“Cu pactul meu pe educație în cap, am deschis această discuție și cu Raluca Turcan și am întrebat-o: dar de ce nu luăm ceva ce este bun și nu conservăm această viziune? Și am avut surpriza să văd că atitudinea Ralucăi cumva s-a schimbat, că paradigma de peste vară s-a schimbat. Adică, practic, mi s-a spus că acum totul este politic (…). Tudor, trebuie să înțelegi că tot ce se face pe educație trebuie să se întâmple sub umbrela Românei educate”, povestește Tudor Chirilă, într-un mesaj video în care relatează cum a cunoscut modelul finlandez, cum i-a venit ideea unui pact pe educație și periplul acestei idei printre politicieni, în timpul a două guvernări.
“Am vizitat două grădinițe, unde am aflat că cel mai important lucru pentru copilul finlandez este ca el să poată să-și facă prieteni, să poată să relaționeze, dar mai ales încă din partea timpurie a educației să poată să fie conștient de impactul lui în societate. După care am vizitat o școală gimnazială, unde am avut surpriza ca în vizita în școală să fim însoțiți de două fete, pentru că directorul a spus că asta este o formă de a responsabiliza elevii”, relatează cunoscutul artist vizita făcută în Finlanda, în 2019, și lupta pentru educație care i-a urmat.
Vezi la finalul articolului povestea pactului pe educație din 2008 și documentul semnat acum mai bine de 10 ani de liderii tuturor partidelor parlamentare.
Tudor Chirilă:
- Sunt cetățean al României și am dreptul să-mi dau cu părerea. Dar pe de altă parte, m-am gândit că e și de datoria mea să mă implic și am zis hai să o fac. Așa că în cele ce urmează am să spun povestea implicării mele într-un proiect legat de educație și care îi vizează pe politicieni.
- În 2018, în vară, un prieten care știa că sunt foarte interesat de educație în general m-a invitat la un workshop despre educația finlandeză
- M-am dus și pentru mine a fost o experiență revelatoare, m-a inspirat extrem de mult și mi-a ridicat foarte multe întrebări. Pentru că a fost un workshop ținut de experți finlandezi de top, de consilieri de rang înalt care au vorbit despre felul în care Finlanda începând cu anii ’60 a implementat reforma, felul în care ei au ajuns să fie un lider mondial în educație, au vorbit despre cum au construit acest sistem, rolul profesorului în educația finlandeză, investiția în profesor, felul în care este pregătit un profesor.
- Am rămas surprins să aflu că în Finlanda este mai greu să fii profesor decât să fii medic. Și am zis: mamă, dacă ei au putut, noi de ce n-am putea? Cât de greu o fi?
- Așa că cu rotițele astea în minte și cu prezentările care mi-au rămas de la workshop, mi-a încolțit în minte ideea că vreau să cunosc sistemul ăsta mai bine, vreau să mă duc să îl cunosc la el acasă.
- Am profitat de faptul că l-am cunoscut pe ambasadorul Finlandei de la acea vreme și am rugat-o să mă ajute să iau legătura cu diverse instituții de învățământ din Finlanda, pe care să le pot vizita. Și, uite-așa, în martie 2019 am luat o cameră, mi-am luat prietena și ne-am pregătit să ne îmbarcăm în avionul care urma să ne ducă în Finlanda pentru această excursie de 5 zile. A fost o excursie în care programul a fost extrem de strâns, ca să putem să vizităm cât mai multe forme de învățământ.
- Am vizitat două grădinițe, unde am aflat că cel mai important lucru pentru copilul finlandez este ca el să poată să-și facă prieteni, să poată să relaționeze, dar mai ales încă din partea timpurie a educației să poată să fie conștient de impactul lui în societate.
- După care am vizitat o școală gimnazială, unde am avut surpriza ca în vizita în școală să fim însoțiți de două fete, pentru că directorul a spus că asta este o formă de a responsabiliza elevii și toți invitații pe care îi au și toți oaspeții sunt conduși de elevi.
