Numirile pe posturile de directori de școală vor fi făcute între 20-22 decembrie 2021, potrivit noii propuneri de calendar anunțate de ministrul Educației, la Antena3. Sorin Cîmpeanu a spus că proba scrisă de la concursul de ocupare a posturilor de management în instituțiile de învățământ ar putea avea loc vineri, pe 15 octombrie.
- Context: Reamintim că cel târziu pe 31 august 2021 vor fi expirat toate mandatele obținute prin concursurile din anii trecuți, dar și numirile făcute pe 9 ianuarie anul curent. După această dată inspectorii școlari, care sunt numiți politic, vor delega directori interimari pentru a conduce școlile în perioada semestrului I din anul școlar următor, având sarcina inclusiv de a realiza concursul de angajare pentru noii directori.
„Concursul pentru ocuparea funcțiilor de directori vă asigur că va privilegia un singur lucru: competența. Toate lucrurile au fost gândite în sensul acesta (…) Avem în vedere un calendar care să prevadă demararea concursului după 14 septembrie, imediat după începerea școlii, pe 13 septembrie, să aibă o probă scrisă în 15 octombrie, după care să se deruleze probele de interviu astfel încât să avem numirile făcute între 20-22 decembrie, cu începere din semestrul II al anului școlar 2021-2022, în data de 10 ianuarie”, a declarat Sorin Cîmpeanu.
Articol în curs de actualizare
Foto: © Alvaro Atalaya | Dreamstime.com
Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care site-ul Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.
8 comments
Și în 2017 numirile s au făcut tot din ianuarie și era în ordine, problema este că organizarea se face de către Inspectoratul Școlar, dar inspectorii, nici cel mare nu are concurs, cred ca din octombrie ordinea firească la concurs este
1.Inspector școlar
general
2.Inspector școlar
3.Director
Doar o persoana care nu știe nimic despre sistemul de învățământ poate lua astfel de decizii. In mare parte din cazuri, directorii interimari nu vor rămâne pe postul de director, deci se vor întoarce la catedra, iar cei ce erau pe acel post vor fi disponibilizați. Din nou se va crea haos. De fapt cred că doar asta se dorește. Haos și iarăși haos. Era foarte bine examenul în iulie. Iar în septembrie fiecare școală își știa structura de personal.
Liberalii fac ordine in scolile construite de comunisti…mare vitejie si viziune! Scolile voastre unde sunt? In grădina personala?
Educatia este ”vaca de muls”. prin intermediul slujbasilor numiti politic! Trebuie tinuta in mana, nu data unor oameni competenti si profesionisti! Cum ar mai asculta ei de ordine? Viitorul nostru va fi tot la cules de capsuni sau la munca cu carca!
Nicicând, după ’89, nu a fost o așa harababură în învățământ.
Este clar că nu se pregătește un concurs real, ci o mare fraudă.
Tîmpeanu, demisia!
Dar inspectorul, cat e inspectori, domle? Dincolo era mai ieftin.
Lăsând gluma, aceasta bâlbâiala arata valoarea data sistemului si oamenilor săi! De altfel, prin PNRR se aude de laboratoare si clădiri. Despre profesori nimic! Vor preda singure laboratoarele? In 10-15 ani rămânem fără profesori de fizică, chimie, matematică, dar și alte discipline. Și nici un tânăr performant nu vine după facultate și master sa se angajeze pe mai puțin de 3000 de lei. Așa ca lăsați sloganele, Romania este și va fi tot mai needucata!
Macar majoritatea au catedra plina la o singura scoala dar multi profesori trebuie sa faca ore la 2-3 scoli. Rusine sindicatelor care nu isi fac treaba si ne tin in salarii de mizerie!
Traiasca, traiasca, traiasca, sa traiasca,
Ministrul, primarul, inspectorimea noastra!