VIDEO Nu există studii care arată că trimiterea elevilor în vacanță reduce mobilitatea, ci din contră, susține Adriana Pistol, director în Institutul Național de Sănătate Publică: Nu am dat nicio recomandare în privința închiderii școlilor

5.883 de vizualizări
Adriana Pistol / Foto: gov.ro
Întrebată de ce Institutul Național pentru Sănătate Publică a dat recomandarea de închidere a școlilor și trimitere a elevilor în vacanță, Adriana Pistol, director în cadrul INSP, a spus că „nu am dat nicio recomandare în privința școlilor, nu am avut această temă”. Răspunsul a fost dat într-o conferință la Centrul Național de Conducere și Coordonare a Intervenției (CNCCI).

Aceasta a spus că nu există studii care să arate că mobilitatea populației este mai redusă dacă elevii sunt în vacanță și nu merg la școală

„Nu, din contră, există studii care arată că în momentul în care copiii sunt liberi să circule, trebuie implementate restricții concomitent astfel încât să nu se mute din școală în alte locații. De aceea există studii care arată că școala trebuie să funcționeze fizic concomitent cu restricționarea celorlalte activități care să favorizeze școala fizică și evident cu testare, cu screening.

Există studii, de asemenea, care vin și spun că trebuie evitate activitățile transferate din școală în alte locații. Adică dacă sunt în vacanță să nu poată să meargă în alte locații în care să se aglomereze la fel ca și în clasă”.

Reamintim că decizia de închidere a școlilor a fost motivată de autorități prin faptul că s-ar reduce mobilitatea populației.

Ce măsuri ar fi trebuit luate ca să nu se ajungă la închiderea școlilor

Întrebată ce măsuri ar fi trebuit să se ia în prealabil ca să nu se ajungă la închiderea școlilor, Pistol a răspuns că: „Măsurile ar putea să fie foarte multe, unele din ele sunt acum implementate. Spre exemplu, evenimentele care s-au închis în final, restricțiile acestea, certificatul verde pentru desfășurarea unor activități, toate aceste lucruri favorizează pozitiv posibilitatea desfășurării unei activități școlare pentru că automat reduc numărul de cazuri și reduc riscurile, deci noi toți ceilalți trebuie să aplicăm o serie de măsuri astfel încât copiii noștri să poată să aibă această activitate didactică în cele mai sigure condiții și, evident, să-i și vaccinăm pe cei pe care putem să-i vaccinăm”.


9 comments
  1. Exista insa studii care confirma clar ca scolile deschise sunt o adevarata amenintare. O alta doamna care ocupa o functie dar care nu isi cunoaste propria meserie. Cu aceste afirmatiii, subiectul poate fi considerat inchis.

  2. Doamna draga e usor sa vorbesti de la birou fara sa vezi ce se intampla in realitate,multi dintre copii si nici profesorii nu poarta masca in scoli,asa sunt copii in siguranta nu e asa?!

  3. Nu exista studii, dar CREIER exista ? Se pare ca nu, altminteri ditamai directorul în cadrul INSP ar fi constatat ca numarul de cazuri a scazut in valul 2 si in valul 3 abia dupa ce s-au inchis scolile. Vai, vai, vai. Acestia sunt oamenii care iau decizii in tara asta!

  4. Nu exista studii!!!
    Rusine!!!
    Ieri a mai decedat o doamna profesor infectata in scoala in urma cu 2saptamani!
    Ma intreb ce studii?

  5. Si acum mai ia si din iarna,asta e una din marile mele probleme.A doua e ca ăștia vor sa dea teze,Doamne ferește,asa ceva,dai teze intr un semestru jalnic in care nu s a facut mai nimic si mai tai si din vacanta de iarna,cand poti sa iei din vara o săptămână si sa iei saptamana Scoala altfel ca si asa nu trebuie acea săptămână daca e pandemie.Poate nu au luat ca semestrul asta a fost afectat…de parca celălalt n ar fi,sa vedeti cand or lua si din vara doua săptămâni,au scurtat si vac de iarna.Sau puteau sa tina vacanta cum era si sa duca in prelungire dupa vac.de iarna normala inca doua săptămâni,dar NU!Luam din vacanta de iarna.Campeanu se duce inainte fara sa asculte si sfaturile celor ce vor fi nevoiti sa execute legile date(adica elevii si profesorii).Patetic!Eu vreau DEMISIA acestui ministru ca si asa nu a facut nimic bun pentru educatie,a aratat ce poate si ma gândesc ca ne trebuie cineva nou,ca de Câmpeanu,personal,m am saturat.

  6. Daca ar fi fost scoala online in toata tara, copii trebuiau sa stea acasa sa participe la ore! Fiind in vacanta, au putut sa plece la plimbare / cumparaturi / distractie, asa ca s-a ajutat eventual la propagarea virusului, nu la oprirea raspandirii lui! Fiind un guvern cu functionalitate limitata (demis), nu poate face rectificare bugetara, asa ca a evitat intrarea in incapacitatea de a platii salariile profesorilor introducand fortat si deavalma pe toata lumea in vacanta!
    Nu puteti prosti pe toata lumea tot timpul! PNL, ai ajuns jalnic!

      1. La 1153 de elevi avem 5 cazuri de orfani post Covid, 14 bunici decedati si 2 parinti de cadre didactice morti la UPU. Cand ai sa intelegi?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

UPDATE Profesorul șpăgar din Constanța, fost inspector școlar, condamnat la un an și jumătate de închisoare cu suspendare pentru trafic de influență / Inculpatul – obligat să frecventeze un curs de pregătire școlară și să presteze muncă în folosul comunității la Primăria Mangalia sau la Sanatoriul Techirghiol

Profesorul Lucian Faliboga, fost inspector școlar în Constanța, a fost condamnat la un an și șase luni de închisoare cu suspendare, pentru trafic de influență, printr-o decizie pronunțată miercuri de…
Vezi articolul

6 din 10 elevi consultați de World Vision România nu sunt de acord cu probă scrisă a BAC-ului care îi evaluează la mai multe discipline / Aproape 60% dintre ei nu vor ca mediile din gimnaziu să nu mai fie luate în considerare pentru admiterea la liceu, anunță organizația

6 din 10 elevi consultați de World Vision România nu sunt de acord cu probă scrisă a BAC-ului care îi evaluează, potrivit proiectului Legii învățământului preuniversitar, la limba română, matematică,…
Vezi articolul