- Am vizitat apoi Liceul franco-finlandez, unde am nimerit în ziua care simula alegerile generale, ca o formă de civism pentru elevii din Finlanda, și mi-am zis: mamă, ce distanță! Adică copiii ăia aveau alegeri, cu candidați reali, alegerile generale, și înainte cu 2 săptămâni candidați ai partidelor politice fuseseră în sala de sport a liceului la dezbatere electorală, în care copiii înarmați cu cartonașe roșii și verzi aprobau sau dezaprobau răspunsurile politicenilor la întrebările lor. Directorul liceului spunea că asta este mândria lui cea mai mare, faptul că a reușit să organizeze acele alegeri și civismul de care dădeau dovadă copiii finlandezi.
- Apoi am vizitat celebra lor universtate Aalto, care este o fuziune de 3 universități: o universitate de design, o universitate de business și o universitate de inginerie, unde studenții fac un fel de project based learning și sunt amestecați și învață toți din toate. (…)
- Acolo am aflat pentru prima dată ce înseamnă Peer counselling. Într-o discuție cu oficiali de la Agenția națională de educație am aflat că Peer counselling este un program la care și România poate să adere și că este un fel de audit pe care România îl poate face. Experți europeni vin și îți evaluează starea sistemului și tu știi ce măsuri poți să demarezi. M-am întrebat de ce niciodată n-am ajuns să apelăm la acest instrument, Peer counselling, n-am un răspuns nici acum.
- Sistemul finlandez m-a fascinat și la el acasă. Poate să apară că sunt un fel de ambasador al acestui model educațional. Nu. Nu mă plătește nimeni. Vizita mi-am plătit-o din buzunarul meu, Soros n-a avut nicio treabă.
- Mă fascinează că a existat voință politică din partea tuturor actorilor politici în demararea reformei finlandeze de educație și mai ales că este o mentalitate bazată pe încredere.
- Finlanda funcționează pe încredere: încrederea între profesor și elev, între elev și profesor, între părinți și autorități, între autorități și profesori, între toți actorii din sistem, iar ăsta este un lucru care la noi lipsește cu desăvârșire în momentul de față.
- M-am întors acasă trist, pentru că am făcut comparația cu sistemul de educație românesc, dar m-am întors și cu energie, pentru că mi-am dat seama că există șansa reală să putem să schimbăm acest sistem, dacă există cumva voință politică.
- În mintea mea, atunci a apărut ideea că noi, cetățenii, ar trebui să punem presiune pe politicieni și ei să ajungă la un pact pe educație, la un acord politic de depolitizare a educației.
- De bună-credință fiind, m-am gândit atunci că poate politicienii din România n-au fost suficient de conectați la ce se întâmplă în educație în alte țări, în alt sisteme. (…)
- Cu proiectul ăsta în cap, m-am gândit să fac pasul următor: am pus mâna pe telefon, pe mail, am contactat amabasada Finlandei, am contactat politicieni, lideri politici de la diverse partide și le-am sugerat să ne vedem cu toții ca să putem creiona detaliile organizării unui workshop pentru politicieni.
- I-am contactat de la PNL pe Raluca Turcan și Violeta Alexandru, de la USR pe Claudiu Năsui și Corina Atanasiu, iar de la PLUS am luat legătura cu Ștefan Pălărie. La PSD mi s-a părut că nu am cu cine să vorbesc, dar aici povestea mea are nevoie de o mică paranteză: în mandatul Ecaterinei Andronescu de la PSD a existat o colaborare cu un expert pe educație finlandeză care a fost profesor în Finlanda timp de 20 de ani, sub numele de Radu Szekely. Un tehnocrat. Tot în mandatul PSD s-a lansat această viziune “Educația ne unește” care era un plan de acțiune pe termen lung inspirat de modelul finlandez. La momentul ăla, am fost entuziasmat de acea viziune, dar mi-am dat seama că PSD n-ar avea niciodată interesul să implementeze această viziune. Tot în timpul ăla, văzusem și din programul USR o viziune care în loc să fie o viziune era mai degrabă o colecție de critici.
- Am scris un text pe blog despre asta, am scris un text și despre scepticismul meu vizavi de faptul că PSD lansează în mandatul dnei Andronescu o viziune concepută de un consilier tehnocrat, dar care sigur nu va fi implementată pentru că PSD n-are niciun interes ca educația în România să crească și nivelul educațional să se ridice. Din motivele pe care le știm cu toții: un electorat care e bine să fie ținut captiv. (…)
- La acea întâlnire, Radu Szekely a fost invitat de ambasada Finlandei și a participat, practic, ca un invitat din partea PSD-ului.
