„Ultima jumătate de an este o dovadă a cât de mari sunt reziduurile din societatea noastră, în ce măsură a existat şi există în continuare o manipulare de tip comunist. Întotdeauna Uniunea Sovietică a fost infinit mai specialistă în manipulare decât ţările capitaliste, niciodată n-au rezistat. Numai în filmele cu 007 americanii erau învingători”, le-a mărturisit Ana Blandiana studenţilor de la Facultatea de Sociologie, vineri, la o discuţie „Despre libertate”, transmite News.ro, potrivit G4Media.ro.
- Conversaţia a avut loc după proiecţia filmului documentar „Între tăcere şi păcat” (2024) de Diana Nicolae, o producţie biografică despre viaţa şi cariera poetei. „Pentru ca libertatea să existe trebuie să existe libertatea gândirii. Cele 2 milioane de voturi date prosteşte au fost voturile unor victime”, a punctat scriitoarea.
Plecând de la faptul că actori, scriitori, profesori folosesc cuvintele în mod artistic şi profesional pentru a construi forme de adevăr, discuţia moderată de scriitorul Radu Vancu, care a avut loc vineri, la Facultatea de Sociologie, după proiecţia filmului „Între tăcere şi păcat” (2024), a creionat, pentru studenţi, o scurtă istorie a celor mai întunecaţi ani ai societăţii româneşti, epoca comunistă, apelul celor prezenţi către tineri fiind acela că trebuie să-şi cunoască trecutul pentru a înţelege prezentul şi a avea o gândire critică.
„Cuvintele au făcut să se prăbuşească idei totalitare. Nu degeaba dictatorii se tem de cuvinte, nu degeaba îşi folosesc sistemele represive cu toată forţa împotriva oamenilor, actorilor, scriitorilor, jurnaliştilor, care spun cuvinte incomode care conţin cantităţi nepermise de adevăr. Nu degeaba Revoluţia a fost punctată, într-un fel de poeţi. Un poet a oprit la Timişoara, în 16 decembrie 1989, tramvaiul în Piaţa Marina, Ion Monoran, şi a spus textual: ‘Doamnelor, domnilor, poftiţi la Revoluţie!’. Unii au poftit, unii nu. Nu întâmplător un poet şi un actor au anunţat fuga lui Ceauşescu la televizor, Ion Caramitru şi Mircea Dinescu, şi nu întâmplător o poetă, Ana Blandiana, şi înainte, şi după decembrie 1989, a reprezentat probabil cel mai puternic vocea demnităţii, conştiinţei noastre naţionale.
La marşul de după Mineriadă, a fost generat de un text de vreo zece rânduri al Anei Blandianei, publicat cred că în România Liberă al lui Petre Mihai Băcanu, la o lună după Mineriade care a însemnat o distrugere a speranţei României de a fi europeană, asta s-a simţit atunci. Că acea Mineriadă, acea formă de izbucnire îngrozitoare a violenţei în spaţiul nostru public a compromis pentru totdeauna destinul european al României. Câteva zeci de cuvinte ale Anei Blandiana publicate la o lună după Mineriadă, în iulie 90, au adus aproximativ 500.000 de oameni, după numărătoarea lui Ion Iliescu, poate că erau chiar mai mulţi. Adevărul din cuvintele acelea i-a făcut pe oameni să iasă în spaţiul public pe cei care mai credeau într-un destin european al României”, a spus Radu Vancu în deschiderea discuţiei.
Prezent la discuţie, Victor Rebengiuc, unul dintre puţinii actori români care nu a putut fi prins în aparatul de propagandă al Partidului Comunist, a refuzat rolurile, poemele omagiale, le-a povestit studenţilor cum acţiona sistemul comunist asupra artelor spectacolului, asupra artiştilor. „Eu joc roluri, nu sunt vorbele mele, lucrez cu materialul clientului, nu creez ca Ana. E o diferenţă. Dacă n-ar exista poeţii, poate că n-ar exista actorii, şi poate că şi invers e valabil. Suntem înţeleşi”. „Una dintre marile nenorociri care s-au întâmplat, aşa cum Ana Blandiana fost interzisă, nici piesele de teatru care nu corespundeau ideologiilor politice, a fost suspendarea celebrului spectacol „Revizorul” de Lucian Pintilie, după doar trei reprezentaţii”, a reamintit marele actor. În ziarul Scânteia, organul Partidului Comunist Român, a apărut un comunicat: „În urma sesizărilor primite de la cetăţenii României, spectacolul cu piesa Revizorul se suspendă. Regizorul acestui spectacol, Lucian Pintilie, nu mai are dreptul să lucreze în România”. Au fost destul de multe spectacole interzise.