VIDEO Programul pentru școli al României trebuie îmbunătățit. Legislația să fie mult simplificată, să poată fi cu mai multă ușurință citită de către toată lumea, spune Ionel Moatăr – ISJ Caraș / Atâta timp cât va exista acest „preț cel mai mic”, s-ar putea să nu avem și calitatea cea mai bună – Cornelia Micicoi, CJ Timiș

Foto: Edupedu.ro

Programul „Laptele și cornul”, cunoscut acum sub denumirea de Programul pentru școli al României, implementat încă din 2002, a jucat un rol crucial în alimentația zilnică a elevilor români. După aproape două decenii de funcționare, există un consens tot mai mare asupra necesității de a adapta acest program la nevoile actuale ale elevilor și școlilor, cel puțin asta reiese din întâlnirile de până acum, din cadrul proiectului Lapte și Carte.

În cadrul celei de-a doua dezbateri regionale organizate de Edupedu.ro, cu susținerea APRIL și în parteneriat cu Portant Public Affairs, Inspectoratul Școlar al județului Timiș și Consiliul Județean Timiș, s-a discutat pe larg despre importanța modernizării acestui program. Cornelia-Elena Micicoi, consilier județean, CJ Timiș, a subliniat importanța programului pentru comunitățile rurale, unde a adus beneficii semnificative. Totuși, ea a recunoscut provocările întâmpinate, precum schimbările legislative și întârzierile bugetare, care au afectat organizarea licitațiilor în timp util.

„A fost unul dintre programele care au făcut mult bine comunităților rurale, în special, și de asta noi ne-am străduit de fiecare dată să îl continuăm și să putem să îl ducem cât mai repede și cât mai aproape către comunitate. Evident că nu a fost întotdeauna simplu, evident că nu întotdeauna am avut noi pârghiile de control. Știm cu toții că, de multe ori, datorită schimbărilor legislative sau bugetelor întârziate, nu s-au putut organiza licitații în timp util”, a spus Cornelia Micicoi.

Cosmin Hogea, inspector școlar general adjunct la ISJ Timiș, a evidențiat că aproximativ 490 de unități de învățământ și 67.000 de elevi din județ beneficiază de program, contribuind la o prezență mai bună a elevilor la școală. „Noi, în județ, putem considera că proiectul se desfășoară fără sincope. Consider că este un program foarte, foarte util, bun, care, pe lângă toate eforturile care le fac colegii pentru a-i aduce pe copii la școală, generează o prezență mai bună a elevilor”, precizează inspectorul școlar general adjunct.

Cu toate acestea, Cornelia-Elena Micicoi a remarcat că programul nu este perfect și necesită îmbunătățiri, în special în ceea ce privește calitatea produselor oferite, mai ales când vorbim despre criteriul „cel mai mic preț”. „Evident că nu este un program perfect, este cu siguranță perfectibil și noi ne dorim să reușim să-l îmbunătățim, întrucât ne împiedicăm uneori și de partea asta de legislație a achizițiilor publice, care ne place sau nu, ne îngrădește de cele mai multe ori și atâta timp cât va exista acest prețul cel mai mic, s-ar putea să nu putem să avem și calitatea cea mai bună”, a subliniat oficialul. 

Necesitatea simplificării legislației și diversificării produselor

Ionel Moatăr, purtător de cuvânt al ISJ Caraș-Severin, a propus simplificarea legislației pentru a facilita înțelegerea și aplicarea ei, sugerând că fiecare unitate de învățământ ar trebui să poată decide asupra achizițiilor, evitând astfel blocajele la nivel de consiliu județean sau primărie. „În primul rând, legislația să fie mult simplificată, să poată fi cu mai multă ușurință citită de către toată lumea. Extinderea posibilității de a licita nu doar de către UAT-uri și mers până la urmă chiar spre unitatea de învățământ, să poată fiecare unitate de învățământ să decidă, să nu se blocheze undeva la nivel de consiliu județean sau la nivel de primărie”, susține Moatăr. 

