Peste 1.100 de profesori și 2.600 de elevi și copii de grădiniță sunt infectați cu SARS-CoV-2, a anunțat ministrul Educației la TVR. Sorin Cîmpeanu a spus că numărul total de elevi și preșcolari care vor merge fizic la cursuri sau activități de luni, 22 noiembrie, este de peste 2,6 milioane.
„1.140 de colegi infectați – este vorba de 4 la mie din numărul total de angajați din sistemul de învățământ – 4 la mie, întâmplător e coincidență, 4 la mie coincide cu rata de infectare la nivel național, care este 3,99 la mie, iar în rândul elevilor avem mult, mult mai mică această rată, sunt 2.634 de elevi și preșcolari infectați, ceea ce înseamnă sub 1 la mie”, a declarat Sorin Cîmpeanu.
Ministerul Educaţiei a publicat lista unităţilor de învăţământ cu personalitate juridică şi structuri arondate, incluzând ratele aferente de vaccinare ale personalului şi modul de funcţionare. Lista cu școlile din fiecare județ și modul lor de funcționare este aici.
Ordinul comun al miniştrilor Educaţiei şi Sănătăţii prin care se aprobă, începând de luni, permiterea prezenţei fizice la activităţile didactice în unităţile de învăţământ preuniversitar din localităţile în care rata de incidenţă este sub 3/1000, independent de procentul de vaccinare a personalului din unitatea de învăţământ, a fost publicat în Monitorul Oficial.
Potrivit modificărilor incluse în Ordinul ministrului Educaţiei şi al ministrului Sănătăţii, interimar, nr. 5.338/2.015/2021, consiliile de administraţie ale unităţilor de învăţământ preuniversitar emit decizia privind reluarea cursurilor cu prezenţă fizică prin raportare la rata de incidenţă, publicată pe site-ul Ministerului Educaţiei, cu informarea inspectoratelor şcolare judeţene/ISMB.
Vezi și: VIDEO Cum se face un test de salivă pentru elevi și copii – ghid de 1 minut făcut de Știrile ProTV.
În același timp, Ministerul Sănătății a publicat și procedura de testare a elevilor în școli, dar elevii pot fi testați și acasă, potrivit ordinului comun.