Mircea Miclea, fost ministru al Educației, psiholog și profesor universitar la Universitatea Babeș-Bolyai, atrage atenția că urmează o criză majoră de resurse umane în educație, în contextul în care, spune el, 51% dintre cadrele didactice au peste 50 de ani și mai puțin de 10% au sub 30 de ani. În cadrul conferinței organizată de Curs de guvernare, în data de 21 noiembrie, Mircea Miclea a dat explicații, dar și măsuri pe care statul le poate lua pentru a evita criza, printre care salarizarea pe criterii de performanță, și facilități fiscale pentru profesori pe partea de formare continuă dar și pentru firmele care oferă astfel de cursuri.
Mircea Miclea atrage atenția că “ne așteaptă cea mai gravă criză pe care a traversat-o sistemul de educație, criza de resurse umane”. El a dat și câteva date în acest context: în România, dintre cei 208 mii de profesori, doar 19.000 au sub 30 de ani, iar 51% dintre cadrele didactice au peste 50 de ani. Asta în condițiile în care, în Uniunea Europeană, 40% dintre cadrele didactice au peste 50 de ani și doar 7% au sub 30 de ani.
Printre soluțiile prezentate de Mircea Miclea sunt: o salarizare atractivă și bazată pe criterii de performanță, condițiile de muncă și modul în care sunt formați profesorii.
“În România, pentru educația și formarea continuă sunt implicați cam 4,9% din adulții dintre 25 și 64 de ani. În Uniunea Europeană media este 11,9% multe țări au mult mai mult, deci noi suntem sub jumătate din media europeană în participarea la formarea și educația continuă. Asta ce înseamnă? Că ne adaptăm mult mai lent la ce se întâmplă în jurul nostru, cu tehnologiile, cu lumea din jurul nostru, cu solicitările, cu cerințele, cu ideologiile. (…) Ne putem închipui relația dintre educație și viață ca fiind un angrenaj dintre două roți dințate: o roată dințată care se referă la educație și o roată dințată care se referă la realitate. (…) Învățarea e un proces mai lent. Sistemele educaționale, nu numai la noi, oriunde în lume, sunt sisteme mai lente. Multă vreme și realitatea era mai lentă. Altfel spus, eram într-un timp pe care Marin Preda, după cum știm cu toții, spunea că timpul avea răbdare cu oamenii. Era o lume în care schimbări erau mai lente. Și atunci, în acel tip de lume, educația putea să țină pasul cu realitatea.
Cele două roți dințate se împingeau una pe alta într-un ritm relativ compatibil. Din păcate sau din fericire, nu știm din ce cauză, realitatea a luat-o razna. A început să se miște extrem de repede. Sistemul educațional nu se va putea mișca atât de repede decât cu o condiție, din punctul meu de vedere. Dacă punem accentul pe partea finală a sistemului educație, adică pe educația și pe formarea continuă. Acolo poți regla ritmurile”, spune Mircea Miclea.
Discursul fostului ministrul Mircea Miclea:
“O să insist doar asupra trei aspecte pe care le socotesc relevante în ceea ce privește capitalul uman și educația în următoarea perioadă de timp, care din punctul meu de vedere, sunt critice.
Primul: Cred că ne așteaptă cea mai gravă criză pe care a traversat-o sau o va traversa sistemul de educație, criza de resurse umane. Vă dau câteva date: În Uniunea Europeană, 40% dintre cadrele didactice din momentul de față au peste 50 de ani. Sub 30 de ani sunt doar 7%. Datele pentru România, 51% dintre cadrele didactice au peste 50 de ani, mai puțin de 10% au sub 30 de ani. Adică, din 208.000 de profesori care sunt în România, doar 19.000 au sub 30 de ani. Germania, ca să iau un singur exemplu, are nevoie de peste 25.000 de profesori până în 2025, adică peste 2 ani. Deci, ceea ce ne așteaptă este o criză majoră de resurse umane în educație. Iar cei care vor reuși să facă managementul acestei crize, asigurând calitatea educatorilor, vor câștiga competiția pentru capital uman și pentru formare. Aceasta înseamnă cel puțin patru lucruri:
Primul înseamnă salarii mult mai atractive și, repet, aici nu e vorba de a face dreptate unei categorii sociale ci de a rezolva o criză care va afecta major toată educația. Pentru că, după cum se știe, cadre didactice, profesorii sunt elementul esențial al progresului școlar.
