Părerile privind interzicerea telefonului în timpul orei sau în școală sunt împărțite în rândul elevilor de la Colegiul Național „Mihai Viteazul” din București, arată un reportaj video publicat de Inquam Photos. Unii elev cred că telefonul este necesar în timpul orelor pentru a comunica chiar și cu profesorii sau să caute informații pe internet. O elevă spune că totuși la unele ore, unii elevi „își bat joc de curs folosind telefonul”.
- Amintim că ROFUIP 2024 prevede interzicerea explicită privind folosirea telefoanelor în timpul orelor, dar școlile pot interzice total telefonul mobil prin regulamentul de organizare, în anul școlar 2024-2025, a spus Ligia Deca, care a anunțat că a lăsat la latitudinea școlii dacă telefoanele mobile sunt permise în pauze sau în afara orelor.
Un elev de la Colegiul Național „Mihai Viteazul”, din București crede că nu ar trebui interzise telefoanele în școli, mai degrabă “conducerea să încerce să controleze abuzul”:
Reacțiile elevilor au fost surprinse la deschiderea de an școlar de la Colegiul Național Mihai Viteazul din București, la care au participat atât președintele Klaus Iohannis, cât și ministra Educației Ligia Deca.
“Există atât de multe dovezi în liceele private unde este aceeași chestie: nu au voie copiii cu telefoane. Și acolo se plâng nu numai elevii, ci și părinții. Nimeni nu e mulțumit de această regulă pentru că până la urmă ai nevoie de telefon. Și profesorii s-au folosit de telefoanele noastre să mai trimită materiale în timpul orelor, sau să punem să comunicăm, să ne cheme într-o anumită sală. Ar fi ciudat să ne restricționeze accesul de tot, în loc să încerce să controleze acest abuz de telefonul mobil, în alt fel”, spune elevul din reportajul realizat de Inquam Photos.
O altă elevă care a fost întrebată despre interzicerea telefoanelor, spune că „în anumite ore este acceptată interzicerea telefoanelor pentru că unii copii pur și simplu își bat joc de ore cu telefonul, și accept chestia asta (n. red interzicerea telefonului)”.
Un al treilea elev a spus că: „Lăsatul telefonului în fața școlii mi se pare exagerat. În caz de urgențe… nu mi se pare normal. Plus că noi folosim la multe ore telefonul, căutăm lucruri pe internet până la urmă. Sunt multe materiale importante. Și acum o să ne înghesuim toți la un laptop”.
De precizat, Colegiul Național „Mihai Viteazul” din București nu a anunțat public în ce mod va interzice telefonul în școală în acest an școlar: dacă nu va permite folosirea telefonului doar în timpul orelor, sau dacă elevii vor fi obligați să le lase la intrarea în școală și să le ia abia la terminarea orelor. Edupedu.ro a scris că școlile sunt obligate să publice și online Regulamentul de ordine interioară al școlii, după ce îl actualizează în prima săptămână de cursuri.
Informații de context
Printre noutățile anului școlar 2024-2025 se numără libertatea dată școlii de a interzice nu doar folosirea telefoanelor în timpul orelor, ca până acum, ci intrarea elevilor în clădirea școlii cu telefoanele mobile la ei.
„Am lăsat la latitudinea școlii, școala poate interzice total. Școala, dacă vrea, prin regulamentul de organizare, poate să spună că nu e interzis doar la cursuri, ci este interzis să intri în incintă [cu telefonul mobil – N.Red.]. Nu e o problemă. Dacă o școală este în oraș și se poate ajunge ușor la copii și sunt alte metode prin care pot fi contactați, școala poate interzice cu totul, nu intră nimeni în școală cu telefonul mobil decât dacă există o permisiune specială. Alte școli care se află în situații unde e nevoie de această comunicare între familie și elevi… sigur, în afara orelor, atunci ei pot decide în funcție de situația pe care o au. Cam acesta a fost raționamentul pentru care nu a mers pe o interdicție totală”, a declarat ministrul Ligia Deca (sursa și detalii).
Ministra Educației a explicat rațiunea pentru care le-a lăsat școlilor libertatea de a decide dacă interzic intrarea elevilor cu telefoane mobile în școală sau doar la ore: „Am văzut că există țări care au mers această interdicție. Să vedem cum funcționează în acest an posibilitatea ca școlile să decidă, ele să interzică și dacă va fi nevoie de altă măsură, o vom lua la momentul oportun. Întotdeauna măsurile trebuie discutate în funcție de impact și eventual modificate pentru a fi îmbunătățite. Deci, eu nu exclud o discuție ulterioară, dar, din nou, haideți să vedem câte școli optează pentru interzicere totală și să vedem cum funcționează sistemul”, a spus Deca înainte de începerea anului școlar.
Amintim, elevii unei școli din județul Bistrița-Năsăud, obligați să își lase telefoanele acasă: Nu ascultau de regula să ducă toate telefoanele într-un singur loc. E foarte complicat să îi poți verifica pe toți și pierzi timpul, spune directoarea Școlii Gimnaziale „Aurel Rău” din Josenii Bârgăului
Reportajul INQUAM Photos poate fi urmărit mai jos:
Foto @ Dark1elf | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.