Restricțiile care intră în vigoare de azi, pe înțelesul tuturor

15.606 vizualizări
Foto: © Ruletkka | Dreamstime.com
Lista măsurilor care intră în vigoare de luni, 25 octombrie, de la ora 0:00 a fost explicată de Asociația VedemJust, după hotărârea de Guvern de vineri. Sunt cele mai dure măsuri din cursul acestui an, iar momentan prevăd doar închiderea școlilor și grădinițelor de stat, plus cea a afterschool-urilor. Creșele și școlile particulare rămân deschise. Pentru acestea din urmă, Guvernul se reunește în ședință luni la 11:00 pentru a reglementa și aici similar cu școlile de stat.

Noile măsuri sunt următoarele:

Sunt interzise: mitinguri, demonstrații, concerte, spectacole, cursuri de instruire, conferințe, nunți, botezuri, mese festive, întruniri culturale/ artistice/ sportive/ de divertisment, în spații închise și deschise;

Sport profesionist: permis în condițiile ordinului ministerial;

Competiții sportive: permise fără spectatori;

Muzeu, librărie, bibliotecă, cinematograf, teatre, filarmonici: activitate permisă la maximum 30% din capacitate pentru cei vaccinați (la 10 zile după schema completă) și pentru cei care au trecut prin Covid-19 (la 15-180 zile după confirmare), cu mască;

Biserică – slujbe, procesiuni și pelerinaje religioase: permise în interior și exterior, în condițiile ordinului ministerial; în interior, cu purtarea măștii de protecție și respectarea normelor de protecție sanitară;

Sport în aer liber: permis pentru maximum 10 persoane, pentru vaccinați (la 10 zile după schema completă) și pentru cei care au trecut prin Covid-19 (la 15-180 zile după confirmare);

MAI, MApN: sunt permise activitățile specifice, sub supravegherea unui medic epidemiolog;

Mitinguri și demonstrații: permise pentru maximum 100 de participanți și cu purtarea măștii de protecție, pentru vaccinați (la 10 zile după schema completă) și pentru cei care au trecut prin Covid-19 (la 15-180 zile după confirmare);

Vânătoare: pentru combaterea pestei porcine, pentru max. 20 de vânători.

Circulația persoanelor:

  • pentru vaccinați și cei trecuți prin boală aflați în perioada 15-180 zile de la confirmare: fără restricții;
  • pentru restul: în localitate, este interzisă între orele 22-5; este permisă deplasarea în interes profesional (trebuie legitimație de serviciu sau adeverință de la angajator), mers la spital, cumpărat medicamente, îngrijit copil sau bolnav, ori deces, în afara localității cu mijloace de transport în comun (trebuie declarație pe proprie răspundere);

Restaurante și cafenele:

  • în interior și la terase, inclusiv în hoteluri și pensiuni: au acces doar cei vaccinați și cei trecuți prin Covid la 15-180 zile de la confirmare, numai între orele 5-21 și la capacitate de maximum 50%;
  • în afara acestor ore: este permis pentru livrare ToGo sau la domiciliu;
  • tarabe în aer liber: activitate permisă; consumul este permis doar pentru vaccinați sau cei trecuți prin Covid la 15-180 zile de la confirmare;

Baruri, cluburi și discoteci: activitate interzisă;

Intrarea în orice instituție publică sau spațiu comercial: cu triaj epidemiologic și dezinfectare obligatorie a mâinilor, pentru personalul propriu și vizitatori;

Comercianți, alimentare, mall-uri:

  • orele 5-21: deschise;
  • orele 21-5: livrări la domiciliu;
    • sunt permise: activitatea în farmacii, benzinării și transportul rutier de persoane și mărfuri;

Transport aerian, feroviar, rutier, naval: conform ordinului ministerial;

Săli de sport și fitness: maximum 30% din capacitate, cu asigurarea a minim 4 mp/persoană, pentru vaccinați sau cei trecuți prin Covid la 15-180 zile de la confirmare;

Piscine:

  • interioare: maximum 30% din capacitate, pentru vaccinați sau cei trecuți prin Covid la 15-180 zile de la confirmare;
  • exterioare: conform ordinului ministerial;

Jocuri de noroc: permise între orele stabilite de CNSU, la maximum 30% din capacitate, pentru vaccinați sau cei trecuți prin Covid la 15-180 zile de la confirmare;

Săli de jocuri: deschise între orele 5-21, la maximum 30% din capacitate, pentru vaccinați sau cei trecuți prin Covid la 15-180 zile de la confirmare;

Locuri de joacă pentru copii: deschise între orele 5-21, la maximum 30% din capacitate, pentru cei vaccinați și trecuți prin Covid la 15-180 zile de la confirmare;

Tratament balnear, frizerie, coafor, masaj, cabinete stomatologice și unități sanitare non-COVID, creșe: conform ordinelor ministeriale;

After-school: activitatea se suspendă pentru 14 zile, din data de 25 octombrie;

Școala: activități didactice și examene permise, în condițiile ordinului ministerial;

Internate și cămine: se închide clădirea la 3 cazuri de Covid apărute în interval de 7 zile;

Piețe:

