VIDEO Ministra Ligia Deca, confruntată de jurnaliști. Reporterii i-au demonstrat că memorandumul sau declarația pentru salariile profesorilor nu sunt acte normative, așa cum a pretins ea / Deca, salvată de intervenția purtătorului de cuvânt Dan Cărbunaru

Foto: Alfabetar

Ministra Ligia Deca a fost confruntată și contrazisă joi de jurnaliști în timpul unei conferințe de presă organizate la guvern pe tema măsurilor luate de executiv pentru a opri greva din educație, scrie G4Media.ro.

Reporterii Sonia Teodoriu, de la Euronews România, și Cătălina Mănoiu, de la Antena 3, i-au demonstrat ministrei Deca, fost consilier al președintelui Iohannis, că memorandumul pentru salariile profesorilor, împreună cu o „declarație” a Executivului, nu sunt acte normative, așa cum a pretins oficialul.

Deca declarase în debutul conferinței de presă că guvernul a adoptat în ședința de joi o declarație privind politica de salarizare a profesorilor, care are ca anexă un memorandum. Anexa se publică în Monitorul Oficial, a spus Deca. „Aceasta răspunde cerinței sindicatelor de a avea un act normativ publicat în Monitorul Oficial”, a declarat ministra. Sindicatele au respins constant această soluție, cerând ca mărirea salariilor pentru anul 2024 să fie garantată printr-o ordonanță sau lege.

Schimbul de replici dintre ministrul Deca și reporteri:

Sonia Teodoriu (Reporter): Această declarație este un act normativ, așa cum au cerut sindicatele?

Ligia Deca: E un angajament guvernamental publicat în Monitorul Oficial.

Reporter: Deci nu e un act normativ, așa cum au cerut sindicaliștii ca să oprească greva.

Ligia Deca: E un document adoptate de guvern și publicat în Monitorul Oficial

Reporter: Lăsați-mă să vă spun ce scrie în lege: actele normative sunt hotărâri de guvern sau OUG, nu memorandumuri

Ligia Deca: O serie întreagă de decizii importante se asumă de către guvern prin memorandum. Grila de salarizare se asumă prin legea salarizării care se află în negociere la Ministerul Muncii. Angajamentul dorit de dascăli într-o formă oficială publicată în Monitorul Oficial e inclusă în acest memorandum

Reporter: Apropo de angajamentul dorit, ei au cerut expres să nu primească banii în mod etapizat. Cuprinde acest memorandum și doleanța de a nu fi plătit etapizat?

Ligia Deca: Chestiunea a fost discutată cu liderii sindicali și include prevederea cu creșterea etapizată.

Reporter: Dar asta nu e ce au spus sindicaliștii că își doresc. Nu face guvernul exact împotriva cererilor sindicaliștilor? E exact invers

Ligia Deca: E pentru prima oară când aud că o creștere salarială se face împotriva celor care o cer

Cătălina Mănoiu (Rep): Există o petiție pentru demisia dvs,, e oportună?

Ligia Deca: Am mai spus: datoria unui ministru e ca atunci când un sistem e în grevă, să treacă cu bine elevii peste criză. Apoi există instrumente de evaluare.

Rep: E a treia oară când de la guvern anunțați măsuri contestate de sindicate înainte de adoptare și după adoptare. De ce faceți asta?

Ligia Deca: Toate măsurile pe care guvernul le-a adoptat sunt în sprijinul direct al cadrelor didactice. Trebuie să ne gândim bine dacă a le refuza e calea cea mai bună. Creșterile salariale reprezintă pași înainte.

Rep: Dar sindicatele au spus clar că refuză, iar mâine e protest. Care e soluția?
Ligia Deca: Soluția e dialogul.

Rep: Cu privire la acest memorandum, care potrivit legii nu se publică în Monitorul Oficial, sindicatele spun că nici măcar nu poate fi atacat în instanță.

Ligia Deca: E un angajament politic, semnat de premier, ministrul Educației, al Finanțelor, Muncii. Valoarea cuvântului dat și a semnăturii unui ministru rămâne valabilă.

Rep: Vă rog să ne răspundeți clar: poate fi memorandumul atacat în instanță de către sindicate pentru a obliga guvernul să îl aplice?

Ligia Deca: Soluțiile pentru ieșirea din criză nu se află în instanță, ci în onorarea cuvântului dat.

Rep: Puteți să le spuneți părinților și copiilor de ce nu ați cerut sprijinul instanței pentru a închide greva?

Ligia Deca: Dialogul e modul în care putem detensiona situația din educația. Nu cred că instanța o poate rezolva.

Ulterior, Deca a fost salvată de tirul reporterilor de către Dan Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al guvernului: ”cu permisiunea doamnei ministru, aș vrea să vin cu câteva detalii”, a spus acesta, repetând informațiile date de Deca.

Exit mobile version