VIDEO Noua rachetă a NASA a decolat de dimineață spre Lună după încercările eșuate din ultimele două luni

Foto: captură - YouTube.com

Cea mai puternică rachetă din lume, SLS, a decolat miercuri pentru prima dată din Florida, pentru o misiune care marchează marele debut al programului american de întoarcere pe Lună, Artemis, informează AFP, scrie agenția de presă Agerpres.

Pentru acest zbor de testare lansat la 50 de ani de la ultimul zbor al programului Apollo, capsula Orion, fără astronauți la bord, nu va ateriza pe Lună, dar se va aventura până la 64.000 km în spatele acesteia, un record pentru o navă spațială care poate transporta echipaj uman.

Scopul acestei misiuni, Artemis 1, programată să dureze puțin peste 25 de zile, este de a verifica dacă această nouă rachetă este capabilă să transporte un echipaj pe Lună în următorii câțiva ani.

Citește și:
29 august – LIVE VIDEO / NASA lansează astăzi racheta SLS cu capsula Orion spre Lună. UPDATE Lansarea s-a amânat, inginerii nu au reparat în timp util scurgerea de hidrogen / Urmărește în premieră cum decurge Misiunea Artemis I
31 august – NASA anunță că va încerca din nou să lanseze racheta SLS spre Lună, sâmbătă, de la ora 21:17, ora României
3 septembrie – NASA a amânat și a doua încercare de inițiere a misiunii Artemis I spre Lună, cu 3 ore înainte de fereastra de lansare / Cauza: tot o scurgere de hidrogen lichid
1 octombrie – (G4Media.ro) NASA a anunţat că va încerca din nou să lanseze spre Lună mega-racheta Artemis în luna noiembrie
Exit mobile version