VIDEO Protest în direct la televizor al unui profesor din Afghanistan, după ce talibanii au interzis recent accesul fetelor în universități: Dacă mama și sora mea nu pot învăța, atunci eu nu accept această educație

337 de vizualizări
Foto: captură – YouTube.com / The Guardian Video
Un profesor universitar din Kabul, capitala Afganistanului, și-a rupt diplomele de profesor și de doctor în direct la o televiziune, în semn de protest, după ce talibanii, aflați la conducerea statului, au interzis de săptămâna trecută accesul fetelor și femeilor în universități, potrivit publicației britanice The Guardian.

Într-o emisiune transmisă live pe Tolo Tv, cadrul universitar, identificat de jurnaliștii afgani drept Ismail Mashal, și-a adus diplomele de profesor și pe cea de doctor și spune că „de astăzi, nu mai am nevoie de ele, pentru că țara aste nu este un loc pentru educație”.

  • Și continuă: „Dacă sora mea și mama nu pot să învețe, atunci nu accept această educație”, rupându-și certificatele, inclusiv pe cel din perioada în care a predat în India, în fața camerei. Video, mai jos.

Reacția profesorului vine după ce politicile pe care statul afgan le are în privința educației fetelor au stârnit nemulțumiri în comunitatea educațională, prin faptul că acestea sunt private de educație sub regimul taliban.

Pe 23 martie 2022, școlile gimnaziale și liceele din Afghanistan s-au închis pentru fete, la puțin timp după începerea anului școlar pentru acestea, la decizia regimului islamic fundamentalist care a preluat conducerea în țară în august 2021. În septembrie 2021, școlile se deschideau pentru băieți.

În octombrie anul acesta, Statele Unite au anunţat noi sancţiuni împotriva talibanilor ca represalii la tratamentul aplicat femeilor şi fetelor în Afganistan, pentru că acestora li se permite să învețe mai mult de ciclul primar.

La începutul lunii decembrie, tinerele afgane au susţinut un examen de absolvire a liceului, cu toate că nu mai fuseseră în școli de câteva luni. Ministerul Educaţiei nu a oferit detalii despre examen – sau numărul de elevi care îl susţin – şi a refuzat accesul jurnaliştilor la şcolile în care a avut loc.

Interdicţia privind învăţământul superior, impusă pe 21 decembrie 2022, vine la mai puţin de trei luni după ce mii de fete şi femei au trecut examenele de intrare la universitate în toată ţara. Multe dintre ele aspiră la cariere de inginer sau medic, deşi sunt private de acces la şcolile secundare. – detalii aici

La instalarea lor la putere în august 2021, talibanii au promis că vor fi mai flexibili, însă au revenit în mare măsură la interpretarea extrem de strictă a islamului care a marca prima lor trecere pe la conducerea ţării, între 1996 şi 2001, conform Agerpres.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Condițiile ce însoțesc reluarea școlii vor fi păstrate „o anumită perioadă de timp”: Dacă după 1-2 săptămâni cifrele sunt îmbucurătoare, putem să discutăm alte criterii mai permisive – ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila

“Aș recomanda tuturor să păstrăm regulile pe care le avem inclusiv pe școală o anumită perioadă de timp, măcar să avem o consecvență, o predictibilitate. Dacă constatăm după 7, 10…
Vezi articolul

Senatorul USR Ștefan Pălărie îi cere Ligiei Deca să le spună profesorilor care sunt eforturile concrete și clare întreprinse de Ministerul Educației pentru ca salariile profesorilor să crească de la 1 ianuarie 2024 și de ce primele didactice nu sunt asigurate din fonduri europene

Senatorul USR Ștefan Pălărie îi cere ministrului Educației într-o scrisoare deschisă, să le spună profesorilor „care sunt eforturile concrete și clare întreprinse de Ministerul Educației pentru ca salariile profesorilor să…
Vezi articolul

Măsurile din lege care diluează autoritatea CNATDCU în cazul doctoratelor, puse în aplicare prin noul Regulament de funcționare a  forul responsabil cu atestarea titlurilor universitare – proiect / Consiliul va propune în șase luni un Ghid național privind redactarea tezelor de doctorat

Prevederile din noua Lege a învățământului superior ce diluează atribuțiile avute în cazul tezelor de doctorat de CNATDCU sunt pe punctul de a intra efectiv în vigoare prin proiectul noului…
Vezi articolul

PSD propune ca ligile studențești LSRS și USR să fie obligatoriu în conducerea agenției care auditează universitățile, după ce liderii acestora au fost eliminați pentru copiat din examenul de intrare în ARACIS

Deputatul PSD Natalia Intotero, șefa Comisiei de Învățământ de la Camera Deputaților, a inițiat un proiect de lege prin care ligile studențești LSRS și USR să fie obligatoriu în Consiliul…
Vezi articolul