- Au participat la întâlnire Raluca Turcan, Violeta Alexandru (PNL), Claudiu Năsui și Corina Atanasiu – USR și Ștefan Pălărie din partea PLUS și Radu Szekely din partea PSD.
- După întâlnirea noastră, feedbackul a fost extrem de bun. Toată lumea a fost de acord că există necesitatea unui pact pe educație, am primit un mail entuziast de la Raluca Turcan, care se declara în favoarea unui pact pe educație. (…)
- Între timp, am lansat o petiție care se numește Vă uniți pentru educație? și care la momentul ăla avea în jur de 35.000 de semnături, iar acum are peste 80.000 de semnături.
- În octombrie, lucrurile s-au precipitat. A căzut Guvernul Dăncilă, mare bucurie pe toată lumea. A venit PNL-ul care și-a asumat guvernarea și la minister a venit Monica Anisie.
- Venise momentul, din punctul meu de vedere, ca eu să predau organizarea workshopului pentru politicieni Ministerului, pentru că mi se părea mult mai normal să fie făcut într-un cadru instituțional, adică între Ministerul Învățământului și Ambasada Finlandei, care aducea experții în educație. Am fost întâmpinat cu vorbe frumoase, dar am văzut că consilierii doamnei Monica Anisie se tot schimbau și nu știu dacă erau puși pe criterii de competență.
- Cum ar fi că la un moment dat avea consilier un fost impresar de jucători care era acolo probabil pentru meritul de a fi fost membru PNL. De altfel, părea că începuse o epurare foarte puternică, tot ce era PSD trebuia să plece și tot ce era PNL trebuia să revină în loc, și asta și la inspectoratele școlare.
- Cu pactul meu pe educație în cap, am deschis această discuție și cu Raluca Turcan și am întrebat-o: dar de ce nu luăm ceva ce este bun și nu conservăm această viziune? Și am avut surpriza să văd că atitudinea Ralucăi cumva s-a schimbat, că paradigma de peste vară s-a schimbat. Adică, practic, mi s-a spus că acum totul este politic și că este o decizie politică, că trebuie să fie foarte clar că lucrurile se schimbă.
- Și am zis: da, ok, sunt de acord, dar dacă există ceva bun, poate că merită puțină analiză. Tudor, trebuie să înțelegi că tot ce se face pe educație trebuie să se întâmple sub umbrela Românei educate.
- România educată este proiectul președintelui Iohannis dinainte de finalul primului mandat, dar România educată nu este o viziune și nu este un plan de acțiune. România educată este o colecție de vorbe frumoase adunate pe un site, în care diverși oameni publici cu legătură cu educația își exprimă o colecție de gânduri frumoase despre cum trebuie să arate educația.
- Mi s-a spus că oricine a avut legătură cu PSD nu mai poate să performeze în minister. Nici dacă a făcut ceva prezumabil bun. Atunci a fost primul meu semn de întrebare. (…)
- Am mers înainte cu workshopul, am stabilit o dată pentru el, care urma să fie după alegerile prezidențiale. Toată lumea era implicată puternic în acel moment important. A fost o muncă mare de confirmare. Am încercat să ajung și la Ludovic Orban. Mi se părea important ca premierul să gireze o inițiativă care devenise a Ministerului și nu mai era neapărat inițiativa mea, dar eu eram legat emoțional de ea. N-am reușit să dau de Ludovic Orban. Ideea este că au fost trimise invitații peste tot și workshopul a avut loc.
- A fost trimisă o invitație și la Administrația Prezidențială și am avut surpriza să aflu din surse absolut credibile că Administrația Prezidențială, prin consilierul Ligia Deca, în afara faptului că nu a onorat invitația, a considerat că workshopul ăsta este inutil, că nu are de ce să participe pentru că tot ce se poate schimba în România se află în viziunea care nu este o viziune România educată, programul prezidențial.