În același context, Camelia Circu, directorul Școlii Gimnaziale nr. 19 „Avram Iancu” Timișoara, a susținut diversificarea tipurilor de produse oferite, atât lactate, cât și fructe și produse de panificație.

Ion Nistor, consilier juridic la ISJ Hunedoara, a evidențiat beneficiile programului pentru județele cu zone defavorizate, unde copiii parcurg distanțe mari pentru a ajunge la școală. Acesta a subliniat necesitatea unui pachețel alimentar, considerând că este foarte benefic pentru elevii care trebuie să facă față unor călătorii lungi și obositoare.

„Suntem printre primele județe din România care au demarat acest program național și este atât de util, cât și de oportun. Spun lucrul acesta pentru că țin cont de specificul județului Hunedoara. Județul Hunedoara are și zone defavorizate, copiii parcurg distanțe mari, chiar și cu mijloacele de transport pentru a ajunge la școală și apoi acasă și simt nevoia unui pachețel, ori lucrul acesta este foarte benefic”, a spus reprezentantul ISJ Hunedoara la dezbaterea de la Timișoara. 

În anul școlar 2024-2025, România beneficiază de un ajutor financiar din partea Uniunii Europene de 9.607.881,50 euro (47.804.975 lei) pentru distribuția laptelui natural de consum și a produselor lactate fără adaos de lapte praf. Programul promovează nu doar alimentația sănătoasă, dar și susține producătorii și procesatorii de lapte din România.

Programul, gândit la nivel european, are drept scop principal încurajarea alimentației sănătoase la copii și sprijinirea fermierilor și procesatorilor de lapte. Este gestionat în cadrul Politicii Agricole Comune, sub egida DG AGRI, și este implementat uniform pentru toți elevii, indiferent de mediul în care trăiesc sau de gradul de bunăstare.

Adaptarea programului „Laptele Școlar” la nevoile actuale ale elevilor și școlilor este esențială pentru a maximiza beneficiile sale. Simplificarea legislației, diversificarea produselor oferite și implicarea directă a unităților de învățământ în procesul de achiziție ar putea îmbunătăți semnificativ eficiența și impactul acestui program. Pe măsură ce România continuă să se modernizeze, astfel de ajustări vor asigura că programul rămâne relevant și benefic pentru generațiile viitoare de elevi.

Un program esențial pentru școală, pentru sănătate, pentru viitorii tineri și adulți care acum, în clase, alături de colegii și profesorii lor, își formează valorile pe care-și clădesc viața și deciziile viitoare. Gândit ca o încurajare a vieții sănătoase, susținut cu zeci de milioane de euro, fonduri comunitare, an de an, răspândit la nivelul tuturor statelor europene, programul Lapte în școli are nevoie de o evaluare obiectivă după 20 de ani de funcționare, într-un moment în care copiii au nevoie și mai tare de repere sănătoase. Îmbunătățirea și adaptarea la nevoile copiilor din prezent sunt obiective necesare pentru potențialul programului Lapte în școli.

Dezbaterea de la Iași a fost prima dintr-o serie de dezbateri regionale susținute de Asociația Patronală Română din Industria Laptelui – APRIL și organizate împreună cu Portant Public Affairs și Edupedu.ro.

Citește și:
VIDEO Propunerile inspectorilor, directorilor de școli și profesorilor pentru modernizarea programului Laptele Școlar: Este nevoie de oameni care să preia sarcinile legate de distribuire, depozitare tocmai pentru a lăsa spațiu profesorilor pentru educație, pentru actul didactic
VIDEO Modernizarea Programului pentru școli al României, care are drept componentă principală laptele școlar. Luciana Antoci, ISJ Iași: Felul în care este gândit nu mai reflectă realitatea din școli
Exit mobile version