  • activitate permisă conform ordinului ministerial;
  • talcioc, târg, bâlci: permise la maximum 30% din capacitate maximă, pentru vaccinați sau cei trecuți prin Covid la 15-180 zile de la confirmare;

Muncă:

  • dacă e posibil: organizarea muncii la domiciliu sau în regim de telemuncă, pentru cel puțin 50% din angajați;
  • dacă nu e posibil și sunt peste 50 de angajați: împărțirea pe ture cu o diferență de o oră între schimburi;
  • acces persoane în instituții publice (cu exc. angajați) sau clădiri birouri private cu peste 50 persoane (cu exc. angajați): pentru vaccinați dacă au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, cei cu rezultat negativ la test RTPCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore, cei cu rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv bolnavi între 15-180 zile de la confirmare cu infectare;
  • avocații: au acces deplin;
  • pentru situații urgente, cum ar fi eliberare certificat de deces, certificat de naștere și altele asemenea: acces deplin.

Alimentare de tip ABC: acces deplin, cu mască și respectarea normelor de protecție sanitară.

Hotărârea care prevede aceste restricții este aici:

Foto: © Ruletkka | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


5 comments
  1. Stimate Edupedu, ai scris aici, la subcapitolul Munca, faptul ca avocatii au acces deplin. HG 1.130/2021 specifica, la art. 12, alin (5) faptul ca este permis accesul avocatilor pentru exercitarea activitatilor prevazute la art. 3 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea si exercitarea profesiei de avocat. Accesul avocatilor, conform HG 1.161 pct. 6., alin (4) este permis doar participantilor in cadrul procedurilor judiciare, disciplinare, contraventionale, administrativ-jurisdictionale si a celor administrative din motive de ordine si siguranta publica. Deci nu au acces deplin. Rog rectificare articol. Am intalnit chiar ieri un asemenea caz.

  2. Cred că și cei vaccinați ar trebui să facă test de dozare de anticorpi. Sunt persoane vaccinate care au 0 anticorpi, fapt recunoscut și de medicii infecționiști. Vaccinarea este obligatorie indirect deoarece este vorba de foarte mulți bani.

  3. Se pare ca “asociatia vedem just” nu prea vede just. Ce restrictii poate decide un guvern demis in parlament? 0 restrictii! Nu se vor respecta pentru ca sunt ilegale si neconstitutionale! Nici un guvern plin nu putea restrange drepturi si libertati decat prin lege votata in parlament iar ce nu e prevazut in legea 55/2020 nu poate impune cum e cazul portului mastii in aer liber. Sper ca Edupedu sustine libera exprimare si va aproba acest comentariu.

  4. Ca de obicei restrictii fara nici un sens. Am avut covid acum 11 luni , am facut test de anticorpi si sunt full peste 7000. Medicii nu-mi recomanda vaccinarea pentru ca este inutila in cazul meu dar au trecut mai mult de 6 luni de la trecut prin boala si nu ma incadrez nicaieri. Sper ca arafat sa fie demis si judecat pentru incalcarea drepturilor omului.

  5. Oare toți politicienii acestei țări sunt vaccinați? Stăm și aruncăm cu noroi ca proștii, vaccinați împotriva nevaccinați. Oare de ce cei vaccinați nu au fost revoltați atunci când PNL făcea congres cu peste 5000 de persoane? Și vaccinații pot face și transmite boala. Dacă considerăm că acest vaccin ne ferește de boală, nu ajungem la ATI….. de ce dracu ne criză? De ce cei trecuți prin boală trebuie să se vaccineze după 6 luni, de ce dacă ai anticorpi trebuie să te vaccinezi? De ce dacă există tratament împotriva acestui virus, la noi în țară nu este prezent sau nu se dorește a se administra?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Așezarea elevilor în sălile de examen doar cu colegi din clasă, la Evaluarea Națională, considerată legală de Inspectoratul Școlar Gorj, după sesizarea unui părinte privind încălcarea procedurii la Colegiul Național „Tudor Vladimirescu” din Târgu Jiu / Secretarul de stat Lixandru susține că ar fi o interpretare conformă cu metodologia

Elevii de clasa a VIII-a de la Colegiul Național „Tudor Vladimirescu” din Târgu Jiu, care au participat la proba de limba română la Evaluarea Națională luni, ar fi fost așezați…
Vezi articolul

Olimpiada Satelor 2024, etapa județeană. Subiectele primite de elevii din mediul rural la Matematică și răspunsurile corecte – descarcă / Rezultatele din mai multe județe au fost publicate

Subiectele și baremele de corectare de la etapa județeană a Concursului național „Olimpiadei Satelor din România” (OSR) 2024, organizată sâmbătă, 16 martie, au fost publicate de mai multe inspectorate școlare.…
Vezi articolul

Desfășurarea activității didactice în anul școlar 2021-2022 – tema unei declarații a ministrului Educației, luni, la 13:00, după o săptămână de vacanță pentru toți elevii din sistemul public

Desfășurarea activității didactice în anul școlar 2021-2022 este tema unei declarații a ministrului Educației, luni, la 13:00, potrivit anunțului făcut de Ministerul Educației. Declarația vine după o săptămână de vacanță…
Vezi articolul