- Deși au venit doi experți de top din Finlanda, workshopul din punctul meu de vedere ca prezență a fost un eșec. Pentru că n-am reușit să îi aduc acolo pe cei care ar trebui să fie conectați la felul în care se poate schimba ceva. Fie că e vorba de modelul finlandez, fie că e vorba de modelul britanic, fie că e vorba de orice model. N-am reușit să fac asta.
- Din partea liderilor politici, au fost doar niște mesageri, care nu știu cât de interesați au fost să trimită mesajul înapoi. Practic, educația nu interesează pe nimeni.
- De fapt, reforma în educație nu interesează pe nimeni. Ce-i interesează pe ei, în momentul de față, este să aibă alegeri anticipate, ca să conserve un avantaj electoral. Este singurul lor interes: alegeri anticipate cu 3 sau 4 luni înainte de data oficială a alegerilor. Adică ce rost au alegerile anticipate, când oricum mai ai 3 sau 4 luni până la alegerile oficiale? În schimb, ai fi putut să conduci o țară și ai fi putut să arăți intenții că vrei să demarezi cu adevărat o reformă.
- În contextul momentului în care ne aflăm, mi-am dat seama că demersul meu a fost o utopie, mai ales că am înțeles că Admninistrața Prezidențială consideră că un cetățean nu ar trebui să aibă inițiative de a coagula și de a unifica actori politici în jurul unui pact pe educație. Dar care ar fi treaba unui cetățean? (…)
- Un lucru este sigur: în momentul de față, nimeni nu-și dorește o reformă. Oamenii au alt priorități: conservarea puterii în mâinile lor. Noi mai stăm o tură.
- Totuși vreau să închei într-o notă optimistă: cred sincer că dacă suntem mulți avem putere mai mare. Cred sincer că nu trebuie să ne exercităm puterea civică o dată la patru ani și aia să fie doar votul. Cred sincer că o petiție poate să aibă putere. Cred că dacă politicienii văd un milion de semnături ajung să-și pună problema. Cred că dacă văd în stradă oameni care își cer drepturile în mod pașnic, uniți, încep să-și pună probleme.
- Deja lumea se prinde foarte repede de ața albă cu care sunt cusute manevrele lor. Și asta se întâmplă pentru că oamenii au început să fie atenți. Nu doar o dată la patru ani.
- Cred sincer că numai așa putem schimba lucrurile: dacă suntem o formă de presiune exercitată în mod constant, civic și democvratic asupra inacțiunii politicienilor. Asta este speranța pe care noi ne-o datorăm nouă. Dacă ea dispare, atunci noi dispărem.
Istoria primului pact național pentru educație
Amintim că România a trecut în 2008 prin experiența unui pact pe educație, inițiat de președintele de atunci, Traian Băsescu.
Pactul a fost semnat de președinții tuturor partidelor parlamentare: PSD cu semnătura lui Mircea Geoană, PDL cu semnătura lui Emil Boc, PNL cu Călin Popescu Tăriceanu, PRM cu Corneliu Vadim Tudor, UDMR cu Marko Bela, PC cu Daniela Popa, Minoritățile Naționale cu Varujan Pambuccian și președintele României, Traian Băsescu.
Pactul a fost realizat după ce comisia prezidențială condusă de Mircea Miclea a realizat Raportul pentru analiza şi elaborarea politicilor din domeniile educaţiei şi cercetării. Pasul al treilea a fost transformarea Raportului prezidențial în Legea educației nr. 1/2011 adoptată în mandatul lui Daniel Funeriu.
Deși în vigoare până astăzi, Legea izvorâtă din pactul național pe educație semnat în 2008 a fost modificată masiv de toate guvernele PSD care s-au succedat la putere.
Pactul National Pentru Educatie Semnat in 2008
Documente
- Raportul pe educație conceput în 2007 de comisia prezidențială condusă de Mircea Miclea, în mandatul lui Traian Băsescu
- Pactul pentru educație semnat în 2008 de toate partidele politice, care a stat la baza legii educației 1/2011 în vigoare și în prezent, dar modificată masiv
- Cele 3 rapoarte România educată lansate în 2018 de președintele Klaus Iohannis:Raport România Educată: Viziune și strategie 2018-2030
- Raportul Educația ne unește – Viziunea pentru educație lansată în 2019 de Ecaterina Andronescu