Al doilea aspect, dincolo de salarizare, se referă la condițiile de muncă. Al treilea aspect se referă la formare, modul în care sunt formați profesorii. Vă reamintesc, din păcate, din 2011 în lege erau câteva articole prin care trebuia să formăm personalul didactic, masterat didactic. Din 2011 până în 2023 nu s-a făcut nimic în această direcție, din cauza unor complicități și la nivel universitar și la nivelul ministerului.
Acum s-a reluat ideea în noua legislație referitor la educație. Să sperăm că de acum încolo se va face acest lucru. Și al patrulea aspect care trebuie luat în seamă este salarizarea pe bază de criterii de performanță. Dacă le luăm în calcul aceste aspecte, atunci putem spera să facem un management al celei mai grave crize a sistemului educațional, criza de resurse umane.
(…) Ne putem închipui relația dintre educație și viață ca fiind un angrenaj dintre două roți dințate: o roată dințată care se referă la educație și o roată dințată care se referă la realitate. Adesea sau de-a lungul istoriei, multă vreme, aceste roți dințate au avut un ritm relativ compatibil. Sistemul de educație se mișcă încet. Inevitabil, îți trebuie mulți ani până când formezi un om. Ca să schimbi un curriculum nu poți să schimbi doar la finalul clasei a XII-a. Trebuie să începi măcar de la începutul ciclului, de la începutul liceului. Deci schimbările sunt mai lente. Învățarea e un proces mai lent. Sistemele educaționale, nu numai la noi, oriunde în lume, sunt sisteme mai lente. Multă vreme și realitatea era mai lentă.
Altfel spus, eram într-un timp pe care Marin Preda, după cum știm cu toții spunea că timpul avea răbdare cu oamenii. Era o lume în care schimbări erau mai lente. Și atunci, în acel tip de lume, educația putea să țină pasul cu realitatea. Cele două roți dințate se împingeau una pe alta într-un ritm relativ compatibil. Din păcate sau din fericire, nu știm din ce cauză, realitatea a luat-o razna. A început să se miște extrem de repede. Sistemul educațional nu se va putea mișca atât de repede decât cu o condiție, din punctul meu de vedere, cu toată modestia. Dacă punem accentul pe partea finală a sistemului educație, adică pe educația și pe formarea continuă. Acolo poți regla ritmurile. Acolo poți să faci niște formări profesionale, de capital uman care să țină ritmul cu realitatea. În altă parte nu mai poți forma lucrul acesta.
Vă dau din nou niște date ca să vedeți cu ce problemă ne confruntăm și ce trebuie să facem. Datele din România arată că pentru educația și formarea continuă sunt implicați cam 4,9% din adulții dintre 25 și 64 de ani. În Uniunea Europeană media este 11,9% multe țări au mult mai mult, deci noi suntem sub jumătate din media europeană în participarea la formarea și educația continuă. Asta ce înseamnă? Că ne adaptăm mult mai lent la ce se întâmplă în jurul nostru, cu tehnologiile, cu lumea din jurul nostru, cu solicitările, cu cerințele, cu ideologiile etc. Să iau și partea cealaltă, furnizorii de educație. În România, 18% dintre cei ca dintre firmele și instituțiile care au peste 10 angajați, oferă training. În Uniunea Europeană, media este de 67,4% unele țări, 80% dintre firme și instituții oferă programe de formare și educație continuă.
Ce înseamnă acest lucru? Înseamnă că în mod clar va trebui să punem un accent major, critic dacă vrem ca cele două roți dințate din nou să se sincronizeze pe această componentă a formării și educației, cea de formare și educație continuă, cea din educația terțiară. Altfel, nu vom ține pasul cu ritmul de dezvoltare și de mișcare a lumii. Asta înseamnă, pe de o parte, că statul trebuie să ofere facilități fiscale masive și pentru indivizii care se duc la programe de formare și educație continuă, pentru că statul are apoi de câștigat din faptul că ei dobândesc competențele necesare pentru tehnologiile și lumea în care ei vor trăi, dar și pentru furnizorii de formare continuă, în speță, firmele, care vor avea cheltuieli semnificative centru a forma resursă umană și statul are tot interesul, dacă e un stat, lucid non-extractiv, inclusiv să stimuleze aceste inițiative, pentru că e singura modalitate pe care o văd de sincronizare.
Pe de altă parte, sigur, și furnizorii trebuie să implice masiv și să investească, dacă vor cu adevărat să aibă o forță de muncă capabilă să facă față cerințelor actuale”.
VIDEO Intervenția fostului ministru Mircea Miclea începe la 1:05:10:
