VIDEO Ministrul Daniel David: Salariul de bază al profesorilor trebuie să aibă standarde minimale, pe care să le îndeplinești dacă iei salariul complet / Veniturile să fie diferite după două tipuri indicatori de performanță / Susțin salariul mediu brut pe economie pentru debutanți

Foto: © Andrey Popov | Dreamstime.com

Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a declarat joi, la finalul ședinței de Guvern, că intenționează să propună în luna mai o reformă a sistemului de plată a cadrelor didactice care va include standarde minimale pentru acordarea salariului de bază, dar și diferențieri salariale pe baza unor indicatori de performanță. Acesta a precizat că este vorba despre venituri diferențiate, nu despre modificări directe ale salariilor din grilă, care sunt parte din grila pentru angajații din sistemul public.

„A fost o solicitare pe care a făcut-o premierul încă de la constituirea Guvernului și ați văzut și discuțiile pe care le-am avut. Mulți înțeleg oarecum greșit aceste discuții. Noi discutăm în primul rând despre venituri diferențiate în funcție de performanță. Salariile, fiind într-un sistem public, salariile sunt pe grilă, ca să spun așa, și nu prea ai cum să le diferențiezi. Filozofia pe care eu o am și, așa cum știți, în luna mai, adică nu mai este atât de mult, voi veni cu o astfel de propunere în acel raport de diagnostic și de reforme în care voi discuta și despre acest lucru”, a spus David după ședința Executivului de pe 24 aprilie.

Ministrul a detaliat că veniturile suplimentare pentru profesori ar urma să fie acordate în funcție de doi mari indicatori de performanță:

  1. Implicarea în zone defavorizate și activitate incluzivă.
  2. Rezultatele obținute de elevi, precum promovarea la examenele naționale și participarea la olimpiade.

„Ca idei fundamentale, dacă doriți să anticipăm unele lucruri, propunerea mea va fi în felul următor: salariul de bază trebuie să aibă standarde minimale, pe care trebuie să le îndeplinești dacă este să iei salariul complet, așa cum apare pe grilă, iar pornind de la salariul pe care îl ai pe grilă, în funcție de indicatori de performanță, și cred că ar trebui să fie două tipuri de indicatori de performanță – indicatori care țin, de exemplu, de aspecte de a fi incluzivi, de a lucra în medii dificile, mediile rurale, de exemplu, zone defavorizate, sau indicatori care țin de performanță – succesul, nu știu, la bacalaureat, la examenul național, la olimpiade – profesorii să poată să aibă venituri diferențiate pornind de la salariul de bază”, a spus Daniel David.

Salariul debutantului: la nivelul salariului mediu pe economie

Un alt principiu susținut de ministru este ca salariul unui profesor debutant să pornească de la nivelul salariului mediu brut pe economie. El a menționat că este de acord cu propunerea sindicatelor în acest sens:

Conform Legii nr. 10/2025, câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2025 este de 8.620 lei.

Întrebat despre termene de aplicare și eventuale procente pentru bonusurile de performanță, ministrul a evitat să avanseze cifre concrete, precizând că acestea vor fi prezentate în luna mai, după definirea clară a sistemului propus.

Pe tema unor eventuale scăderi salariale în noul sistem, ministrul a fost categoric: „Nu, nu se pune problema. Nu discutăm în acești termeni în acest moment”.

Ideea de a corela salariile profesorilor cu performanțele lor a fost intens dezbătută în ultimele luni, după anunțul premierului Marcel Ciolacu privind evaluarea anuală a cadrelor didactice printr-o platformă online, care să țină cont de rezultatele elevilor și feedback-ul colegilor și al directorilor.

Măsura a stârnit reacții divergente: unii au atras atenția că evaluarea pe baza performanței elevilor este problematică, fiind influențată de factori externi ce nu țin doar de profesor, iar lideri sindicali au cerut criterii clare și obiective pentru orice sistem de bonificare, avertizând asupra potențialului haos generat de evaluări subiective între colegi. Mai mult, o analiză a Aspire Teachers a subliniat că astfel de măsuri nu se regăsesc în recomandările OCDE și pot destabiliza sistemul de învățământ.

