VIDEO Președintele Colegiului Psihologilor din România: De ce în secolul XXI evaluarea psihologică este scoasă pentru categorii importante de angajați, inclusiv profesori?

Evaluarea psihologică a cadrelor didactice nu mai este prevăzută clar în legislația actuală din educație, deși aceasta era inclusă în reglementările privind sănătatea și securitatea în muncă, atrage atenția președintele Colegiului Psihologilor din România (CPR), Edmond Cracsner. Potrivit acestuia, actuala Lege a Educației nu menționează explicit necesitatea unei astfel de evaluări la angajare sau în timpul carierei didactice, iar lipsa unui ordin comun al miniștrilor Educației și Sănătății lasă această obligație la latitudinea medicului de medicina muncii.

„Evaluarea psihologică a cadrelor face parte din evaluarea medicală, ele fiind reglementate cu ceva vreme în urmă printr-o lege – Legea 319 din 2006 privind sănătatea și securitatea în muncă”, a explicat Cracsner la emisiunea „Viitor pentru România” cu Nicoleta Călugăreanu, de la Prima News (video mai jos). „În acele documente, firește, au fost cuprinse o serie de fișe aptitudinale, să le spunem – multe dintre ele cuprindeau o evaluare psihologică atât la angajare, la încadrare, cât și periodic, pentru evaluarea capacității de muncă”.

Acesta a precizat că „în momentul de față, în conformitate cu Legea 198, evaluarea psihologică se întrevede pe undeva, dar nu este foarte bine punctată”, făcând referire la articolul 168 din lege. „După cum observăm, evaluarea psihologică lipsește. Totuși, chiar în aceste condiții, la un moment dat se prevede – într-adevăr, în condițiile în care se constată sau se suspectează o inaptitudine profesională – atunci va fi nevoie de un examen medical complet în care să se facă și o evaluare medicală și psihologică”.

Cracsner a atras atenția că psihologii din domeniul psihologiei muncii și organizaționale nu înțeleg de ce evaluarea psihologică este ignorată: „Psihologii din această zonă, din acest domeniu, din această specialitate, privesc cu destul de multă surprindere și nu înțeleg de ce, în acest secol, în aceste condiții sociale, economice și așa mai departe, evaluarea psihologică este scoasă pentru un segment extrem de important din angajați”.

„Sunt studii, nenumărate studii care demonstrează relația aceasta directă, o relație directă dintre caracteristicile locului de muncă, diversele condiții și abilitățile, calitățile, trăsăturile persoanei care este indicată pentru a ocupa un post de muncă. Deci raportul între evaluarea la acces în profesie și performanță sunt științific dovedite”, a mai spus președintele Colegiului Psihologilor (CPR_, adăugând că „faptul să conștientizeze faptul că o evaluare corectă și profesională – și medicală, și psihologică – ar garanta o performanță în muncă mult mai bună angajatului”.

Redăm integral declarațiile președintelui Colegiului Psihologilor din România, Edmond Cracsner:

„Nu v-aș răspunde cu «da» sau «nu». Aș încerca, dacă îmi permiteți, un scurt istoric, fără să intrăm foarte mult în detalii. Evaluarea psihologică a cadrelor face parte din evaluarea medicală, ele fiind reglementate cu ceva vreme în urmă printr-o lege – Legea 319 din 2006 privind sănătatea și securitatea în muncă. Pentru aplicarea acelei legi, normal, au apărut niște norme metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului 1.169 din 2007, care se referă la supravegherea sănătății și securității în muncă a lucrătorilor. În acele documente, firește, au fost cuprinse o serie de fișe aptitudinale, să le spunem – multe dintre ele cuprindeau o evaluare psihologică atât la angajare, la încadrare, cât și periodic, pentru evaluarea capacității de muncă.

Numai că lucrurile pentru învățământ nu au stat așa și nu numai, astfel că în momentul în care discutăm există un număr restrâns de fișe pentru care evaluarea psihologică este expres prevăzută. În alte condiții, doar la indicația medicului specializat în medicina muncii. Iată că și referitor la evaluarea psihologică a cadrelor didactice au apărut schimbări, astfel încât chiar și prin legea sau doar prin Legea 1 pe 2011 – lege care este abrogată – în conformitate cu actuala lege, Legea 198 pe 2023, care reglementează aspectele importante ale educației în învățământul preuniversitar, constatăm că în momentul de față, în conformitate cu Legea 198, evaluarea psihologică se întrevede pe undeva, dar nu este foarte bine punctată. În sensul că, dacă e să ne centrăm direct pe articolul 168, o să vedem că la încadrare și menținerea în postul respectiv, cadrul didactic asociat sau personalul administrativ trebuie să prezinte un certificat medical, cazierul juridic și un certificat de integritate comportamentală.

