inadecvat – care permit personalului din școli și factorilor de decizie de la nivel județean și central să coordoneze, să planifice și să implementeze măsuri adecvate și imediate de diminuare a riscurilor și problemelor identificate la nivel de elev, clasă și școală. 

Ministerul Educației anunța la sfârșitul lunii februarie că noua lege a educației va fi pusă în dezbatere în luna martie: „Suntem în partea a doua a lunii februarie și am promis că în luna martie vom începe dezbaterile pentru a avea în cel mai scurt timp posibil o lege a educației naționale și o lege a învățământului superior, care să fie conforme cu așteptările societății și cu transformările societății”.

Video la minutul 16:19


4 comments
  1. Iohannis: “Armele moderne au mult high-tech, dar sunt și mult mai scumpe. Am rugat în CSAT să se gândească cum să folosim mai bine banii”
    Asta e Romania educata si singura contributie a celui dintai dascal al tarii la implementarea ei.

  2. >> Deja se văd rezultate
    >> a început deja să modeleze educația românească
    Ce vorbesti Franz? Poti sa dai macar un exemplu?

    >>Rezilienta acestor perioade de criză
    Deci razboiul “venit peste noi” e bun pentru ca duce la “pofta de viață” ?!? Te doare creierul de atata ignoranta.

    Propaganda in stil sovietic. Femeia asta inventeaza o realitate paralela. E de inteles acest delir. De ani buni nu a realizat nimic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Înregistrări cu învățătorul PNL de la Iași, care și-ar fi aranjat votul ca să nu fie dat afară din școală. Consiliul de Administrație a decis sancțiune 15% din salariu pentru Constantin Șerban, acuzat că bate și terorizează elevii

Sancțiune cu scăderea a 15% din salariu este tot ce a primit ca pedeapsă din partea Consiliului de Administrație al școlii „Mihai Codreanu” din Iași învățătorul Constantin Șerban, consilier județean…
Vezi articolul