Ministrul Educației, Daniel David, a adus o nuanțare în acest context, afirmând că evaluările ar trebui să conducă la diferențieri de venituri, nu la sancțiuni, și că standardele minimale pentru obținerea salariului de bază ar trebui aplicate nu doar în educație, ci în tot sistemul public.

Foto: © Andrey Popov | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Ministrul Educației: Sistemul de titularizare este atât de înrădăcinat în mintea oamenilor încât orice schimbare trebuie gândită foarte bine și anticipată. Eu nu l-aș fi gândit așa / Despre criteriile de performanță pentru profesori – „o idee rezonabilă”
Ministrul Daniel David: În ultimii ani au intrat în sistemul de Învățământ mulți oameni care n-au fost cei mai buni absolvenți neapărat. Salariul este mic, este prost, ca să spun așa
Ministrul Daniel David ia apărarea profesorilor pe tema salarizării pe bază de performanță: Putem avea standarde minime pentru salarii, dar trebuie să avem și pentru ceilalți funcționari publici, iar după aceea, dincolo de salariu, prin performanțe diferite, să existe venituri diferite
Analiză Aspire Teachers, după anunțul premierului Ciolacu despre salarizarea pe bază de evaluare online a profesorilor: Propunerea nu apare în niciun raport OCDE. Studiile arată că un astfel de sistem poate să destabilizeze educația
Șerban Iosifescu, despre criteriile pentru evaluarea profesorilor: Feedback de la directori, pe ce bază? Dacă ”răspunzi” la cereri și sarcini, care sunt sau nu treaba ta?
Profesorii să fie evaluați după modelul Marzano, propune Federația Părinților Edupart: Evaluarea să nu fie folosită pentru sancționare, ci ca instrument de auto-reflecție și de construire a unor parcursuri de dezvoltare profesională
Liderul sindical Simion Hăncescu: Profesorii n-au nimic împotrivă să fie evaluați, numai că această evaluare să fie extrem de obiectivă și bine cuantificată. Vă dați seama ce nebunie ar fi în școli să se stabilească veniturile salariale în funcție de evaluările pe care le fac colegii între ei?
Premierul Marcel Ciolacu: Profesorii din România vor fi evaluaţi anual de pe o platformă online, cu analize ale performanţei elevilor şi feedback de la colegi şi directori ai şcolii. Scopul este ca plata profesorilor să fie corelată cu performanţa actului de educaţie
Profesoara Iuliana Șerban, reacție la anunțul premierului Ciolacu că toți profesorii vor fi evaluați anual: Este aberant să evaluezi activitatea unei persoane pe baza rezultatelor obținute de altcineva. Rezultatele elevilor pot fi influențate de o mulțime de factori
Aș începe reforma Educației de la sistemul de evaluare. Evaluarea are efect de backwash: ce nu se evaluează, nu se învață, iar ce se evaluează, se învață, spune Șerban Iosifescu / Evaluarea are potențial de a influența ce se întâmplă în curriculum și în pregătirea profesorului
Op Ed / Profesoara Iuliana Șerban: Între realitate și criterii de performanță
Profesorul Doru Căstăian, după anunțul premierului Ciolacu privind plata profesorilor în funcție de performanță: În sistemul „disfuncțional” românesc, asemenea evaluări par „absolut de nerealizat” / Probleme: lipsa criteriilor uniforme de performanță, birocrația care funcționează ca „o țară separată”
Directoarea Daniela Orășanu, reacție la anunțul premierului Ciolacu că toți profesorii vor fi evaluați anual: Noi nu avem standarde naționale de evaluare pentru elevi, adică nota 8 de la un liceu din Pașcani să fie egală, ca performanță, cu nota 8 de la un liceu din București
6 martie 2024 – Gradația de merit trebuie regândită, creșterile salariale automate ar trebui limitate, iar salariile pentru diversele grade didactice să fie revizuite – măsuri propuse de OCDE pentru corelarea salariilor cu performanța profesorilor
Exit mobile version