După cum observăm, evaluarea psihologică lipsește. Totuși, chiar în aceste condiții, la un moment dat se prevede – într-adevăr, în condițiile în care se constată sau se suspectează o inaptitudine profesională – atunci va fi nevoie de un examen medical complet în care să se facă și o evaluare medicală și psihologică. Dar în momentul de față lucrurile nu sunt bine reglementate, cel puțin din punctul meu de vedere. Există, într-adevăr, tot în legea educației naționale, că ar trebui la nivel teritorial să existe niște comisii de evaluare formate din medici și psihologi care să realizeze expertiza capacității de muncă. Și acest lucru ar trebui pus în operă în baza unui ordin comun al ministrului educației și ministrului sănătății, care nu există din câte știu eu.

Cu siguranță, lucrul acesta putem să-l constatăm în ordinul comun al ministrului Educației și Cercetării și ministrului Sănătății, privitor la modul în care se obține certificatul medical pentru cadrele didactice și didactice auxiliare din învățământul superior, și modul în care se obține avizul medical – la același nivel al învățământului superior. Deci, acolo lucrurile s-au reglat, dar nici acolo evaluarea psihologică nu apare. Eventual, putem întrezări că ar fi posibilă în cazul în care medicul specializat în medicina muncii ar face o recomandare. De altfel, și examenul psihiatric este tot la recomandarea medicului de medicină a muncii. (…)

Din păcate, nu numai eu – psihologii, în general – mai ales psihologii centrați pe domeniul psihologiei muncii și organizaționale, pentru că – paranteză fiind – evaluarea psihologică, psihoaptitudinală a cadrelor didactice se încadrează în această zonă a psihologiei muncii și organizaționale. Psihologii din această zonă, din acest domeniu, din această specialitate, privesc cu destul de multă surprindere și nu înțeleg de ce, în acest secol, în aceste condiții sociale, economice și așa mai departe, evaluarea psihologică este scoasă pentru un segment extrem de important din angajați.

(…) Repet, lucrurile așa stau în momentul de față. Și, într-adevăr, pe măsura trecerii timpului – am spus de la începuturile reglementării activității de evaluare psihologică până în prezent – lucrurile nu au mers bine pentru zona psihologiei. Și ne întrebăm și noi: de ce? Pentru că, în mod normal, orice angajator – indiferent că e din zona sănătății, că este din zona învățământului, din oricare altă organizație – ar trebui să simtă nevoia aceasta, nu cineva să impună lucrul. Și faptul să conștientizeze faptul că o evaluare corectă și profesională – și medicală, și psihologică – ar garanta o performanță în muncă mult mai bună angajatului. Costurile, raportate la beneficii, ar fi extrem de mici – raportul ar fi destul de echilibrat – iar rezultatele, performanțele, vor fi. Și lucrurile acestea sunt demonstrate.

Sunt studii nenumărate studii care demonstrează relația aceasta directă, o relație directă dintre caracteristicile locului de muncă, diversele condiții și abilitățile, calitățile, trăsăturile persoanei care este indicată pentru a ocupa un post de muncă. Deci raportul între evaluarea la acces în profesie și performanță sunt științific dovedite, există studii.

(…) În momentul în care legea sănătății și securității în muncă statuează rolul important și primordial pe care îl are medicul specializat în medicina muncii nu prea lasă loc de interpretări. Și atunci medicul care este răspunzător de sănătate și securitatea în muncă are această competență, ca în anumite situații de suspiciune pentru în raport cu un angajat să solicite pentru el examinare psihiatrică și, zic eu, implicit psihologic.

