VIDEO Premierul Ciolacu: Este o problemă cu drogurile. Se vor lua măsuri drastice / Dacă o conducere a unui liceu consideră că un anumit copil trebuie testat, se coordonează cu părinții și se face acel test, spune acesta

437 de vizualizări
Foto: Ilona Andrei – G4Media
Premierul României, Marcel Ciolacu, a declarat la Colegiul Tehnic Anghel Saligny din București că „este o problemă cu drogurile”: „Nu cred în testări în masă, este ceva care depășește, dar am zis că venim cu modificări legislative, astfel încât, dacă un părinte dorește ca și copilul său să fie testat, acest lucru să se facă pe cheltuiala statului.”

Pe tema drogurilor, Marcel Ciolacu a vorbit despre faptul că există o coordonare în acest moment cu ministrul Justiției și cu ministrul de Interne, precizând că „se vor lua măsuri drastice”:

„Este o problemă cu drogurile. Cred că printre primele vizite, după ce am fost învestit prim-ministru, a fost (cea – n.red) la Ministerul Educației și, încă de atunci, am spus că deja avem semnale. Au fost printre primele semnale pe care le-am primit, din funcția de prim-ministru, de la statul român.

Ce pot să vă spun foarte clar: există o coordonare în acest moment și cu ministrul Justiției, și cu ministrul de Interne. Am văzut de dimineață și anunțul președintelui României de a intra cu anumite măsuri în CSAT (Consiliul Suprem de Apărare a Țării- n.red). Se vor lua măsuri drastice. Și la intrare, prima întrebare pe care mi-au pus-o (părinții – n.red) a fost „ce facem cu drogurile?”. Nu cred în testări în masă, este ceva care depășește, dar am zis că venim cu modificări legislative, astfel încât, dacă un părinte dorește ca și copilul său să fie testat, acest lucru să se facă pe cheltuiala statului”, a spus Marcel Ciolacu.

Acesta a mai spus că o variantă ar putea fi ca tinerii între 16 și 18 ani care sunt depistați pozitiv ar putea să nu mai aibă voie să-și ia permisul de la 18 ani:

„Vor fi și modificări, cum sunt cu permisele de conducere, o perioadă în care nu mai ai voie dacă vei fi găsit. Poate găsim și la tinerii între 16 și 18 ani, dacă sunt depistați la anumite testări pozitiv în ceea ce privește drogurile, să nu aibă voie să-și ia permisul de la 18 ani. Poate se gândesc de două ori mai bine când vor să experimenteze acest lucru.

Cu adevărat, statul e dator ca în perioada următoare să acționeze mult mai drastic și mult mai coordonat. Nu trebuie să testăm toți copiii din România, să putem prinde dealerii care vând drogurile. Cred că aici trebuie să acționăm. Dacă o conducere a unui liceu consideră că un anumit copil trebuie testat, el fiind minor, se coordonează cu părinții, cum este normal, și se face acest test. (…)” – Marcel Ciolacu.

https://www.facebook.com/watch/live/?ref=watch_permalink&v=1763467850770906
Informații de context

Referitor la testarea antidrog în școli, președintele Federației Părinților, Iulian Cristache, spune că „nu vom fi de acord cu testarea în masă. De ce? Pentru că nu ajută și îmi miroase a business privat””

Secretarul de stat în cadrul Ministerului Educaţiei, Sorin Ion, a declarat pe 4 septembrie că elevii nu vor fi testați în masă pentru consumul de droguri. O comisie va decide dacă un elev va fi testat sau nu, însă cu acordul părinților.

Rezultatele testului antidrog pentru elevii din București nu vor fi cunoscute de școli, ci de către familie, potrivit prefectului Capitalei: „nu trebuie ca rezultatul acesta să fie unul public, pentru că altfel vom transforma o luptă legitimă împotriva consumului de droguri într-o stigmatizare a unor copii și, știu eu, victimele unor posibile acțiuni de bullying.”

