VIDEO Premierul Marcel Ciolacu: Cu ce era de vină Deca pentru ce s-a întâmplat la SNSPA? Am schimbat procedurile, a înțeles, acum reclamațiile merg la parchet. Nu omorâm oamenii pentru lucruri întâmplate nu din cauza lor

Foto: Gov.ro

Cazurile de hărțuire sexuală de la Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) nu s-au petrecut din vina ministrei Educației, Ligia Deca (PNL) și nu ar fi putut să i se ceară demisia în urma scandalului, spune premierul Marcel Ciolacu (PSD). În urmă cu aproape o lună, oficialul declara că ar fi demis-o pe Ligia Deca dacă era „un premier care ia decizii emoționale”.

„Eu voi lua orice măsură, indiferent dacă pierd alegeri sau pierd voturi. Nu mă dau în spate. Am mai văzut oameni politici care, când se întâmplă ceva cu ministrul, imediat ne dezicem, nu-i mai știm. Asta nu înseamnă, băi, demnitate. Cu ce era de vină Deca cu ce s-a întâmplat la SNSPA?”, a declarat premierul PSD în emisiune marți seara la România TV. Video, mai jos în articol.

Și el a continuat: „Eu ar fi trebuit să ies să încep «doamna Deca, ia vedeți, ia dați-vă demisia»? Cu ce era de vină femeia? Am schimbat, a înțeles procedurile, «domnule, de acum reclamațiile vor merge la parchet». Am schimbat regulile jocului. Nu omorâm oamenii pentru lucruri întâmplate nu din cauza lor. Asta înseamnă să…”.

La începutul lunii trecute, prim-ministrul Marcel Ciolacu a declarat, în contextul cazurilor de hărțuire sexuală din școli și universități, că „dacă aș fi fost un premier care ia decizii emoționale, aș fi schimbat-o pe doamna Deca săptămâna trecută, când a fost scandalul de la SNSPA”. „Pe mine mă interesează să iau deciziile corecte și îndreptățite de fapte”, spunea el atunci.

Acum două săptămâni, cel mai recent Ciolacu s-a manifestat față de Ligia Deca într-o ședință de Guvern în care i-a cerut să revizuiască listele cu concursuri și olimpiade pentru burse, despre care Edupedu.ro a scris că au exclus elevii din liceele sportive:

„Vreau să-i cer doamnei ministru a Educației, Ligia Deca, să revizuiască până la finalul lunii, măsura reducerii bursei de merit pentru elevii aflați la începutul carierei sportive. Nu pot fi de acord cu această decizie, ce ar urma să se aplice din septembrie, deoarece România își dorește exact contrariul, să convingă cât mai mulți copii să facă sport”, a spus prim-ministrul pe 14 august.

VIDEO De la minutul 12:30:
Citește și:
VIDEO Premierul Marcel Ciolacu spune că a luat bacalaureatul cu media 7,03, licența cu 9 și masteratul cu 8,66: Am căutat diplomele, am luat toată cutia cu tot, stai mă, că sunt probleme importante
Premierul Marcel Ciolacu îi cere ministrei Ligia Deca să revizuiască „reducerea burselor de merit pentru elevii sportivi la început de carieră”: Nu pot fi de acord cu această decizie / Ministra a decis să nu acorde bani din septembrie pentru premiile elevilor de la liceele sportive
Prim-ministrul Marcel Ciolacu: Dacă aș fi fost un premier care ia decizii emoționale, aș fi schimbat-o pe doamna Deca săptămâna trecută, când a fost scandalul de la SNSPA
Exit mobile version