(…) Să ne gândim la configurația sistemului de învățământ, vedem cine sunt partenerii în această ecuație și avem pe de o parte școala, pe de o parte elevul, pe de altă parte părintele. Deci, aici există un parteneriat, aș spune educațional, în care fiecare dintre ei ocupă un sau au un anumit rol. Dacă Ministerul Educației nu intervin în acest în acest sens, ar putea, iată, beneficiarii primari, elevii să solicite lucrul acesta. Pe de altă parte, beneficiarii secundari, care sunt părinții, părinții, tutorii, responsabilii legali ai copiilor și de ce nu comunitatea, care este un beneficiar terțiar. Există voci care să atragă atenția.

Este o chestiune care trebuie spusă, și anume faptul că în conformitate cu legea dialogului social, sunt trei actori autoritățile statului, sindicatele și patronatul. Noi, Colegiul psihologilor și alte organizații profesionale, după cum observăm, nu suntem parteneri de negociere, nu suntem semnatari ai unor protocoale etc., dar tot legea dialogului social spune că organizațiile profesionale pot fi invitate. Într-adevăr, suntem invitați la dialog, dar nu putem impune. Noi încercăm, susținem, argumentăm, venim cu date experimentale, cu studii, cu cercetări, explicăm de ce este necesar, de ce este important să se țină cont în diversele contexte de activitatea, de actul, de serviciile psihologice. Acum, decidenții sunt cei care vor considera dacă este oportun sau nu este.

Nu suntem parte a deciziei, decât în măsura în care reușim să conștientizăm decidenții cu privire la nevoia, necesitatea de a face apel la serviciile psihologice. Și noi suntem dispuși permanent dialogului, suntem disponibili pentru așa ceva.

Din această perspectivă, credem că cel puțin în zona educației și nu numai, pot apărea elemente normative, legislative care să aducă în prim-plan rolul psihologului și psihologiei. Repet, nu pornind neapărat dintr-o nevoie a psihologului, ci dintr-o necesitate funcțională a organizațiilor, autorităților și așa mai departe, firmelor, întreprinderilor particulare, mici, mijlocii etc. Angajatorul este cel care ar trebui să simt această nevoie, să conștientizeze faptul că o resursă umană – care din punctul nostru de vedere și nu numai al nostru – , ar trebui considerată resursa umană, cea mai importantă resursă a organizației. Ori, în acest caz trebuie să iei și măsurile de rigoare astfel încât să ai o selecție pentru intrare în organizație foarte bună, nu numai medicală, spuneam, nu numai fizică, numai fiziologică, ci și psihologică, psihoaptitudinală, psihocomportamentală, care să-ți garanteze performanța în muncă a angajatului respectiv. Eu sper să conștientizăm cu toții acest aspect”.

Despre programe de sprijin pentru copii:

„(…) Chiar în legea educației legea actuală sunt pe prevăzute acțiuni de intervenție psihologică, de consiliere în condiții de stres, de burnout și așa mai departe, care pot fi decontate. Numai că în momentul de față iarăși nu există o metodologie. Există un calendar de punere în operă, de operaționalizare a legii 198, destul de bogat în activități, peste cred că 200 și sper să nu greșesc, de activități, chiar documente, acte normative, metodologii, ordine ministru care ar trebui să reglementeze lucrul acesta și sper să fie reglementată și această activitate de decontare. Cu siguranță nu doar pentru copii aflați în situație, ci și pentru cadrele didactice ar trebui, având în vedere că și ei sunt contributorii la bugetul casei [de sănătate].

(…) Avem deschidere, într-adevăr, din partea Ministerului Sănătății, din partea Casei Naționale de Asigurări de Sănătate. Multe dintre întâlnirile noastre s-au centrat și pe acest aspect foarte important al decontării. Firav, dar el există în momentul de față pentru copiii cu tulburări in spectru autist, se decontează serviciile psihologice. De asemenea, am avut programe secvențiale, într-adevăr din fonduri și nu un program a la long din grijă pentru copii. Din păcate, el s-a încheiat. Luna februarie a fost ultima lună a decontării. Într-adevăr, decontările n-au fost făcute din partea sau prin Casa Națională de Asigurări de Sănătate, ci prin Ministerul Muncii și ANPIS. Vreau să vă spun că acel program a fost un succes și evaluarea lui la nivel de succes de performanță nu a fost făcută doar de către noi, de către psihologi. Au fost 70.000 de ore care au putu fi decontate prin program, pentru 7.000 de elevi, în condițiile în care fiecare copil putea beneficia de aproximativ 10 ore.