Săptămâna trecută, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat ca testarea antidrog a elevilor să fie făcută doar după informarea şi cu acordul părinţilor, în două situaţii, la solicitarea directă a părinţilor sau când profesorii observă un anumit tip de comportament.

Citește și:
BREAKING Klaus Iohannis: Consumul de droguri în rândul tinerilor, inclus pe ordinea de zi a următoarei ședințe a Consiliului Suprem de Apărare a Țării / Efectele consumului de droguri la vârste fragede și în școli sunt o provocare serioasă la adresa siguranței individuale și naționale
Campaniile clasice de prevenție a drogurilor, cele cu sloganuri și expus pedepse sau efecte, nu funcționează pentru toți elevii, spune psihoterapeutul Ramona Costescu: Soluția este să formezi abilități diriginților, profesorilor care rămân acolo nu doar o generație, abilități de a repera cazuri de consum, de mediere cu familia sau cu alte entități care pot fi sprijin
Campanii de informare pentru profesori pe toată perioada toamnei, ca să poată identifica un elev care a consumat droguri, anunțate de Ligia Deca
Alexandru Rafila: Testarea antidrog a elevilor, doar după informarea şi cu acordul părinţilor, în două situaţii, la solicitarea directă a părinţilor sau când profesorii observă un anumit comportament / Trebuie să venim cu un pachet de măsuri, nu doar cu testarea
VIDEO Rezultatele testului antidrog pentru elevii din București nu vor fi cunoscute de școli, ci de către familie, potrivit prefectului Capitalei / Un chestionar de accept va fi aplicat părinților în ultima săptămână din septembrie
Senatorul USR Ștefan Pălărie, despre testarea antidrog în școli: Guvernanții încearcă să arunce în cârca părinților, profesorilor și elevilor o problemă gravă – traficul de droguri, pe care ei stau și îl urmăresc cu „atenție și îngrijorare”
Prefectul Capitalei: Părinţii şi elevii majori, chestionaţi despre oportunitatea testării antidrog în şcoală și a prezentării unei adeverinţe medicale la începutul anului care să ateste că elevul şi-a făcut analize de sânge antidrog
Semnele care indică faptul că un minor a început să consume droguri, prezentate de psihologul Viorel Roman: Dacă dependența se instalează, nu este o alegere a copilului
Câte 40 de profesori pe lună, din fiecare județ, vor fi formați să recunoască elevii care consumă droguri, anunță Kallós Zoltán, secretar de stat în Ministerul Educației

3 comments
  1. Da măi ciolacu este o problemă cu drogurile dar vedeți sursa aprovizionării cu asemenea otrăvuri în Romania,ăia ar trebui extirpați nu de la rădăcina ci mai jos, așa pentru voi îi mai ușor să testați elevii,că nu sunteți în stare nici voi ca politicieni și nici structurile statului să țineți în frîu acest fenomen.

  2. Adică, niște căței de partid, numiți în conducerea școlii, hotărăsc cu evidentă miopie interesată să-l supună la test pe unul dintre elevi… Tovarăși, cu părul lung avem voie, ori trebuie să întrebăm politrucii de la inspectorat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Părinții trebuie să depună, începând de azi, cerere pentru copiii care fac ore remediale, potrivit calendarului oficial. Activitățile remediale încep pe 8 martie, la o lună de la reluarea școlii în format fizic

Regulile pentru orele remediale apar chiar în ziua în care, conform calendarului, părinții trebuie să înceapă să depună cerere pentru copiii care trebuie să facă ore remediale, 25 februarie 2021,…
Vezi articolul

Raport intern al Universității Columbia din SUA: instituția nu a fost pregătită să combată antisemitismul din campusuri – mulți studenți nu au știut cui să spună despre hărțuire, unii profesori și angajați au minimizat îngrijorările

O comisie internă a subliniat vineri într-un raport eşecurile prestigioasei universităţi private newyorkeze Columbia de a combate antisemitismul în cursul valurilor de manifestaţii care au zguduit campusul în timpul războiului…
Vezi articolul