Prioritățile se văd exact în timp de criză, Educația este prioritate când în criză îi aloci ceea ce trebuie, a declarat Mircea Miclea, profesor universitar și fost ministru al Educație, la conferința CursDeGuvernare.ro. Miclea a fost întrebat ce părere are despre alocarea în acest an a unui buget de 2,5% din PIB Ministerului Educației, el fiind singurul ministru din istoria recentă care și-a dat demisia după ce nu a primit 6% din PIB, cât solicitase.
Întrebare: V-ați dat demisia de principiu pentru că nu ați primit 6% din PIB, ce părere aveți despre 2,5% din PIB cât s-a alocat acum pentru Educație?
Mircea Miclea: „Proastă, am o părere foarte proastă. Indiferent cât e de mare criza economică, sau ce criza traversăm, prioritățile se văd exact în timp de criză. Atunci înseamnă că educația este prioritate, când în criză îi aloci ceea ce trebuie. Eu cred că cei care alocă un buget atât de redus pentru Educație, nu numai acum, oricând altcândva, sabotează principala resursa națională. Pentru că în viitor, dacă tot vorbim de viitor, principala resursa acestei țări nu vor fi nici resursele naturale nici capitalul, vor fi competențele din mintea oamenilor. Și noi trebuie să ne gândim vrem o economie bazată pe cules de sparanghel, atunci vom face competențele aferente culesului de sparanghel și nu trebuie să alocăm bani pentru Educație. E destul. Sau vrem o economie bazată pe tehnologie de vârf și să însemnăm ceva în istorie și atunci trebuie alocăm bani pentru Educație, pentru că altfel ne sabotăm principala resursă care duce la bunăstarea țării. O sabotare a economiei naționale din viitor e chiar ceea ce se întâmplă în prezent”.
Declarația are loc în contextul în care Ministerul Educației a primit un buget de 2,5% din Produsul Intern Brut în anul 2021, potrivit proiectului Legii Bugetului publicat joi seara de Ministerul Finanțelor. Anul trecut, același minister primea 2,7% din PIB alocare inițială.
Suma exactă pe care Ministerul Educației o primește de la Bugetul Statului este de 28,507 miliarde lei, iar raportată la PIB-ul estimat de 1116,8 miliarde lei, pe care s-a construit bugetul 2021, înseamnă 2,55% din PIB.
Suma este mai mică decât alocarea din 2020, când primise 30,574 miliarde lei, cu peste 2 miliarde de lei mai mult potrivit Ministerului Finanțelor.
Scăderea este de 6,76% față de alocarea din 2020.
Din banii alocați, 20,031 miliarde lei sunt cheltuielile de personal, adică banii de salarii, care reprezintă 70,2% din buget, potrivit fișei de buget a Ministerului Educației.
Foto: Mircea Miclea / RBL