(…) Unde identificăm psihologii? Firește, prima sursă de informare ar trebui să fie pagina de internet a Colegiului Psihologilor. Pe acea pagină – e adevărat, uneori nu pare a fi atât de primitoare, de ofertantă – dar acolo pot fi identificați, în Registrul Unic al Psihologilor, toți psihologii din România, inclusiv cei care sunt activi, inclusiv cei care nu sunt activi, dar pot fi identificați pe specialitățile lor. O altă modalitate ar fi aceea de a apela la psihologii din teritoriu, care se pot identifica în sediile filialelor Colegiului Psihologilor din România. O altă sursă este psihologul școlar. De fapt, sunt mai mulți actori sociali în această zonă, cel puțin așa cum legea educației îi prezintă acum. De la psihologul școlar, consilier, profesorul psihopedagog, profesorul consilier școlar, profesorul psiholog și așa mai departe. Există o plajă foarte mare de, zic eu, de persoane.

Cu siguranță există diferențe – și nu cred că mai avem timp să discutăm – dar poate într-o emisiune viitoare să punem în evidență competențele fiecăruia dintre ei. Dar, repet, consilierul, profesorul consilier școlar, profesorul psiholog au acest rol: de a identifica eventualele aspecte de tulburări psiho-comportamentale.

Cu siguranță ca să faci consiliere, să faci orientare școlară, profesională, vocațională ai nevoie de instrumente prin care să evaluezi, prin care să constați o stare de fapt și să vii cu un plan de intervenție. Ori, dacă nu stăpânești aceste lucruri, nu le ai incompetență, nu ești instruit să utilizezi astfel de instrumente, cu siguranță că nici rezultatele nu vor fi cele pe care le prognozăm, le dorim sau la care dorim să ajungem. De aceea și opinia mea este aceea de a aduce la locul potrivit omul potrivit, specialistul care într-adevăr să răspundă cerințelor funcției postului respectiv.

Cum nu avem medici, nu avem special specialiști în mediul psihologic, nu avem nici psihologic în mediul rural. Din punct de vedere numeric, organizația profesională este extrem de ofertantă. Avem într-adevăr, peste 30.000 de psihologi ca membri ai acestei organizații profesionale. Într-adevăr, nu toți sunt activi. Undeva peste 20.000 – 22.000 de psihologi sunt activi. Nu toți lucrează în instituții ale statului. Lucrează mediul privat. Dacă este să ne referim la Ministerul Educației, am mai avut discuții aceasta și anterior. Au fost niște idei extrem de bine lansate și de fostul ministru Sorin Cîmpeanu, și de către doamna ministru Ligia Deca. Au scos la concurs anul trecut sau în 2023, cred, 1.200 de posturi, dar nu sunt suficiente. Tendințele sau prognozele sunt ambițioase: să ai un psiholog, consilier școlar la 500 de copii ar fi extraordinar, dar deocamdată nu ne aflăm în acel stadiu.

Și atunci nu doar psihologii, spuneam și profesorul consilier școlar, profesor-psihopedagog sau profesorul psiholog nu pot acoperi întreaga gamă de servicii și atunci ar trebui să existe un parteneriat, un protocol al școlii cu mediul ofertant – cabinetul individual asociat sau societatea civilă profesională de psihologie – care să ofere servicii punctuale.

De-a lungul timpului și în diverse situații, mai ales în situații de criză, Psihologii, indiferent de zona lor de activitate, fie că sunt în mediu privat sau public, acordă primul ajutor psihologic, se angajează în activități de voluntariat, dar trebuie să avem în același timp în atenție faptul că majoritatea psihologilor trăiesc din profesia lor, practicând în această profesie în baza unor onorarii. Ori nu poți să angajezi pe termen lung, mai ales la grupurile de suport, unde intervențiile sau activitățile necesită o anumită ritmicitate. Adică nu pot să spun «fac dezvoltare personală. Mă întâlnesc astăzi într-un grup de suport și mă mai întâlnesc peste un an». O activitate de tipul acesta continuă necesită un efort din partea psihologului și acest efort trebuie recompensat într-adevăr. (…) Trebuie reglat din punct de vedere administrativ.

Viitorul României va arăta în așa mod în care noi vom fi capabili să-l construim. Și mă refer la noi, la noi ca nație, la noi ca popor. Mă refer la aleșii noștri. Iată că în mai vin alegerile, să fim foarte atenți și să fim împreună în această construcție”.