VIDEO Profesorul controlează interactivitatea cu elevul, ghidează clasa, spune Marius Mazilu, fondatorul VBoard, aplicația nativă pe tablele interactive: Nu ne permitem ca procesul educațional să iasă din matcă / Funcționalitatea special construită pentru teste

Foto: Edupedu.ro

Prin integrarea tehnologiei într-un mod inovativ și eficient în timpul orelor, la școală, VBoard contribuie la crearea unui mediu educațional dinamic și adaptat nevoilor actuale, pregătind astfel elevii și pentru provocările viitorului. Principiul este unul foarte simplu: dacă elevilor le plac ecranele și cunt atrași de tot ce înseamnă acestea, iar Ministerul Educației și autoritățile locale au dotat prin PNRR zeci de mii de clase din școlile din România, atunci aceste ecrane trebuie folosite. Interactivitatea lor trebuie pusă în valoare și acesta trebuie să fie atuul fiecărui profesor.

Tehnologia joacă un rol esențial în transformarea educației. Platforma VBoard este unul dintre instrumentele inovative de învățare interactivă care pot revoluționa modul în care profesorii și elevii colaborează în timpul orelor. Combinând un ecran mare și interactiv cu posibilitatea de conectare a dispozitivelor personale, aplicația aduce numeroase beneficii și funcționalități care îmbunătățesc procesul educațional.

„Elevii sunt foarte atrași de tehnologie, în primul rând un ecran. Dacă tot avem ecrane, hai să le folosim. Aceste ecrane minunate, mari, vor permite ca elevul să se conecteze de pe propriul lui telefon direct la tablă, chiar și în timpul orei. Sunt profesori care au folosit VBoard-ul pentru a porni o sesiune pe tabla mare și apoi elevii s-au conectat fiecare de pe telefon, ori de pe calculatorul din clasă sau de pe tabletă și au rezolvat probleme simultan, în timp ce profesorul îî vedea pe toți în același timp”, explică Marius Mazilu, fondatorul VBoard.

Acesta a făcut câteva demonstrații ca să arate funcționalitățile aplicației pentru tablele interactive școlare.

Deja tinerii și copiii sunt obișnuiți să interacționeze cu ecrane, fie că este vorba despre telefoane mobile sau calculatoare. Pentru profesori, integrarea unui ecran mare în procesul de învățare devine o metodă naturală de a capta atenția elevilor.

Una dintre cele mai utile funcțiuni a acestei aplicații este cea prin care profesorii pot iniția sesiuni de lucru în care elevii rezolvă simultan exerciții pe ecranele lor, iar rezultatele sunt vizibile instantaneu pentru toți participanții. Aceasta permite o evaluare rapidă și eficientă a progresului fiecărui elev și identificarea imediată a eventualelor dificultăți.

„Încărcăm la acest elev, de exemplu, un mic exercițiu. Am dat click pe el, brusc are voie să scrie. Și acuma putem vedea cum elevul rezolvă exercițiul. Noi controlăm interactivitatea cu elevul, noi ghidăm clasa, nu ne permitem ca procesul educațional să iasă din matcă, putem da teste, în timpul pandemiei această funcționalitate a fost construită special pentru teste”, potrivit lui Marius Mazilu.

Elevii pot ridica mâna virtual pentru a solicita permisiunea de a scrie pe tablă, iar profesorii pot controla accesul la această funcție, asigurându-se că doar cei care au permisiunea pot contribui. Acest control sporit asupra interactivității contribuie la menținerea ordinii și eficienței în clasă.

O altă caracteristică a VBoard este posibilitatea de a personaliza exercițiile pentru fiecare elev în parte. Profesorii pot încărca diferite tipuri de exerciții dintr-o bibliotecă vastă și le pot atribui elevilor în funcție de nevoile și nivelul lor individual. Acest lucru permite o predare diferențiată, adaptată fiecărui elev, și o mai bună gestionare a diversității în clasă.

În timpul lecțiilor, VBoard permite colaborarea în timp real atât între elevi, cât și între elevi și profesori. Profesorii pot urmări progresul fiecărui elev, pot interveni cu feedback imediat și pot oferi sprijin acolo unde este necesar. De asemenea, funcția de testare interactivă a fost dezvoltată special pentru a permite evaluarea continuă și eficientă, chiar și în timpul perioadelor de învățare la distanță.

„Am încărcat același exercițiu și acum apăs un buton care va împărți tabla la ambii elevi. În momentul acesta ambii elevi pot scrie și pot lucra, iar eu pot, ca profesor, să văd în paralel ce face fiecare din ei”, explică Marius Mazilu. 

Un aspect crucial este faptul că platforma a fost dezvoltată în colaborare directă cu profesorii, având în vedere nevoile și provocările cu care aceștia se confruntă zilnic. Spre deosebire de alte aplicații preluate din mediul de afaceri și adaptate cu dificultate în educație, VBoard a fost concepută special pentru a răspunde cerințelor educaționale, oferind soluții practice și eficiente.

Descoperiți și alte instrumente și utilizări ale VBoard pe site-ul aplicației.

Samsung Electronics Romania susține Educația digitală, consideră că digitalizarea în Educație nu este o opțiune, ci o necesitate și și-a propus să contribuie activ la un viitor mai bun al educației din România. În cadrul celui mai recent proiect de acest fel, SEED – Samsung Ecosystem for Education Development, compania sprijină un program de formare dedicat profesorilor, astfel încât aceștia să își dezvolte competențe digitale adecvate unui sistem modern de educație, sprijinit de tehnologiile digitale, care are ca obiectiv creșterea implicării elevilor și studenților în actul de învățare.

Autoritățile centrale au recomandat ca echipamentele digitale pentru dotarea claselor, pe care primăriile le vor cumpăra cu bani din PNRR, să fie „calitative, moderne și adaptate vârstei elevilor.

Puteți citi aici și un ghid pentru unitățile de învățământDigitalizarea unei școli din trei perspective – a unui profesor, a unui director și a unui primar.

Citește și:
Aplicația pentru table interactive prin care profesorul are controlul asupra ceea ce se întâmplă în clasa lui 
Exit mobile version