Robotul Mirai a fost dezvoltat de un inventator român, Cristian Lacraru, în ultima lună de zile, și este o soluție care i-ar putea ajuta pe profesori să predea chiar din clase, exact ca la orele normale, doar că elevii vor privi de pe ecranele calculatoarelor.
Soluția pare ruptă din filmele Sci-fi sau ceva ce am întâlni în școlile din sisteme de educație ultramoderne ca în Japonia, însă robotul a fost dezvoltat în România. Inventatorului i-a venit ideea când a văzut cum se desfășurau lecțiile online pentru copilul lui cel mare, în timpul stării de urgență.
„Ideea mi-a venit ca părinte când am văzut copilul cel mare cum stătea în fața calculatorului și am văzut că profesorul nu se simțea bine, fiindcă nu era în mediul de la școală. Astfel, când am proiectat robotul Mirai, m-am gândit în primul rând la profesori, să se simtă bine în sala de clasă și să aibă acces la materialele didactice”, a explicat Cristian Lacraru pentru Edupedu.ro.
El a adăugat că deja se fac îmbunătățiri, după ce prototipul robotului Mirai a fost folosit de profesori la clasă la o școală din București pentru a vedea cum se descurcă și ce sugestii au.
„Am avut feedback de la profesori și sunt foarte încântați de idee, Mirai le oferă libertate în mișcare, nu stau pe un scaun în fața unui ecran, ei se mișcă prin clasă, scriu la tablă, utilizează materialele didactice cum ar face în mod normal, iar copiii privesc ca și cum ar fi și ei acolo. Există soluții tehnice și moderne pentru a ajuta profesorii să predea actul educațional la aceeași calitate, chiar dacă este transmis online. Sunt școli care deja ne-au cerut să vadă robotul, iar noi îl îmbunătățim pornind de la feedback-ul profesorilor”, a povestit Lacraru.
Robotul Mirai, care înseamnă „viitor” în japoneză, costă între 2.000 – 3.000 de euro în funcție de ce tehnologii sunt implementate.
„Mirai are un calculator integrat, cu licență Windows, deci profesorii pot accesa prin touch screen oricare din platformele folosite deja la clasă, Zoom, Skype, nefiind nevoie să învețe o platformă nouă”, a mai explicat Lacraru.
De asemenea, când predă, profesorul va avea lavalieră, ca să poată fi auzit de copii mai bine, iar el îi va auzi pe elevi la fel ca la orele online pe care le-au făcut în primăvară.
- NOTĂ: Campania #solidaritateCOVIDedu este un proiect al Edupedu.ro susținut de Fundația eMAG
- Stakeholderii care cred în educație și vor să se alăture inițiativei #solidaritateCOVIDedu sunt invitați să ne scrie pe comunicare@edupedu.ro